În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Universitatea „Vasile Goldiş“ are un nou rector
Noul rector al Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" din Arad este prof. univ. dr. Coralia Cotoraci. La festivitatea de învestire care a avut loc miercuri, 25 aprilie, a participat şi Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului.
Universitatea arădeană, care îl are drept patron spiritual pe marele corifeu al Unirii de la 1918, Vasile Goldiş, fost secretar al Consistoriului Eparhial din Arad, cultivă, încă dintru începuturile ei, legături de strânsă colaborare cu Arhiepiscopia Aradului, Întâistătătorul acesteia fiind membru fondator al instituţiei de învăţământ superior arădean. Expresia respectului şi recunoaşterii importanţei Bisericii Ortodoxe în istoria, cultura şi spiritualitatea românească de către corpul academic al instituţiei este şi conferirea de către Senatul universităţii a titlului de Doctor Honoris Causa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi IPS Arhiepiscop Timotei. În cadrul unei ceremonii care a avut loc în Aula Magna Universitaria din campusul universitar "Vasile Goldiş", prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector fondator şi totodată preşedintele Universităţii, a înmânat noului rector atributele funcţiei: un exemplar din Legea educaţiei naţionale, Carta Universităţii şi ţinuta de gală, cu insignă, capă şi togă. Înalt Preasfinţitul Timotei a deschis şirul alocuţiunilor şi cuvintelor de felicitare rostite cu acest prilej, arătând că momentul este încununat de rugăciunea şi cântarea pascală pe care le rostim în această perioadă luminată. Din această lumină trebuie să dăm vieţii sens, Universitatea arădeană, prin însuşi numele patronului său, Vasile Goldiş, dă un sens luminii pregătirii tineretului, iar rectorul fondator, demn urmaş al acestuia, prin legătura strânsă cu Biserica locală a perpetuat această lucrare. "Întreaga comunitate academică şi-a numit alesul pentru această răspundere. O interpretare etimologică a cuvântului, a funcţiei, îl arată pe rector ca fiind "rect", drept, rectiliniu, care merge direct, la ţintă şi continuu în lucrare. Cine ar fi fost mai îndreptăţit să continue o lucrare, o tradiţie, nu numai a unei instituţii, o tradiţie de familie, despre care ştim pe ce considerente se temeluieşte? Continuaţi o lucrare şi o tradiţie în acelaşi timp, pe toate planurile: cultural, spiritual, profesional, o legătură cu Biserica. Ne exprimăm convingerea şi speranţa că vom continua legăturile noastre în aceeaşi tradiţie a cetăţii, Biserică - Şcoală, spre a împlini toate dezideratele generaţiei tinere, căreia îi aparţine viitorul. Dumnezeu să binecuvânteze această lucrare - alegerea dumneavoastră - şi să înmulţească respectul şi aprecierea celor pe care îi reprezentaţi, a societăţii arădene. Vă dorim putere de muncă şi să fiţi la înălţime, mereu!", a arătat Înalt Preasfinţitul Părinte Timotei. Noul rector a mulţumit pentru cuvintele de felicitare, făgăduind să continue bunele relaţii statornicite între Universitate şi Centrul eparhial.