Un sfânt lăcaş ridicat de ostaşi

Datoria ostaşului român faţă de neam şi ţară s-a altoit din izvorul cel nesecat al credinţei noastre strămoşeşti. Cu acest testament scris pe inimă, apărătorii patriei au purtat cu vrednicie în luptă numele lui Hristos, ridicând Sfânta Cruce ca pe o armă de pace, „nebiruită biruinţă“. Toate acestea au prins contur în viaţa ostaşilor craioveni din Cazarma R51, încă din anul 1995, atunci când au zidit în garnizoana de la Făcăi un sfânt lăcaş de închinare.

La temelia vieţii noastre stă negreşit Sfânta Biserică. Cu toţii suntem mădulare ale Trupului lui Hristos, „din carnea Lui şi din oasele Lui“, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel (Efeseni 5, 30) sau în altă parte „căci, după cum în trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au aceeaşi slujbă, tot aşa, şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar fiecare în parte suntem mădulare unii altora“ (Romani 12, 4-5). Şi dacă în vechime martirii au câştigat cu sângele lor lumea, însemnând, prin mila lui Dumnezeu, steagurile armatei romane cu semnul cel nebiruit al Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, astăzi, noi cei ce suntem oşteni botezaţi în numele lui Hristos aducem prinos de închinare şi mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra noastră.

În această credinţă au crescut şi ostaşii Cazarmei R51, din Craiova, cartier Făcăi, ridicând pe pământul garnizoanei lor biserică frumoasă, Mireasă fără de prihană a Mirelui Ceresc, care este Mântuitorul Hristos. În ea urcă în fiecare duminică ca într-o corabie salvatoare, rugându-se la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie pentru mântuirea sufletelor. Cu ea vor trece dincolo, în veşnicie, pentru a da răspunsul cel bun la Înfricoşătoarea Judecată.

Biserica ostaşilor din Făcăi

Ideea ridicării aici a unui lăcaş de închinare a apărut în urmă cu 13 ani, în 1995, încolţind în sufletul vrednicului colonel Gavril Nica. La chemarea sa au răspuns toţi ostaşii Cazarmei R 51 RAA Craiova, oameni vrednici, cu frică de Dumnezeu şi dragoste de neam şi de ţară. Binecuvântarea pietrei de temelie s-a făcut sub mâna vrednicului de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu care, în ziua de 18 august 1995, a venit în unitatea de la Făcăi şi, împreună cu un ales sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit, după rânduială, slujba de temeluire a sfântului lăcaş.

Lucrările de construcţie au durat nu mai puţin de 7 ani, până în 2002. În toată această vreme, zidurile au început să se ridice, bani găsindu-se prin bunătatea şi facerea de bine a unor creştini cu inimă mare, între ei numărându-se şi preacuviosul părinte arhimandrit Neonil, egumenul Mănăstirii Frăsinei. Între 2000 şi 2001 s-au finalizat lucrările de pictură, duse la bun sfârşit de echipa arhitectului Ciocsanu, coordonaţi de preoţii Sorin Mihalcea şi Nicolae Lulă. Prin strădania lor, dar şi prin deschiderea necondiţionată arătată permanent de ostaşii Garnizoanei Făcăi, lucrarea a început să crească.

După trecerea la cele veşnice a vrednicului mitropolit Nestor, sfântul lăcaş a fost luat în grijă de Înalt Preasfinţitul Teofan Savu, astăzi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Slujba de sfinţire a avut loc în data de 12 februarie 2002, fiind oficiată de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, sfântul lăcaş fiind închinat praznicului Adormirii Maicii Domnului. La eveniment au participat colectivul de cadre, pensionari şi cetăţeni din Craiova şi din împrejurimi. Răspunsurile la strană au fost date de elevii Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul“ din Craiova.

Astăzi, sfântul lăcaş este indispensabil vieţii duhovniceşti a ostaşilor din Garnizoana Făcăi, dar şi a credincioşilor din împrejurimi care vin aici la rugăciune în fiecare duminică şi sărbătoare.