În ziua praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, credincioșii Bisericii „Sfântul Nicolae”‑Ghica, paraclis universitar din București, au trăit un moment de mare bucurie
Un nou master la Facultatea „Justinian Patriarhul”
Începând cu anul universitar 2021-2022, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București propune un nou program de studii masterale, intitulat „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă”. Programul va fi susținut de cadre didactice de la această instituție de învățământ teologic și de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Capitală. Înscrierile au loc în perioada 1-12 septembrie 2021, urmând ca examenul să se desfășoare în data de 15 septembrie.
Anul acesta, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București a inaugurat un nou program de master interdisciplinar, având misiunea de a forma specialiști calificați în domeniul dialogului dintre medicină și spiritualitatea creștină. „Prin slujirea ei, Biserica Ortodoxă Română încearcă să fie o prezență activă și binefăcătoare în viața societății, mai ales acolo unde se resimte o nevoie acută de ajutor, desfăşurând programele: «Sănătate pentru sate», «Prevenție și educație pentru sănătate», «Prevenție și depistare precoce a cancerului de col uterin», dar mai ales programul «Donează sânge! Salvează o viață!» Toate acestea sunt contribuții concrete, de durată, la cultivarea iubirii față de aproapele și se constituie ca modele pentru tânăra generație, dar și ca perspective de angajabilitate pentru absolvenții acestui program de master. Aspecte ca acestea ne-au încurajat să conturăm o inițiativă pentru înființarea unui program de master destinat personalului auxiliar medical, medicilor, psihologilor, dar și teologilor, întrucât în societatea de azi dimensiunea caritabilă sau filantropică a slujirii Bisericii se împlinește pe mai multe planuri: prezența preoților de caritate în spitale și în instituțiile de asistență socială, înființarea și susținerea propriilor instituții de asistență socială și medicală (centre sociomedicale, policlinici, dispensare, cabinete medicale, puncte farmaceutice), dar și prin deschiderea către programe social-medicale în parteneriat, cu participarea preoților, a medicilor și farmaciștilor”, ne-a spus părintele prof. dr. Nicușor Beldiman, directorul departamentului Teologie sistematică, practică și artă sacră al Facultății de Teologie Ortodoxă din București.
Printre obiectivele principale ale masterului se numără: însușirea cunoștințelor fundamentale privind importanța dialogului și a cooperării dintre științele medicale și spiritualitatea creștină; însușirea cunoștințelor fundamentale referitoare la faptul că medicina este într-un mod deosebit spațiul de interferență a științei cu spiritualitatea sau însușirea metodelor de intervenție spirituală în îngrijirea paliativă.
„Cursurile prevăzute în program acoperă o paletă largă de subiecte care țin de istoricul raportului dintre medicină și spiritualitatea creștină, confluența dintre spiritualitate și sănătate în antropologia creștin-ortodoxă, dar și teme de neuroștiințe, medicină integrativă și comunicare medicală. Vor fi abordate teme specifice istoriei și antropologiei creștine, precum «Raportul dintre trup și suflet în spiritualitatea ortodoxă», «Elemente de istorie medicală și spiritualitate creștină», «Unități și practici medicale în Imperiul Bizantin», «Elemente de istorie medicală și spiritualitate creștină», «Unități și practici medicale în Țările Române», «Figuri reprezentative în istoria românească recentă la granița dintre medicină și spiritualitatea creştină», «Elemente de medicină biblică». În același timp, nu vor lipsi nici temele care privesc dialogul dintre știință și religie, dintre medicină și spiritualitate, precum «Implicațiile tehnologiilor actuale asupra identității omului și a vieții sale personal-comunitare», «Exerciţiile spirituale ale filocaliei - abordare din perspectiva neuroştiinţelor contemplative», «Influențele culturii asupra creierului și asupra sănătății». În planul tematic vor mai fi prezente și aspecte care privesc rezultate recente în aria științelor medicale, de exemplu «Medicina integrativă», «Elemente de psihologie medicală» și «Elemente de medicină comportamentală», dar și subiecte aflate la confluența dintre medicină și spiritualitate, cum ar fi: «Actul medical și experiența credinței, o abordare creștin-ortodoxă a psihoterapiei»”, precizează arhid. lect. Sorin Mihalache.
Informații despre noul program de studii universitare sunt disponibile și pe site-ul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, ftoub.unibuc.ro.