Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Vizite şi seri catehetice la mănăstirile din ţară
Ieri s-a încheiat pelerinajul premianţilor Olimpiadei Naţionale de Religie - 2010, organizat de Sectorul Teologic-educaţional şi Centrul de pelerinaj "Sfântul Apostol Pavel", cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Câştigătorii Olimpiadei Naţionale de Religie de anul acesta au participat, în perioada 23-26 august, la un pelerinaj organizat de Patriarhia Română la mănăstirile şi schiturile din Ardeal. Acţiunea se înscrie în seria de manifestări religios-culturale dedicate Anului omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti. "Scopul pelerinajului este de a-i răsplăti pe elevii olimpici pentru roadele muncii lor şi de a-i încuraja să aprofundeze cunoştinţele teoretice prin experienţa duhovnicească. Acest pelerinaj nu este doar o relaxare, ci este un prilej deosebit pentru a se întări în credinţă. Fiind un pelerinaj creştin, atmosfera este una duhovnicească şi prielnică pentru a lega prietenii. Mulţi dintre ei se cunosc deja şi discută pe diverse teme religioase", ne-a spus însoţitorul grupului, Ştefan Bădescu, inspector eparhial din cadrul Centrului de pelerinaj "Sfântul Apostol Pavel". Binecuvântări arhiereşti şi daruri pentru toţi olimpicii În prima zi, copiii au plecat din Bucureşti şi au vizitat mănăstirile Ghighiu, Suzana, Cheia, Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului şi Brâncoveanu. În a doua zi, a fost vizitată Catedrala mitropolitană din Sibiu. La Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, olimpicii au fost primiţi de Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, care i-a binecuvântat şi le-a oferit daruri, după care au mers la Mănăstirea Râmeţ. În ultima zi, elevii au vizitat Memorialul din Râpa Robilor de la Aiud, Mănăstirea Cozia şi Mănăstirea Cotmeana. "Cred că prin acest pelerinaj, Patriarhia Română a dorit să ne ofere o bucurie şi o ocazie să ne folosim de experienţa părinţilor şi maicilor din mănăstiri sau să ne bucurăm de frumuseţea acestor sfinte lăcaşuri de cult. Ne bucurăm că am putut să mergem în aceste locuri binecuvântate şi pline de dragoste, mai ales că spaţiul acesta este prin firea lui un loc binecuvântat de Dumnezeu cu atâţia nevoitori şi rugători pentru întreaga lume", ne-a mărturisit Maria Turturea, din Drobeta-Turnu Severin, care a obţinut locul I la Olimpiada Naţională de Religie pentru clasa a VIII-a. Pelerinajul a avut ca temă Crezul ortodox. În fiecare seară, tinerii s-au întâlnit şi s-au oprit asupra unui subiect pe care l-au dezbătut cu ajutorul preoţilor şi monahilor din mănăstirile unde au fost cazaţi. "Aceste seri catehetice reprezintă pentru noi un bun prilej de comunicare şi comuniune, iar tipul acesta de activităţi este foarte eficient şi ar trebui implementat în fiecare parohie. Serile catehetice la care am participat în cadrul pelerinajului, prin învăţăturile primite de la preoţi sau de la monahi, ne vor ajuta atunci când noi, ca viitori preoţi, va trebui să-i călăuzim pe oameni spre mântuire", ne-a spus Andrei Ion Popescu, absolvent al Seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea, deţinătorul premiului I la disciplina Dogmatică ortodoxă.