Un epitaf de 400 de ani se păstrează în forma originală la Mănăstirea Secu

Dintre preţioasele obiecte de patrimoniu ce alcătuiesc tezaurul istoric al Mănăstirii Secu, din judeţul Neamţ, la loc de cinste se află Aerul sau Sfântul Epitaf, care, în ciuda celor 400 de ani, câţi se împlinesc de când a fost lucrat, se păstrează intact în forma originală. Este foarte căutat de pelerini, atât datorită măiestriei lucrului, cât şi datorită vechimii lui. În cele 4 secole de existenţă, epitaful nu a fost restaurat niciodată.

A fost lucrat la Constantinopol, pe parcursul a şase ani, de monahia Filoteia şi dăruit mănăstirii de ctitori, boierul Nestor Ureche şi soţia sa, Mitrofana, în anul 1608. Pe fondul roşu al catifelei are reprezentată, în fir de aur şi argint, Plângerea lui Iisus (Punerea în mormânt a Domnului). Aureolele sfinţilor sunt încrustate cu perle autentice, iar aureola Mântuitorului are trei rubine în trei casetuţe de aur, frumos decorate. Întreaga broderie este mărginită de o fâşie de mătase verde, cu ciucuri de culoare roşie.

Acest epitaf a fost lucrat în timpul epocii de aur a broderiei, iar acest lucru îi dă o valoare inestimabilă. Chipurile sunt brodate în fir de argint şi reprezintă cu multă fineţe artistică tristeţea, suferinţa şi durerea personajelor.

Dacă în secolele XVI-XVII, epitafurile erau în întregime brodate, în secolele XVIII-XIX, chipurile apăreau pictate pe piele de căprioară şi apoi aplicate pe broderie. Din secolul al XX-lea şi până în zilele noastre, tradiţia epitafurilor brodate s-a pierdut, ele fiind în întregime pictate.

Din fericire, unele ateliere bisericeşti din mănăstiri reîntorc filele tradiţiei, aducând din nou la lumină frumuseţea şi trăinicia broderiilor cusute cu fir de migală şi mult suflet, însufleţind noi catifele ce vor îndemna inimi calde să nu-şi uite datina. (monah Hrisostom Filipescu)