În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Vizită pastorală la aşezământul social din comuna Unirea, Alba
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a vizitat Aşezământul social „Acoperământul Maicii Domnului” din comuna Unirea, județul Alba, joi, 10 februarie. Centrul, înființat în anul 2018, este coordonat de pr. Cosmin Gherasim, de la Parohia Unirea II.
Ierarhul le-a adresat beneficiarilor acestui centru cuvinte și sfaturi duhovnicești şi i-a îndemnat pe angajații de aici să dea dovadă de iubire jertfelnică în misiunea pe care o au de îndeplinit. La final, le-a oferit daruri tuturor vârstnicilor din centru.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, în cuvântul rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu a spus: „Mă bucur să fiu prezent la Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice din localitatea Unirea. Acordându-le îngrijire, noi ne concretizăm iubirea milostivă faţă de aceste suflete care, prin puterea rugăciunii smerite şi a jertfei de suferinţă, contribuie la zidirea Trupului tainic al lui Hristos, la întărirea Bisericii noastre. Adresându-mă astăzi acestora, i-am îndemnat să fie conştienţi de preţul celor din urmă ani ai vieţii lor. Trăind în răbdare şi în evlavie, ei pot obţine din Cer har şi ajutor pentru lumea răscumpărată, pot dobândi prinos de lumină şi de bucurie veşnică pentru ei înşişi”.
Așezământul social din comuna Unirea a fost înființat în luna februarie a anului 2018, fiind o investiție a Primăriei și Consiliului local, cu drept de administrare și folosire de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia - filiala Unirea. Centrul social pune la dispoziție 35 de locuri în camere amenajate cu trei sau patru paturi, precum și numeroase dotări moderne. Rezidenții beneficiază de servicii complexe de îngrijire, precum: servicii permanente de cazare, consiliere duhovnicească și activități recreative.
De asemenea, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, o echipă de profesioniști formată din asistente medicale, infirmiere și personal specializat oferă beneficiarilor servicii medicale permanente. Hrana zilnică este pregătită de către un personal calificat și este unul echilibrat și personalizat, în funcție de starea de sănătate a beneficiarilor.



.jpg)
