Tradiţii şi obiceiuri străvechi în Ciocăneştiul Bucovinei de azi

Regiune istorică, Bucovina, cu toate formele ei de relief, este aşezată în nord-estul Carpaţilor Orientali, parte integrantă a vechiului stat feudal Moldova, cu nenumărate bogăţii, cu rezervaţii naturale şi monumente ale naturii, cu drumuri comerciale: Cernăuţi - Suceava - Câmpulung - Bistriţa, mai apoi spre Maramureş şi Neamţ, cu monumente istorice şi de artă, cu salba de mănăstiri, ctitorii din vremea lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare ori de mai târziu, pictate în vremea lui Petru Rareş, încât istoricul Dimitrie Onciul remarca: „Nicăieri pe tot cuprinsul românesc nu se află, pe un spaţiu atât de mic, atâta bogăţie de istorie românească, atâtea amintiri scumpe ale trecutului nostru. Bucovina este ţara clasică a trecutului românesc propriu-zis.”

În toate aşezările din Bucovina, obiceiurile şi îndeletnicirile legate de sfintele sărbători de Paşti definesc cu precădere personalitatea bucovineanului, un om liber şi puternic, gata să se elibereze de „balastul” pe care îl simte aproape şi care poate să-i pericliteze curăţenia trupului său „îndesat” de muntean şi a sufletului său drept şi neîntinat de creştin. Cu precădere, pe Valea Bistriţei Aurii, la Ciocăneşti, leagăn de tradiţii, dar şi „matcă” a creştinismului din această parte a Bucovinei, obiceiurile şi tradiţiile Paştelui capătă o dublă semnificaţie în viaţa „cetăţii”. Pe de o parte, aceste tradiţii fac să pregătească creştinul pentru sărbătoarea Învierii Domnului, printr-o curăţire trupească şi sufletească, iar pe de altă parte, tot prin aceste tradiţii şi obiceiuri se marchează venirea primăverii, o reînviere a naturii, a vegetaţiei, o pregătire a arăturilor, a fâneţelor, a animalelor pentru păşune.

În trecut, în Săptămâna Floriilor nimeni nu se spăla pe cap (nu se laua), deoarece îi creşteau fire de păr alb. Fetele, dacă timpul le permitea, puneau flori în grădină, pentru a le merge bine. Nu se plantau pomi fructiferi şi nici nu se punea în grădină nimic, deoarece se credea că ce va ieşi va face numai flori, fără a lega, fără a face fructe. Duminica este numită Duminica Floriilor, Floriile, Intrarea Domnului în Ierusalim. În această zi se sfinţesc la biserică ramurile de sălcii, ”mâţâşorii”, care încep a înmuguri. Această ramură este dusă acasă şi aşezată la icoane, pentru spor în gospodărie, dar şi pentru fete, pentru spor în dragoste. De asemenea, ele se foloseau şi în caz de boală, punându-se sub perna celui suferind sau pentru îmbunătăţirea vederii. Cum va fi timpul în ziua de Florii, aşa va fi şi în ziua de Paşti, iar dacă de Florii ies broaştele atunci vara va fi frumoasă, mai credeau strămoşii noştri.

Urmează Săptămâna Mare, a Patimilor, în care se credea că dacă moare cineva, sufletul lui este dus în iad, căci Raiul este închis. Această săptămână era ţinută prin post strict. Marţea din această săptămână se numea şi Marţea Sacă, ţinându-se pentru dureri de cap şi pentru ca să nu sece laptele la vaci. Cenuşa cu care se făcea focul în miercurea Paştilor, ca de fapt din toată această săptămână, era bună pentru straturi. În Joia Mare, a Patimilor sau Joia Neagră, se credea că morţii veneau pe la vechile lor locuinţe şi ar rămâne până la Duminica Mare. Nu se spălau rufe, ţinându-se ca o sărbătoare, iar dacă se punea cloşca pe ouă se spunea că ea va scoate numai cocoşi. Se dădea de pomană uliului, pentru a nu mânca puii vara. Se credea că cine doarme în această zi va fi puturos, leneş tot anul. Din Joia Mare nu se torcea până la Ispas (la Înălţare). În această zi se cerea ca toţi din casă să planteze un pom, crezând că se prind mai bine. Nu lipsea nimeni seara de la Denia cea Mare, când femeile tămâiau la cimitir pe cei morţi. Cine postea din Joia Mare până la Paşti se credea că va şti cu trei zile înainte când va muri. Ouăle se vopseau în roşu şi se credea că dacă moare cineva în sat în această zi, ouăle nu ies frumoase şi colorate bine.

Vinerea Mare sau Vinerea Scumpă era ţinută cu stricteţe, ajunându-se, mai ales pentru arsuri. Nu se cocea şi nu se semăna nimic. Dacă ploua în această zi, anul avea să fie bogat, dar zilele dintre Paşti şi Rusalii ploioase. Sâmbăta, dar şi Joia se făcea pasca, care are formă rotundă, asemănătoare cu scutecele lui Iisus. Cojile ouălor din care s-a făcut pasca se aruncau pe apă, pentru a vesti mai la vale, în josul râului, venirea Paştilor. În această zi, unica din an, femeile ar fi avut voie să-şi bată, să-şi dojenească bărbatul. Exista credinţa că cine moare în Sâmbăta Mare nu este nici cu morţii, nici cu viii. Din crucea de la pască se ţinea o bucată până la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (atunci când Paştile cădeau înainte), când se dădea la animale, pentru mană. Cine cădea pe drumul spre biserică, la Înviere, avea mari probleme în acel an.

În ziua de Paşti, toţi membrii familiei, veniţi de la Înviere, se spălau într-un vas cu apă neîncepută în care se aflau un ou roşu şi un bănuţ de argint. Oul se punea pentru ca să fie toţi roşii şi sănătoşi ca oul, iar banul, ca să fie bogaţi şi curaţi ca argintul. Se gusta apoi, neapărat, prima dată din anafura de Paşti, adusă în coşarcă unde erau bucăţi mici din cât mai multe feluri de mâncare, de la usturoi de leac până la bucăţi de carne şi ouă încondeiate, sfinţite de preot.

Ouăle erau încondeiate, închistrite, pictate sau colorate cu migală de gospodinele din Ciocăneşti şi din alte localităţi bucovinene pe tot parcursul Postului Mare, fiecare după gustul propriu format, împrumutat sau moştenit.   

În vechime cu precădere, dar şi azi, unii gospodari, venind de la Înviere, cu lumânarea nestinsă ocoleau casa, pentru izgonirea celui rău. Nu era bine să se cearnă făină sau să se bage mâna în solniţa cu sare, căci avea să-ţi transpire mâinile.

Toată lumea în ziua de Paşti trebuia să tragă clopotele şi să bată personal toaca, semn al apostolatului şi al răspândirii prin el a veştii Învierii. Umblatul copiilor după ouă roşii este o continuare şi o transformare a vechii tradiţii când fiii se duceau la părinţi, nepoţii la moşi şi finii la naşi cu pască şi cu ouă, ciocnind şi stând la masă cu ei, mai ales în a doua şi a treia zi de Paşti. Ciocnitul ouălor, ca datină generală, se prelungeşte în toată Săptămâna Luminată, până la Ispas şi Rusalii. În Săptămâna Albă, Luminată, Cerul este deschis, după tradiţie, până la Ispas, iar cine moare e fericit, căci ar merge fără judecată direct în Rai, la Dumnezeu.

Am socotit să menţionez toate aceste credinţe, tradiţii şi obiceiuri care se mai păstrează în mare parte şi azi deoarece definesc sufletul bucovineanului. Socotesc că dragostea de Dumnezeu, unită cu dragostea de patrie şi de aproapele, cu deplina cinstire a eroilor care s-au jertfit pentru apărarea şi întregirea ei, cu respectarea tezaurului nostru de tradiţii şi obiceiuri străvechi sunt virtuţi ce trebuie să stea profund înscrise în fiinţa şi conştiinţa fiecăruia dintre noi. Ele trebuie sădite în noi din fragedă pruncie prin repetate exerciţii spirituale. (Pr. dr. Ilie Rusu)