Unica mănăstire ortodoxă din metropola Cluj-Napoca

Într-unul din cartierele aflate într-o zonă liniştită a oraşului Cluj-Napoca s-a deschis spre cer şi către lume o nouă mănăstire ortodoxă, aceasta fiind şi singura mănăstire de acest gen din metropola multi-etnică, multi-confesională şi culturală. Lăcaşul de cult este continuator al misiunii primei mănăstiri care a funcţionat în Cluj-Napoca, în perioada interbelică.

Un aşezământ monahal ortodox în Cluj-Napoca este încă ceva inedit pentru clujenii care nu sunt familiarizaţi cu mănăstirile de oraş, aşa cum acestea se regăsesc în marile oraşe din vechiul Regat. În Transilvania, aflată sub ocupaţie habsburgică, bisericile ortodoxe au fost martirizate, îndeosebi numeroasele mănăstiri distruse de armatele lui Bucow. Existenţa unei mănăstiri ortodoxe într-un oraş mare, precum Clujul, ar fi fost greu de imaginat acum secol. După Marea Unire, acest lucru a devenit posibil, astfel că, în anul 1934, s-a înfiinţat la Cluj, prima şi unica mănăstire ortodoxă a acestei metropole, cu hramul „Sfânta Elisabeta“.

Aşa cum a relatat duhovnicul mănăstirii, ierom. Natanael Zamfirache, delegatele Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române au propus episcopului Nicolae Ivan, înfiinţarea, sub patronajul bisericii, a unui institut special în cadrul căruia să fie pregătite surori de caritate.

„Vlădica Nicolae a primit propunerea, considerând de cuviinţă să ctitorească o mănăstire sub auspiciile căreia să funcţioneze acest institut. Pentru alegerea hramului mănăstirii, profesorul Alexandru Buzduc de la Institutul Teologic Ortodox din Cluj propunea următoarele sfinte, care s-au îngrijit cu precădere de bolnavi: Sfintele Muceniţe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora, sărbătorite pe 10 septembrie, apoi Sfânta Muceniţă Anastasia, vindecătoare de otravă, pomenită pe 22 decembrie, şi Sfânta Cuvioasă Elisabeta, făcătoare de minuni, sărbătorită pe 24 aprilie, care a avut darul de a vindeca atât bolile trupeşti cât şi cele sufleteşti. Se vede că episcopul Nicolae a ales ca ocrotitoare pe Sfânta Elisabeta“, a spus duhovnicul Natanael Zamfirache.

Şcoala surorilor de caritate

„Mănăstirea a funcţionat în clădirea vechii Teologii, din strada Avram Iancu, numărul 6, iar acolo s-au pus bazele unui institut al surorilor de caritate, care să formeze personal pentru aşezămintele filantropice ale Bisericii şi Statului.

Conducerea mănăstirii a fost încredinţată unor maici care s-au retras după un timp scurt, iar la cererea episcopului Clujului, Mănăstirea Pasărea a trimis patru maici, stareţă fiind numită maica Magdalena Pencu“, după cum relatează duhovnicul. Apoi, în anul 1936, maica Magdalena a fost rechemată la Mănăstirea Pasărea, în locul ei fiind aleasă stareţă maica Cornelia Ionescu.

„Între timp, institutul pentru surori de caritate a început să funcţioneze, câţiva profesori şi medici oferindu-se să predea gratuit elevelor de la acest institut. În această perioadă cheltuielile mănăstirii erau acoperite din fondurile episcopiei. Mai târziu, Ministerul Sănătăţii a oferit burse de întreţinere pentru unele din elevele institutului“.

Mutarea la Sibiu, în vremea războiului

Momentele dificile pentru mănăstire nu au întârziat să apară, astfel că, după evenimentele din anul 1940, în urma dictatului de la Viena, Ardealul a fost cedat Ungariei hortyste, iar mănăstirea şi institutul surorilor de caritate a trebuit să se mute, cu personal şi inventar, în Episcopia Sibiului, rămânând, însă, dependente canonic de Episcopia Clujului.

„La Sibiu, maicile şi elevele institutului şi-au continuat lucrarea lor filantropică îngrijind pe răniţii de la spitalul din incinta Mitropoliei Sibiului, în timpul celui de-al doilea război mondial. La Sibiu, mănăstirea a funcţionat până în anul 1949. Impresionant este efortul maicii stareţe de a păstra şi chivernisi patrimoniul mănăstirii, suportând din salariul sfinţiei sale transportul averii mănăstirii în toate locurile unde a fost forţată să se adăpostească. După o îndelungată perioadă de jertfă şi suferinţă, de-a lungul căreia maica stareţă Cornelia Ionescu s-a îngrijit, pe lângă elevele institutului şi de un număr de 80 de copii orfani, a fost nevoită să se mute cu tot inventarul mănăstirii la Pasărea, adăpostindu-l în mare parte chiar în chilia sa“, a spus pr. Natanael Zamfirache.

Apoi, în luna iunie 1951, stareţa Cornelia Ionescu a fost rechemată la Mănăstirea „Sfânta Elisabeta“ din Cluj. Pentru că, între timp, localul fostei mănăstiri fusese preluat de stat, maica stareţă s-a stabilit la Biserica „Sfânta Treime“ din Deal, aflată în oraş, unde a rămas până în anul 1958, cu ascultare de paraclisier. 

Renaşterea, după 60 de ani

Odată cu venirea la putere a comuniştilor atei, mănăstirea a încetat să mai existe.

„În anul 2012, cu voia lui Dumnezeu şi la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Andrei, şi în oraşul Cluj-Napoca s-a reînfiinţat singura mănăstire ortodoxă a oraşului, după o perioadă de 60 de ani de la desfiinţarea acesteia. În prezent mănăstirea este situată pe terenul unde a funcţionat vreme de mulţi ani gospodăria Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, şi include, ca proprietăţi, trei clădiri. Una dintre ele funcţionează ca paraclis, o alta este căsuţa care îl găzduieşte pe părintele duhovnic al mănăstirii, iar celalaltă este corpul de chilii al maicilor, unde sunt deja amenajate opt chili“.

Aşa cum a explicat părintele duhovnic, Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, „odată cu redeschiderea acestei Mănăstiri «Sfânta Cuvioasă Elisabeta», doreşte să redeschidă şi această şcoală, de surori de caritate, bine ştiind faptul că filantropia şi ajutorarea bolnavilor a început şi a fost organizată chiar în mănăstirile din trecut. În Moldova, de exemplu, sunt multe mănăstiri şi în prezent care deţin locuri pentru îngrijirea bolnavilor, aşa numitele bolniţe. Bazele acestor bolniţe au fost puse, la început, de Sfântul Vasile cel Mare, în primele veacuri creştine“.

Proiectul de a deschide aici o şcoală pentru surori de caritate este la început de desfăşurare. „Una dintre maicile care fac parte din obşte a terminat facultatea de Medicină şi nădăjduim că şi celelalte maici se vor implica pe parcurs în această activitate. Programul de aici este foarte încărcat, obştea este mică, la început, dar nădăjduim că, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom reuşi“.

Păintele duhovnic a spus că la Şcoala postliceală care se va deschide la mănăstire, se vor forma maici care, apoi, vor activa ca voluntare în secţiile unor spitale. De asemenea, vor activa şi în aşezămintele bisericii, în centrele de îngrijire a copiilor, a bătrânilor, a bolnavilor.

„Cu siguranţă va fi nevoie de implicarea acestor maici de caritate şi ne vom bucura pentru că vom putea ajuta acolo unde este nevoie“, a subliniat părintele duhovnic.

Mănăstirea de oraş

Mulţi clujeni sunt plăcut surprinşi atunci când află că există această mănăstire şi se bucură mult de prezenţa ei, a obştii, fiind primiţi cu drag aici.

„Unii sunt foarte încântaţi, chiar spun că au primit o binecuvântare de la Dumnezeu, deoarece, cu ajutorul lui Dumnezeu, săvârşim Liturghia zilnic, permanent suntem aici şi putem să le oferim ajutor pe cât ne stă în putinţă celor care îl solicită“, a spus pr. Natanael Zamfirache.

„Tradiţia monahală este inexistentă la Cluj. Unii chiar au rămas uimiţi, dar în acelaşi timp se şi bucură. Chiar dacă este în oraş, aici este linişte, pace, iar Dumnezeu este cu noi şi ne fereşte de relele întâmplări“. Fiind mai aproape de oameni, călugării pot să se implice mai mult în ajutorarea acestora.

„Sfântul Vasile cel Mare pune bazele mănăstirilor din oraşe, tocmai pentru a fi de folos oamenilor. De exemplu, unii părinţi erau de acord să fie retraşi de lume, în rugăciune, dar se vede că prezenţa reală a mănăstirilor în oraşe este mult folositoare“, a spus părintele Natanael, originar din Petroşani, absolvent al Facultăţii de Teologie la Alba Iulia şi fost vieţuitor la Mănăstirea Parva şi la Mănăstirea Salva, din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, înainte de a fi chemat pentru a sluji la Cluj-Napoca. 

„De când s-a înfiinţat aici mănăstirea, au venit numeroşi vizitatori din ţară şi din străinătate. Mereu aşteptăm oaspeţi care vin să viziteze catedrala, apoi ajung şi aici pentru că doresc să viziteze o mănăstire apropiată. Părintele Zaharia Zacharou de la Mănăstirea Essex ne-a vizitat, a liturghisit la mănăstirea noastră, precum şi episcopi din străinătate“.

Obştea de maici

În prezent, la mănăstire sunt şase măicuţe, iar stareţă este stavrofora Maria Asaftei, ieşeancă, fostă directoare la Seminarul de la Mănăstirea Răteşti, judeţul Buzău.

„Este dorinţa Înaltpreasfinţitului Andrei de a continua tradiţia acestei mănăstiri, pentru că şi în prezent este nevoie de surori medicale care să îngrijească atât trupul, cât şi sufletul. Trebuie pus accentul nu neapărat numai pe vindecarea trupească, cât şi pe vindecarea sufletească, pentru că multe din bolile trupeşti au o cauză sufletească, iar atunci când o asistentă, o soră medicală împleteşte cele două aspecte, cred că vindecarea este mai eficientă“, subliniază stareţa Maria Asaftei, care a adăgat că maicile vor urma şcoala postliceală de asistente medicale, care le va pregăti din punct de vedere ştiinţific, medical şi practic, alături de pregătirea duhovnicească de la mănăstire, astfel că, la locul de muncă, la capul bolnavului, vor împleti cele două aspecte.

„Aşa se întâmpla şi în perioada interbelică. După ce se specializau, maicile mergeau în spital. Mai sunt şi acum maici care procedează aşa, au pregătire medicală, iar unele dintre ele sunt chiar medici. De asemenea, sunt maici care au doar pregătirea duhovnicească, dar care doresc să urmeze şi pregătirea medicală. În perioada interbelică maicile lucrau în spital, iar în perioada când s-au mutat la Sibiu s-au îngrijit şi de orfani, de răniţii din timpul războiului“.

Maica stareţă a arătat că şi acum este necesară prezenţa maicilor cu pregătire medicală şi duhovniceasă, acestea fiind solicitate la anumite cazuri.

„Rolul monahului nu este acesta, de îngrijire a bolnavului, ci este cel al rugăciunii. Noi trebuie să ne rugăm pentru oameni. Dar, pentru că suntem într-o mănăstire de oraş, trebuie să împletim această nevoie a oamenilor de o prezenţă duhovnicească, cu menirea noastră“.

Astfel, alături de corpul de chilii, se doreşte ca Mănăstirea „Sfânta Elisabeta“ să fie completată cu o biserică şi o şcoală postliceală care să pregătească surori de caritate, în incinta mănăstirii.

„Dacă sora de caritate nu va ajunge în spital, ea va putea să meargă într-o mănăstire de maici, unde să aibă grijă de maicile de acolo. Sunt spitale, în mănăstiri, unde lucrează maicile din acel aşezământ. Dacă în fiecare mănăstire ar fi un medic sau o soră medicală care să poată să facă o injecţie, să acorde un prim ajutor, ar fi de mare folos“, a subliniat maica Maria Asaftei care a adăugat că şcoala postiliceală se va adresa surorilor din toată eparhia.

Maica Maria Asaftei a remarcat că înfiinţarea mănăstirii la Cluj-Napoca a fost apreciată de credincioşi: „Mănăstirea noastră este singura mănăstire ortodoxă din oraş. Nu este încă foarte cunoscută. Vecinii au început să afle de existenţa ei, şi se bucură de faptul că este aici, că este un lăcaş de cult deschis tot timpul, că pot veni să se roage, că pot veni la slujbe. Oamenii descoperă mănăstirea şi sunt încântaţi de existenţa ei. Noi ne îndeplinim atribuţiile pe care le avem, iar lumea, încet, încet, se adună. Cum spuneam, rolul monahului este să ajute oamenii prin rugăciune, dar mănăstirile urbane au şi ele rolul lor, pentru că nu toţi pot ajunge la schiturile îndepărtate, pentru rugăciune, pentru un sfat, iar apropierea de oameni le înlesneşte şi lor pregătirea duhovnicească sau le uşurează problemele pe care le au“.