La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Vernisajul expoziției „Închinare Sfintei Cruci” la Muzeul Mănăstirii Antim
La Muzeul Mănăstirii Antim din Capitală a avut loc vineri, 25 septembrie 2020, vernisajul celei de-a treia ediții a expoziției intitulate „Închinare Sfintei Cruci”, cu tema „Rodiri și-nrudiri de tradiții românești”. Lucrările sunt realizate de studenți din cadrul Secției de Artă Sacră a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, sub îndrumarea prof. dr. Mihaela Palade.
La vernisajul expoziției „Închinare Sfintei Cruci”, cu tema „Rodiri și-nrudiri de tradiții românești”, la care au fost invitați de onoare pr. dr. Florin Șerbănescu, consilier patriarhal onorific, și prof. dr. Doina Ișfănoni, cercetător etnolog, istoric și teoretician de artă, curatorul expoziției, prof. dr. Mihaela Palade, a subliniat faptul că actul creator este un act al crucii, pentru că toate aceste lucrări au fost realizate prin jertfă și minuțiozitate. „Inițial ne-am gândit să fie o temă închinată familiei, după care am renunțat și am mers pe această idee a unei înrudiri, forme și variațiuni pe o temă dată. A fost greu pentru că, în această perioadă, activitatea academică s-a desfășurat cu dificultăți, iar o astfel de expoziție nu se poate realiza până când nu avem în față textura și culorile. În momentul în care am hotărât, la sfârșitul lunii august, să demarăm expoziția, totul s-a realizat prin corespondență, prin mijloacele pe care le aveam la dispoziție. Astfel, a fost foarte dificil să ne dăm seama de model, textură, cromatică, luminozitate sau intensitatea culorilor. (…) Aici avem și icoane, dar mergem pe această punere în valoare a crucii, pentru că actul creator este un act al crucii, o Golgotă artistică, și noi mergem pe această valorificare a creativității, care trebuie evidențiată și prin alte mijloace decât cele cu care sunt studenții obișnuiți la atelier”, a explicat prof. dr. Mihaela Palade.
Prin arta religioasă dobândim un stindard care ne definește, a declarat prof. dr. Doina Işfănoni, iar acest tip de spiritualitate reflectat în artă sădește în sufletele oamenilor nădejdea și continuitatea generațiilor. „Prin aceste lucrări văd o continuitate cu strămoșii, care au lăsat în urmă și frescă, ouă încondeiate, covoare, au lăsat pe cruce acel simbol al trăirii locale. (…) În combinația dintr-un stil european central și Ortodoxie a icoanei pe sticlă, tema este a românului, iar tehnica este universală. Această icoană pe sticlă, aceste lucrări, aceste decupări de simboluri, care sunt universale, dar care în componența unui covor, în componența unui detaliu de icoană, așa cum apare și în frescă, ele demonstrează că sunt ale românilor și în felul acesta, prin arta religioasă, dobândim un stindard care ne definește, nu neapărat într-o luptă de condiție clasică, ci într-o luptă de idei pentru a demonstra că acest tip de spiritualitate sădește în sufletele oamenilor nădejdea și continuitatea generațiilor”.
Părintele Florin Șerbănescu a subliniat faptul că expoziția vernisată la Muzeul Mănăstirii Antim aduce în atenția oricărui vizitator gândul comuniunii întru cinstirea și trăirea roadelor Sfintei Cruci în viața noastră. „Este o expresie a unei căutări roditoare a unor permanente forme noi de expresie, a unor teme tradiționale, existente în arta noastră românească de inspirație creștină. În această artă există o multitudine de forme, de posibilități, care prin rezultatele cercetărilor artiștilor pod oferi rezultate foarte frumoase, înălțătoare. Începând cu afișul expoziției, frapează această preluare a cusăturilor tradiționale, a multitudinilor de tehnici și materiale folosite pentru a exprima, de fapt, aceeași stare a trăirii tainelor și roadelor Sfintei Cruci, care în forma cusăturilor este foarte frecventă. Mulți s-au aplecat asupra acestei expresii de artă populară, care redă foarte frumos și această comuniune de obște întru cinstirea Sfintei Cruci, prin variații ale unei reprezentări care apar una lângă alta. Apare o formă lângă cealaltă și creează un ansamblu, așa cum toți ne regăsim, începând cu familia creștină”, a reliefat pr. Florin Șerbănescu.
Expoziția va rămâne deschisă, cu accesul liber, la Muzeul Mănăstirii Antim până în data de 15 octombrie 2020.