În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Veșmânt de har pentru Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Cristian
Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Cristian, judeţul Braşov, a fost târnosită în Duminica a 5-a după Paşti. Slujba de sfinţire a lăcaşului de închinare a credincioşilor din Parohia Cristian III a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Biserica a fost ctitorită de familia Viorel şi Daniela Mureşan, împreună cu fiica acestora, Sonia- Ioana, într-un cartier nou al localităţii din apropierea Braşovului, pentru a deveni tinerilor care locuiesc aici loc de sfinţire a vieţii, spre mântuirea sufletelor. Lăcaşul a fost ridicat în perioada 2019- 2020, din lemn, în stil maramureşean, alături fiind casa parohială, o clopotniţă şi o troiţă, iar intrarea în incintă se face pe o poartă de lemn, construită tot în stil maramureşean.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a târnosit lăcaşul cu Sfântul şi Marele Mir şi cu apă sfinţită, a săvârşit rânduiala de sfinţire a Sfântului Altar, a catapetesmei şi a icoanelor din interior.
Mărturisitoare a lui Hristos
După slujba de sfinţire a fost oficiată Sfânta Liturghie în pridvorul casei parohiale, credincioşii având posibilitatea să se închine la Altarul nou-sfinţit şi să participe la Sfânta Liturghie în incinta complexului parohial. Răspunsurile liturgice au fost date de Cvintetul „Anatoly” din Braşov. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul George Cătălin Vîlcu a fost hirotonit diacon.
În cadrul Sfintei Liturghii, teologul George Cătălin Vîlcu a fost hirotonit diacon.
Cuvântul de învăţătură rostit de ierarh a cuprins, pe lângă explicarea rânduielii de sfinţire a unei noi biserici, tâlcuirea Evangheliei din Duminica a 5-a după Paşti, a Samarinencei.
„Mântuitorul a săvârşit trei convertiri. Întâi de toate, a convertit‑o pe această femeie, apoi i‑a îndreptat pe ucenicii Săi, arătându‑le că ei nu au fost în stare să depăşească anumite limite şi le‑a arătat că El a venit pentru toată lumea, pentru mântuirea tuturor popoarelor. A treia convertire a fost cea a oamenilor care au auzit vestea pe care le‑a trimis‑o femeia samarineancă şi au crezut în Mântuitorul Iisus Hristos, rugându‑L să mai rămână la ei, iar El a rămas acolo încă două zile. La sfârşit, ei au declarat că şi ei cred că, într‑adevăr, Mântuitorul este Mesia Cel adevărat. În acelaşi timp, pentru a o câştiga şi a o transforma într‑o mărturisitoare, într‑o persoană care transmite bucuria Evangheliei, Mântuitorul i‑a vorbit femeii samarinence despre apa cea vie. Femeia a încercat atât cât a putut să se apropie de acest mister, de această taină pe care El o lucrează în viaţa noastră prin lucrarea Duhului Sfânt, în biserică”, a subliniat ierarhul.
La final, preotul paroh de la Cristian III, Emil Ionuţ Turc, a fost hirotesit sachelar, iar ctitorii lăcaşului de cult, familia Viorel şi Daniela Mureşan, cu fiica Sonia-Ioana, au primit distincţia „Crucea şaguniană pentru laici”. Acte de cinstire au fost oferite primarului Gicu Cojocaru şi mai multor binefăcători. În semn de mulţumire pentru binecuvântarea adusă peste comunitatea din Cristian, primarul Gicu Cojocaru i-a oferit ierarhului şi mai multor preoţi câte o plachetă. Preotul paroh şi ctitorii i-au oferit ierarhului în semn de mulţumire din partea comunităţii o icoană a Maicii Domnului.