Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Un nou volum dedicat Sfântului Ioan Hrisostom
La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut de curând, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, volumul „Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur în relatările istoricilor bisericeşti: Paladie, Teodor al Trimitundei, Socrates, Sozomen şi Fericitul Teodoret al Cirului”, ediţia a II-a.
Textele care alcătuiesc lucrarea au fost traduse din limba greacă veche de pr. prof. dr. Constantin Corniţescu, acesta considerând că este necesar să pună la îndemâna cititorilor izvoarele din care s-au inspirat cei care au alcătuit manualele de patrologie şi studiile dedicate vieţii Sfântului Ioan Gură de Aur. Din lucrările respective, autorul nu a tradus acele capitole în care se descriu evenimente care au avut loc în vremea vieţii Sfântului Ioan la care el nu a participat. O parte dintre aceste lucrări, sau fragmente din ele, au mai fost traduse în limba română. Prin lucrarea aceasta s-a urmărit o reproducere integrală, într-o exprimare uniformă, a tot ceea ce s-a scris despre Sfântul Ioan Gură de Aur. Textul grecesc folosit este cel editat de J.P. Migne, în „Patrologia graeca”. Traducerea respectă întru totul textul, dar pentru cursivitatea acestuia s-au inserat pe alocuri şi unele cuvinte clarificatoare, care însă au fost puse între paranteze. „Din aceste lucrări rezultă că Sfântul Ioan Gură de Aur a fost o mare şi complexă personalitate duhovnicească, un om împodobit cu alese calităţi intelectuale şi cu o viaţă morală ireproşabilă; un om care a crezut cu tărie că poate îndrepta lumea şi moravurile ei, fapt pentru care i-a înfruntat pe toţi cei care greşeau, chiar şi pe puternicii vremii lui, cu riscul de a-şi pierde scaunul, de a fi exilat şi de a muri în exil; un preot şi un episcop model. Credem că lucrarea de faţă va folosi atât specialiştilor, pentru a-şi întregi şi îmbogăţi imaginea asupra vieţii şi a epocii în care a trăit marele Hrisostom, cât şi evlavioşilor creştini, doritori de a cunoaşte viaţa unor ierarhi vrednici de cinstire, în vedera zidirii duhovniceşti personale”, scrie pr. prof. dr. Constantin Corniţescu, în Cuvântul-înainte al volumului. Cititorii au posibilitatea procurării acestei cărţi din librăriile şi magazinele de cărţi şi obiecte bisericeşti ale Serviciului colportaj al Arhiepiscopiei Bucureştilor.