Ultima parte a Canonului la Catedrala Mitropolitană din Iași

Numeroși credincioși ieșeni, precum și părinții catedralei au participat la această solemnă slujbă a Bisericii noastre, rostind împreună „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!” Răspunsurile liturgice au fost oferite de psalţii catedralei. 

Slujba s-a încheiat cu rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, „Doamne şi stăpânul vieţii mele”, urmată de citirea Evangheliei.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat ce înseamnă rugăciunea „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!“: „«Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!» este strigătul celui care constată starea lăuntrică în care se află în raport cu starea la care ar trebui să fie. Iar starea la care ar trebui să fim este starea lui Hristos Dumnezeu-Omul, este viața pământeană pe care Domnul Hristos a trăit-o. Atât de sus sunt tinderea, dorul, năzuința și mișcarea noastră. Desigur, nu ajungem niciodată acolo. Important este să tindem spre aceasta. Să nu ne mul­țumim cu starea în care ne aflăm. Să recu­noaștem starea în care ne aflăm, căci, spune un alt părinte din Pateric, «Dumnezeu dorește să vadă de la noi bunăvoință». Știe că suntem neputincioși. Că nu putem să atingem cu mintea sau sufletul nostru Steaua Polară, Luceafărul de dimineață, dar dorește să vadă de la noi o mică bunăvoință, o mică deschidere, o mică tindere, un foc de dor care să ne ducă mintea și cugetul și măruntaiele sufletului nostru acolo unde ar trebui să fie”.