Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri „Vidul nerecunoștinței și al nepăsării aduce o existență nefericită”

„Vidul nerecunoștinței și al nepăsării aduce o existență nefericită”

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Știri
Un articol de: Emilian Apostolescu - 30 Octombrie 2022

În Duminica a 22-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheor­ghe” din Reşedinţa Patriarhală. Preafericirea Sa a explicat înțelesurile duhov­nicești ale pasajului evanghelic (Luca 16, 19-31) ce relatează Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, afirmând că, în esență, Evanghelia acestei duminici ne arată că boga­tul pierde mântuirea tocmai din cauza lipsei sale de milostenie.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a ilustrat, din bogăția de sensuri duhovnicești pe care Evanghelia lecturată le conține, trei învățături principale, toate bazate pe ideea că starea sufletului după moarte depinde de starea spirituală a vieții pământești: „În primul rând, după ce se desparte de trup, sufletul nemuritor al omului merge fie în bucuria drepților, fie în întristarea păcătoșilor nepocăiți, adică fie în Rai, fie în iad. În al doilea rând, după despărțirea sa de trup, sufletul nemuritor nu se află într-o stare de amorțire sau inconștiență, ci este activ și poate comunica mai ales cu oamenii drepți, care au împlinit în viața lor voia lui Dumnezeu. În al treilea rând, sufletul nemuritor, după despărțirea de trup, este capabil să facă o deo­sebire între Rai și iad, între comuniunea fericită și singurătatea nefericită sau chinui­toare”.

Preafericirea Sa a creionat, în continuare, portretele celor doi protagoniști ai acestei pilde rostite de Mântuitorul Hristos: „Cele două persoane diferite din această Evanghelie reprezintă două stări sociale și spirituale diferite. Bogatul nemilostiv trăiește în veselie, lux și ospețe zilnice, fiind îmbrăcat în haine scumpe. Este indiferent față de ceea ce se întâmplă în jur. Se gândește doar la sine, se apreciază doar pe sine și are grijă doar de sine și de fericirea sa. El nu mulțumește lui Dumnezeu pentru bogăție, nici pentru sănătate sau viață și nu este sensibil la suferința celor din jur, cum este suferința săracului Lazăr care aștepta să primească firimiturile care cădeau de la masa stăpânului. Bogatul nemilostiv trăiește doar biologic, nu și spiritual. Este un om egoist, care a redus viața la cele materiale. Insensibilitatea lui îl arată ca fiind autosuficient și nepăsător față de suferința altora. Săracul Lazăr, însă, suferă în tăcere și singurătate. Oamenii nu se apropie de el. Mai mult, își duce viața printre câini, care au devenit pentru el mai omenoși decât oamenii. Acest sărac este deodată singur și suferind. Trăiește în izolare, deși nu se află în pustie. Remarcăm faptul că, în singurătatea lui, el cultivă virtuți deosebite: smerenia, tăcerea și răbdarea. Nu judecă pe nimeni, nici măcar pe cel bogat. Nu se răzvră­tește sau revoltă, ci își pune nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că moartea fizică a celor două persoane le-a schimbat radical starea spirituală în existența de dincolo de mormânt, sufletul lui Lazăr fiind dus de îngerii Domnului în sânul lui Avraam, în comuniunea de fericire a drep­ților, iar cel al bogatului ajungând în iad. Aflat într-un loc de chin, bogatul îi cere lui Avraam să îl trimită pe Lazăr spre a-i alina suferința, însă patriarhul îi arată că acest lucru este imposibil. „Avraam îi spune bogatului că ceea ce se întâmplă acum este o dreptate a lui Dumnezeu care, după moartea fiecărui om, stabi­lește compensații. Cei care au suferit mult se bucură acum, iar cei care s-au bucurat mult, pe nedrept, pentru că au fost nemulțumitori și nepăsători, suferă chinurile singurătății iadului. Atunci, sufletul bogatului nemilostiv îl roagă pe Avraam ca măcar să trimită pe cineva din cei morți la frații lui, care trăiau și ei în nepăsare duhovnicească, să le spună să își schimbe viața. Avraam îi răspunde că dacă frații lui nu ascultă de Moise și de proroci, nu vor crede nici dacă va învia cineva din morți”, a explicat Preafericirea Sa.

„Evanghelia nu ne spune ce fapte bune sau rele a făcut fiecare. În general, judecata se face după faptele omului. Vedem, însă, că nu numai faptele contează, ci că judecata lui Dumnezeu ține cont și de starea sufletului omului când trece din această viață în cealaltă. Starea sufletului a fost determinantă pentru starea de dincolo de mormânt: săracul a trăit în singurătate, smerenie, nădejde în Dumnezeu, răbdare și în nejudecarea celor din jur. Calitățile lui duhovnicești, ale sufletului curățit prin suferință și multă smerenie, l-au făcut să intre în comuniunea drepților. Fiindcă bogatul nemilostiv a trăit în mod egoist și exclusiv biologic, nefiind smerit și darnic, nu a putut intra în comuniunea drepților, ci a rămas în izolare, egoist, așa cum a trăit. Vidul nerecu­noștinței față de Dumnezeu și al nepăsării față de oamenii aflați în suferință i-a adus o existență nefericită sau chinuită, aceea a iadului”, a reliefat Patriarhul României.

În încheiere, Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat că pasajul evanghelic al acestei duminici ne arată cât de mare este valoarea ajutorării celor aflați în sărăcie, suferință și singurătate: „Evanghelia aceasta a inspirat Biserica să înființeze cantine pentru săraci, case pentru bătrâni și pelerini, unități medicale și filantropice, știind că din sufletul omului, încă din timpul vieții de pe pământ, începe Raiul, dacă omul este milostiv, sau iadul, dacă este egoist. Sfântul Isaac Sirul spune că iubirea smerită și milostivă este începutul Raiului în sufletul omului. Această învățătură a fost preluată mai târziu în literatura universală, în înțelesul că și Raiul, și iadul nu sunt doar spații exterioare, ci sunt stări ale sufletului omului în raport cu Dumnezeu și cu semenii”.