Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Un simbol care a traversat istoria

Un simbol care a traversat istoria

Un articol de: Arhimandrit Paisie Teodorescu - 26 Noi, 2018

Simbolurile naţionale, în general, rămân constante în timp, de multe ori pentru secole întregi. Acest adevăr se aplică şi Catedralei Mântuirii Neamului, proiect cu o vechime de aproape 140 de ani, care păstrează în însuși numele lui puterea simbolului.

Construirea Catedralei Mântuirii Neamului a fost închinată dintru început Eroilor români, mai întâi a celor care s-au jertfit în Războiul de Independenţă din anii 1877-1878.

După acest război, Mihai Eminescu şi Ioan Slavici, privind întoarcerea trupelor dorobanţilor români din luptele de la Plevna, de la Vidin, de la Rahova şi Smârdan, în urma cărora România își câştigase independenţa, şi cunoscând numărul mare de soldaţi români morţi în aceste lupte, au propus în paginile ziarului „Timpul”, cotidianul cu cel mai mare tiraj al vremii, construirea unei Catedrale Naţionale, ca simbol al mântuirii, adică al eliberării nea­mului românesc de sub stăpânire străină.

Această idee, a edificării în Bucureşti a unei Catedrale închinate cinstirii după cuviinţă a Eroilor români, era argumentată de Eminescu şi Slavici prin faptul că ea avea rădăcini adânci în istoria poporului român, unde domnitori şi voievozi, ctitori de ţară şi de neam, ridicau drept mulțu­mire lui Dumnezeu Altare şi biserici, în care să fie înveşnicită peste veacuri cinstirea Eroilor nea­mului.
Având în vedere originea şi vechimea acestui proiect, noi toți trebuie să fim mândri de faptul că acest ideal naţional datează din timpuri străvechi, de când s-a câştigat independenţa ţării şi a început făurirea României moderne.

Referitor la puterea acestui simbol, a destinației consacrate a Catedralei, este relevant faptul că, deși de-a lungul timpului proiectul a fost de multe ori amânat sau blocat, din varii motive, ideologice sau economice, aşa cum au fost cele două războaie mondiale cu crizele lor economice care le-au urmat, instalarea regimului comunist ateu, sau chiar tergiversările din anii ‘90, totuși, acest simbol s-a păstrat în memoria colectivă a fiilor Bisericii.

Rămâne absolut remarcabilă fidelitatea cu care a fost păstrată menirea acestei Catedrale, aceea de a fi simbolul cel mai reprezentativ al cinstirii memoriei Eroilor români. Odată născută această idee, ori de câte ori ţara a trecut prin primejdii, prin războaie, iar fiii ei au apărat-o, au eliberat-o sau chiar au întregit-o, așa cum s-a întâmplat în urmă cu o sută de ani, de fiecare dată s-a dorit din nou înălţarea Catedralei Mântuirii Neamului, ca simbol spiritual naţional, mereu păstrându-se destinația sau menirea ei inițială, aceea de memorial al Eroilor neamului.

Astfel, dacă în urma Războiului din 1877-1878, românii, mândri că au reuşit să-şi câştige independenţa după 400 de ani de stăpânire otomană, au dorit construirea Catedralei Mântuirii Neamului, ca recunoştinţă adusă lui Dumnezeu pentru izbăvirea sau eliberarea neamului românesc de asuprire străină, după Războiul pentru Întregirea Nea­mului Românesc (1916-1918) şi, mai ales, după Unirea cea Mare din 1918, acest proiect, precum şi numele de Catedrala Mântuirii Neamului, a căpătat noi valenţe, adăugând mulțumirea adusă lui Dumnezeu „pentru întregirea țării în hotarele sale firești”.

Chiar şi după 45 de ani de comunism, proiectul construirii Catedralei Mântuirii Neamului a prins din nou viaţă.

Astfel, după Revoluția din ΄89, când românii s-au ridicat pentru apărarea libertăţii şi a demnităţii lor grav încălcate, când pe străzile din oraşele ţării răsuna „Cu noi este Dumnezeu” şi imnul „Deşteaptă-te, române”, punând la locul meritat credinţa şi Biserica, dispreţuite de comuniştii atei, proiectul-simbol al Catedralei Mântuirii Neamului a fost din nou adus în actualitate, ceea ce înseamnă că el exprimă încă idealurile poporului român, în ciuda tuturor opreliştilor şi a tuturor campaniilor agresive de denigrare. O asemenea credinţă transcende istoria!

Această Catedrală simbol, ca un ideal sfânt transmis din generaţie în generaţie, se referă într-adevăr la trecut, la eroii care au murit pentru ţară, dar are şi o puternică actualitate şi orientare spre viitor. Trecutul glorios trebuie să ajute la schimbarea prezentului, care de multe ori este mediocru sau nevrednic, şi trebuie să ne conducă spre un viitor mai bun, din care să nu lipsească Dumnezeu. În plus, despre eroi nu trebuie să vorbim la trecut. Eroii noștri nu sunt morți, sunt vii în comuniunea lor cu Dumnezeu, prin Hristos-Domnul pe Care L-au mărturisit, şi sunt vii şi în amintirea noastră, prin rugăciune şi pomenire, căci iubirea este mai tare decât moartea.

Catedrala Mântuirii Neamului re­prezintă istoria poporului român scrisă de Eroii neamului din timpuri şi locuri diferite, şi cuprinde ea însăși o întreagă istorie, cu semnificații mereu îmbogăţite.