În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Veșmânt de har pentru o biserică maramureșeană din Capitală
În Duminica a 2-a după Paști, a Sfântului Apostol Toma, biserica Parohiei „Nașterea Domnului”-Cartierul Solar din sectorul 4 al Capitalei a îmbrăcat veșmântul sfințirii. Lăcașul de închinare construit în stil maramureșean a fost târnosit de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. După slujba de sfințire, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în apropierea bisericii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, acesta a oferit ctitorilor, ostenitorilor și binefăcătorilor lăcașului distincții de vrednicie.
Parohia „Nașterea Domnului” din Cartierul Solar a luat ființă în anul 2019, tot atunci fiind pusă și piatra de temelie a bisericii parohiale care a fost binecuvântată cu apă sfințită doi ani mai târziu. Pe parcursul ultimilor ani, lăcașul de rugăciune a trecut prin mai multe lucrări de înfrumusețare care au inclus amenajarea zonei exterioare, montarea catapetesmei și a altor icoane, achiziționarea de mobilier bisericesc, instalarea unui sistem de încălzire prin pardoseală și altele.
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a târnosit, duminică dimineaţă, Sfânta Masă a Altarului, după ce a înconjurat biserica împreună cu părinţii slujitori şi a sfinţit-o prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir şi prin stropire cu agheasmă. În cuvântul rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a prezentat pe scurt istoricul acestui frumos edificiu, arătând că „sfințirea acestei biserici cu siluetă înaltă și elegantă, care impune sobrietate și cucernicie mai ales prin frumusețea veșmântului pictural, ne invită la un pelerinaj interior, la întărirea rugăciunii noastre pentru toți cei care au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. De aceea, și aici, potrivit tradiției noastre, în ziua sfințirii unei biserici ortodoxe româneşti toți credincioșii ortodocși prezenți pot intra în Sfântul Altar pentru a săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfânta Masă, pentru a se ruga în taină și pentru a lăsa pomelnicul cu numele lor și ale celor pe care îi poartă în suflet împreună cu obolul lor, fiind astfel pomeniți la Altarul bisericii de sfințiții slujitori”.
În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie pe podiumul amenajat în vecinătatea lăcașului de cult. Din soborul de slujitori care s-au rugat alături de ierarh au făcut parte: părintele Ion Dragomir, consilier patriarhal; părintele Dumitru Ștefănescu, consilier eparhial administrativ; părintele Sorin-Vasile Tancău, secretar general al Editurilor Patriarhiei Române; părintele Iustin Manta, inspector eparhial; părintele Ionuț Bărbulescu, protopop al Protoieriei Sector 4 Capitală; părintele paroh Cristian Alexandru Țimpău, inspector eparhial, precum și alți clerici.
După lecturarea pasajului evanghelic duminical (Ioan 20, 19-31), care relatează două arătări ale Mântuitorului înviat înaintea ucenicilor și încredințarea Apostolului Toma, Episcopul-vicar patriarhal a rostit un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit sensurile duhovnicești ale textului biblic și a explicat reacția lui Toma la vederea Domnului său, arătând în ce constă credința nou câștigată de ucenic: „Rostul Evangheliilor este acela de a ne cultiva și de a ne întări credința, iar rodul credinței noastre va fi dobândirea învierii și a vieții veșnice. Credința nu este un fenomen intelectual sau o simplă convingere; credința este o relație, o legătură vie, o comuniune vie a omului cu Dumnezeu, legătură care-l ajută pe om să vadă și să înțeleagă lucruri nevăzute cu ochiul liber, care nu țin doar de rațiunea omenească. Credința este, deci, o vedere dincolo de vederea trupească. Din acest motiv Mântuitorul Hristos spune în Evanghelia de astăzi lui Toma: «Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!» (Ioan 20, 29). Prin aceste cuvinte înțelegem că sunt fericiţi cei care primesc, acceptă și cultivă darul credinței ca vedere duhovnicească ce trece dincolo de ochii trupești, de logica și rațiunea omenească, limitată”.
Preasfinția Sa a explicat și ce reprezintă oferirea Duhului Sfânt de către Mântuitorul ucenicilor Săi, adunați inițial împreună, de frica iudeilor: „Hristos Domnul a venit și a stat în mijlocul lor și le-a zis: «Pace vouă!» Apoi le-a spus: «Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și, spunând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, ținute vor fi» (Ioan 20, 21-23). Văzându-L, ucenicii au fost plini de bucurie şi întăriți în credinţă. Duhul Sfânt pe care Iisus Îl suflă asupra lor amintește de actul creației, când «Domnul Dumnezeu a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie» (Facerea 2, 7). Acest lucru subliniază faptul că Hristos, prin moartea și Învierea Sa, restabilește creația. El le dăruiește ucenicilor puterea dumnezeiască de a elibera pe oameni de păcate în contextul încredințării misiunii de vestire a Împărăției cerurilor, care va continua în lume misiunea începută de Iisus”.
Distincții de vrednicie
Cu ocazia slujbei de târnosire a lăcașului Parohiei „Nașterea Domnului”-Cartierul Solar, în semn de recunoștință pentru activitatea desfășurată până acum, părintele paroh Cristian Alexandru Țimpău a primit, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, rangul onorific de iconom stavrofor. De asemenea, Episcopul-vicar patriarhal a acordat Ordinul „Sfântul Apostol Andrei” pentru mireni ctitorilor bisericii, Marius Simion Gaga și Simion Gaga. Totodată, Ioan Mărgineanu a primit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni, iar Diploma Omagială 2024 - Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, cu medalie, a fost oferită următorilor binefăcători ai lăcașului: Decebal Coțofană, Florentina Drăgușin, Emilia Gross, Dorel Cordoș, Petru Nan, Bogdan Ilie, Radu Grosu, George Constantin, Ionuț Dobrescu și Daniel Mincă. Preasfinția Sa a oferit Distincția de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Consiliului parohial, iar Distincția de vrednicie cu chipul Maicii Domnului, Comitetului parohial.