Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Ultima parte a Canonului la Catedrala Mitropolitană din Iași
Numeroși credincioși ieșeni, precum și părinții catedralei au participat la această solemnă slujbă a Bisericii noastre, rostind împreună „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!” Răspunsurile liturgice au fost oferite de psalţii catedralei.
Slujba s-a încheiat cu rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, „Doamne şi stăpânul vieţii mele”, urmată de citirea Evangheliei.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat ce înseamnă rugăciunea „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!“: „«Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!» este strigătul celui care constată starea lăuntrică în care se află în raport cu starea la care ar trebui să fie. Iar starea la care ar trebui să fim este starea lui Hristos Dumnezeu-Omul, este viața pământeană pe care Domnul Hristos a trăit-o. Atât de sus sunt tinderea, dorul, năzuința și mișcarea noastră. Desigur, nu ajungem niciodată acolo. Important este să tindem spre aceasta. Să nu ne mulțumim cu starea în care ne aflăm. Să recunoaștem starea în care ne aflăm, căci, spune un alt părinte din Pateric, «Dumnezeu dorește să vadă de la noi bunăvoință». Știe că suntem neputincioși. Că nu putem să atingem cu mintea sau sufletul nostru Steaua Polară, Luceafărul de dimineață, dar dorește să vadă de la noi o mică bunăvoință, o mică deschidere, o mică tindere, un foc de dor care să ne ducă mintea și cugetul și măruntaiele sufletului nostru acolo unde ar trebui să fie”.



.jpg)
