În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Vlăstare plantate în așteptarea sărbătorii Sfântului Apostol Andrei la Dunărea de Jos
Grija pentru mediul înconjurător este și în atenția Eparhiei Dunării de Jos. Miercuri, 22 noiembrie, s-a desfăşurat o acţiune de reîmpădurire a fondului forestier de la Așezământul social-filantropic „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” Lacu-Sărat, judeţul Brăila.
Acțiunea a fost iniţiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pentru conştientizarea rolului important pe care îl au copacii şi ecosistemele forestiere în asigurarea unui trai bun şi sustenabil şi pentru revenirea la normalitate prin refacerea patrimoniului verde, care a suferit în ultima perioadă de timp în această zonă.
În urma unor evaluări realizate de specialişti s-a constatat că pentru reînnoirea şi îmbunătăţirea perimetrului natural forestier din cadrul aşezământului eparhial sunt necesari 600 de puieţi de frasin, stejar şi cătină. După ce zilele trecute au fost achiziţionaţi puieţii, miercuri, de la orele dimineţii, au început lucrările de plantare în spaţiul forestier special pregătit şi curăţit. La campania de plantare, împreună cu chiriarhul Dunării de Jos au participat mai mulţi preoţi şi 20 de cântăreţi bisericeşti din parohiile Protopopiatului Brăila şi tineri voluntari brăileni.
Plini de entuziasm şi vioiciune şi coordonați permanent de ierarhul locului, toţi cei prezenţi la această activitate s-au bucurat de aerul curat, de mişcare şi, nu în ultimul rând, de generozitatea și ospitalitatea oferite în cadrul aşezământului eparhial. La final, Părintele Arhiepiscop Casian i-a binecuvântat pe cei implicaţi în această activitate de plantare de copaci şi le-a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru implementarea cu succes a acestui proiect de reîmpădurire.
Anul acesta se împlinesc 31 de ani de când Sfântul Apostol Andrei a fost chemat ca ocrotitor spiritual al oraşului Galaţi şi al Eparhiei Dunării de Jos. În acest context, programul prilejuit de sărbătoarea închinată Sfântului Apostol Andrei va debuta duminică, 26 noiembrie, ora 16:00, cu primirea la Galaţi, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a moaştelor Sfântului Cuvios Ioan Damaschin şi procesiunea cu sfintele moaşte, pe strada Domnească, de la Universitatea „Dunărea de Jos” la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi.
În continuare, începând cu ora 16:30, vor fi săvârşite în Catedrala Arhiepiscopală slujba specială pentru primirea moaştelor Sfântului Cuvios Ioan Damaschin, slujba Privegherii şi Sfânta Liturghie în cinstea acestui mare sfânt apologet şi imnograf.
În ziua hramului, joi, 30 noiembrie, va fi oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de ierarhi români, începând cu ora 9:00.
În cele cinci zile de sărbătoare, credincioşii din judeţele Galaţi şi Brăila sunt aşteptaţi să se închine la cinstitele moaşte ale Sfântului Apostol Andrei şi ale Sfântului Cuvios Ioan Damaschin, aşezate pe baldachinul special amenajat în proximitatea Catedralei Arhiepiscopale din Galați.