Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Vizită frăţească la românii din Timoc
În a treia zi de Rusalii, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, alături de Preasfinţitul Daniil, Episcopul Daciei Felix, au poposit în mijlocul credincioşilor comunităţii româneşti din Geanova, de pe Valea Timocului din Serbia.
Cei doi ierarhi au săvârşit slujba de Sfinţire a Apei în prezenţa unui număr însemnat de români din satele învecinate, în faţa unei troiţe aşezate în anul 2008, care străjuieşte ruinele unei vechi biserici daco-romane. Răspunsurile la sfânta slujbă au fost date de corul Parohiei Foeni din Arhiepiscopia Timişoarei. Cuvântul de învăţătură i-a aparţinut Preasfinţitului Daniil, care a precizat: "Ne adunăm aici, la Geanova, lângă crucea aceasta adusă cu dragoste de fraţi români din Timişoara în urmă cu câţiva ani. Pentru a patra oară, pe ruinele şi pe temeliile bisericii daco-romane de Acve, ne adunăm aici ca să ne închinăm Sfintei Cruci a lui Hristos, care este şi crucea Bisericii, şi crucea neamului nostru românesc, şi crucea voastră şi a noastră, crucea Episcopiei Daciei Felix de la Vârşeţ, şi crucea Protoieriei Daciei Ripensis de la Negotin. Ne adunăm aici ca să auzim an de an cele şapte cuvinte ale Domnului Hristos de pe crucea Golgotei. Pentru că, aşa cum atunci Hristos a rostit şapte cuvinte în Vinerea Paştilor, sau a răstignirii, pe fiecare cruce ridicată, lângă fiecare drum, la fiecare răspântie sau pe fiecare biserică, Hristos rosteşte aceleaşi şapte cuvinte sau alte şapte cuvinte. An de an, Hristos ne rosteşte tainic, de pe crucea de la Geanova, cele şapte cuvinte, valabile şi potrivite cu vremurile noastre. Parcă Hristos rosteşte de pe crucea de la Geanova, şi prin crucea de la Geanova, cuvintele: "Părinte, iartă-i că nu ştiu ce fac şi ce zic!" În continuare, Episcopul Caransebeşului a subliniat: "În a treia zi de Rusalii, am trecut Dunărea şi am venit la fraţii noştri de pe Valea Timocului, la invitaţia Preasfinţitului Părinte Daniil şi a părintelui protopop Boian Alexandrovici, pentru a ne ruga şi în acest an, aşa cum am făcut şi anul trecut, în faţa troiţei de la Geanova, ridicată cu câţiva ani în urmă de preoţi şi credincioşi din Timişoara. Ne-am bucurat şi în acest an de prezenţa multor credincioşi la Geanova şi, pe această cale, trebuie să îi felicităm pe toţi cei care ţin candela aprinsă în Valea Timocului, în Valea Moraviei, şi ne referim în mod special la ierarhul locului şi la toţi preoţii care-L propovăduiesc pe Hristos în limba română tuturor românilor din Timoc şi de pe Moravia. Vom veni, în a treia zi de Rusalii, întotdeauna cu mare bucurie la Geanova, pentru că am dorit cu toţii să formăm o tradiţie şi să continuăm, după o întrerupere de sute de ani, şirul rugăciunilor în limba română, limba strămoşilor noştri, să continuăm şirul rugăciunilor lângă ruinele vechii biserici din Episcopia daco-romană de Acve". După slujbă, cei doi ierarhi au vizitat sediul Protopopiatului ortodox român Dacia Ripensis, recent achiziţionat şi aflat în curs de amenajare. Sediul a fost achiziţionat prin sprijinul Patriarhiei Române şi va deservi cele 20 de comunităţi parohiale existente, chiar dacă în zonă sunt 145 de sate româneşti şi 48 de sate mixte româno-sârbeşti care nu au dreptul la serviciul divin în limba română. Românii din Valea Timocului au fost văduviţi de slujbe în limba proprie din anul 1833, când în toate bisericile construite în satele de români au fost aduşi preoţi sârbi.