În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Vernisaj la Galeria Horeb a Bisericii „Sfântul Proroc Ilie“
O expoziţie intitulată „Iscălitură pe Lumină“, organizată în apropierea sărbătorii de Paşti, cu lucrări realizate de artistul Silviu Oravitzan, a fost vernisată la Galeria Horeb, aflată la subsolul Bisericii „Sfântul Proroc Ilie“ din municipiul Cluj-Napoca.
La vernisajul expoziţiei intitulate „Iscălitură pe Lumină“, cu lucrări realizate de cunoscutul artist plastic Silviu Oravitzan, a participat Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, teologul Radu Preda şi numeroşi oameni de cultură, artişti şi personalităţi din mediul academic.
IPS Arhiepiscopul şi Mitropolitul Andrei a vorbit despre categoria estetică a frumosului, făcând referire la importanţa folosirii darurilor primite, în slujba şi în mărturisirea lui Hristos.
„O vorbă de la Dostoievski spune că frumosul va mântui lumea, iar frumosul absolut este Domnul Iisus Hristos. Atunci când cineva iubeşte frumosul, se dedică slujirii lui, ne ajută şi pe noi să iubim frumosul. Cei care au pregătit această expoziţie merită toate laudele noastre, iar noi nădăjduim că răsplata cea mare o dă Dumnezeu, care, pe cei ce îşi pun în lucrare talentul, îi răsplăteşte cum se cuvine“, a spus IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.
Frumuseţea lucrărilor lui Siviu Oravitzan
La vernisaj, curatorul expoziţiei, Florin Gherasim, a realizat o prezentare a valorii şi unicităţii creaţiei artistului Silviu Oravitzan, punctând originalitatea celei mai cunoscute lucrări în spaţiul clujean, şi anume iconostasul bisericii „Schimbarea la Faţă“, lucrare realizată de artist împreună cu Marko Ivan Rupnik, preot iezuit şi pictor al Vaticanului. Totodată a prezentat celor prezenţi la vernisaj ideea centrală a expoziţiei de pictură şi sculptură, care este „Crucea şi Lumina, Moartea şi Învierea“, temă ce a fost reprezentată de două lucrări centrale ce înfăţişează crucea, simbolul morţii şi al răstignirii şi, la capătul opus, Hristos, în lumina Învierii. Între cele două lucrări au fost puse două poteci cu grâu, prima umplută cu grâu neîncolţit, sugerând ideea morţii, iar a doua cu grâu încolţit ce duce spre o lucrare care are reprezentat, în slavă, chipul Mântuitorului Hristos.
Prezent la vernisajul expoziţiei, teologul Radu Preda a subliniat, în discursul său, frumuseţea creaţiei artistului plastic Silviu Oravitzan şi caracterul inedit surprins în majoritatea lucrărilor sale. În finalul vernisajului, artistul Silviu Oravitzan a precizat că expoziţia este dedicată vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu, de care l-a legat o strânsă prietenie.
Expoziţia de la Galeria Horeb, semnată de artistul Silviu Oravitzan, poate fi vizitată până pe 4 mai, de marţi până vineri între orele 11:00 şi 16:00 şi duminica între 10:00 şi 13:00.