În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Un sat frumos într-un oraş mare
Este fapt bine cunoscut că toate popoarele lumii au - în baza unității de origine a neamului omenesc - trăsături comune, dar nu e mai puțin adevărat că fiecare popor își are și trăsăturile sale specifice, geniul său propriu, care‑l califică și‑l armonizează în concernul istoriei universale.
Istoria satului românesc este în mare măsură istoria poporului român, care, așezat geografic „în calea tuturor răutăților”, cum spunea cronicarul, adică în calea năvălirii popoarelor migratoare, la confluența între imperii lacome și expansioniste, a trebuit să înfrunte de‑a lungul timpului vânturile și furtunile istoriei care s‑au abătut asupra lui. Poate de aceea şi moștenirea satului românesc transmisă până la noi este una modestă material, însă plină de bogății și semnificații spirituale, culturale şi morale. Supraviețuirea prin credință, statornicie și jertfă a țăranilor români a creat rădăcini spirituale puternice în spațiul românesc, adevăr exprimat de poetul național Mihai Eminescu, prin versurile: „Dar noi locului ne ținem,/ Cum am fost așa rămânem”!
Frumusețea şi unicitatea Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” sunt date de întregul ansamblu de monumente originale, adunate într‑o concepție muzeologică proprie, de prezervare a patrimoniului artistic popular, care constituie o autentică mărturie de viață tradițională românească. Lumea satului s‑a impus printr‑o arhitectură a lemnului de o mare valoare artistică, cu realizări originale, practice sau inspirate din particularitățile mediului natural înconjurător.
Construcțiile satului tradițional românesc impresionează prin simplitate şi armonie, încântă privirea atât prin proporții, cât şi prin decor. Arhitectura sobră, cu siluete zvelte, cu stâlpi care subțiază volumele, dă eleganță şi dinamism şi reflectă principiile de armonie a omului cu natura. Casele țărănești, gospodăriile, bisericile, toate construcțiile care formează muzeul satului românesc au fost integrate inițial în arhitectura geografică a satului, de aceea ele reprezintă o simbioză între om şi natură, o artă în care sunt folosite materii vii, astfel încât vegetația şi anotimpurile, lumina şi umbra, jocul apelor şi culorile cerului intervin mereu cu multiplele lor schimbări, ca un calendar viu al vieții, cu simbolice repetiții şi frumuseți, care ne îndeamnă să căutăm şi frumusețile cerești, netrecătoare.
Spiritul creator al țăranului român, trăitor în „zariștea cosmică”, „pe-un picior de plai, pe‑o gură de rai”, inspirat de frumusețea naturii înconjurătoare, a știut să exprime în arta populară care modelează piatra, lemnul şi alte elemente naturale simboluri şi legături între frumusețea creației lui Dumnezeu şi lucrul mâinilor sale.
Înființat în anul 1936, după realizarea României Mari, în capitala unui stat independent tânăr, format din provincii care secole de‑a rândul s‑au aflat sub stăpânirea a trei imperii: otoman, sau habsburgic, sau țarist, Muzeul Satului a contribuit la cultivarea conștiinței unității culturii naționale populare, la cunoașterea valorilor create de geniul popular românesc.
Vocația şi misiunea Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” sunt la fel de actuale şi astăzi. Într‑o lume globalizată şi secularizată, nivelatoare de identități culturale pentru câștig de capital financiar imediat, suntem chemați să redescoperim importanța cunoașterii şi cultivării culturii naționale, a credinței și a tradițiilor populare în contextul cooperării globale, prin susținerea și promovarea simbolurilor și proiectelor culturale de exprimare demnă a identității naționale. În acest sens, este esențial să redescoperim şi să evidențiem elementele majore ale identității românești pentru a transmite lumii un mesaj pozitiv despre etosul spiritual şi cultural al poporului român şi a contribui la îmbogățirea patrimoniului cultural universal.
Aducem un omagiu pios de recunoștință memoriei fondatorului acestui muzeu, Dimitrie Gusti, precum şi tuturor celor care au contribuit la menținerea şi îmbogățirea muzeului.
Astăzi, felicităm pe doamna director conf. univ. dr. Paulina Popoiu şi pe toţi ostenitorii acestui valoros şi venerabil Muzeu Naţional al Satului şi implicit al Sufletului românesc!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la ceremonia de deschidere a celebrării a 80 de ani de activitate a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, 17 mai 2016.
.jpg)
