„Părintele Georges Florovsky. Schiţă biografica“, semnată de Andrew Blane, în traducerea ierod. Nectarie V. Dărăban, a apărut la Editura „Renaşterea“ a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
Volumul apărut în Colecţia „Mari teologi ai secolului XX“, sub semnătura lui Andrew Blane, îl are în centrul atenţiei pe părintele Georges Florovsky, o personalitate de formaţie răsăriteană, care a trăit în mediul academic vest-european, apoi american. Această carte, aşa cum semnalează autorul în Prolog, se bazează pe memoriile şi relatările personale depănate la Princeton după ce părintele profesor trecuse de 70 de ani. „Intenţia minimă a acestei schiţe este de a împărtăşi ceea ce am fost privilegiat să învăţ din viziunea lui asupra evenimentelor, oamenilor şi influenţelor pe care socotea că i-au direcţionat viaţa şi modelat gândirea. Oferind această relatare a vieţii sale, aşa cum a înţeles-o el, nădăjduiesc să pun la dispoziţie o busolă pentru cei ce studiază opera şi mărturia acestui remarcabil intelectual rus şi cleric ortodox“, scrie Andrew Blane, profesor emerit de Istoria rusă la City University of New York.
Un gânditor rus refugiat în Vest
Georges Florovsky s-a născut în Odesa, fiind al patrulea copil al unui preot. A fost pasionat de filologie, învăţând mai multe limbi, apoi a studiat filosofia şi istoria. După 1920, a părăsit Rusia, împreună cu familia, din cauza noului regim. În 1925, a fost numit profesor de patristică la Institutul Teologic „Saint Serge“ din Paris. În 1932 a fost hirotonit preot, iar în anii 1930, a studiat în bibliotecile europene şi a scris cele mai importante lucrări ale sale în domeniul patristicii. În 1949 s-a mutat la New York, unde a ocupat postul de decan al Seminarului „Saint Vladimir“. Florovsky a mai predat la Harvard Divinity School (1956-1964), apoi la Princeton (1964-1972). A murit în anul 1979.
Georges Florovsky a fost cunoscut pentru erudiţia sa. „James Billington povestea: «Am fost norocos să-l întâlnesc des spre sfârşitul anilor 1950 la Harvard unde era socotit de mulţi şi în multe feluri (uneori nerecunoscute) un savant al savanţilor». Remarcând «cel mai neobişnuit fenomen de la Cambridge: profesori participând la cursul unui alt profesor», a mărturisit apoi că deşi se cunoştea de mai bine de 15 ani, la Harvard şi apoi la Princeton, «aproape că n-am vorbit cu el niciodată pentru că nu terminam de luat notiţe»“, relatează Andrew Blane. Erudiţia se întemeia şi pe o profundă atenţie acordată detaliilor şi pe o memorie extraordinară. „Ceea ce era cu adevărat impresionant la memoria lui era claritatea concentrării şi exactitatea informaţiei“, povesteşte autorul. „În domeniul bibliografiei, unul preferat lui, era recunoscută public vasta cunoaştere şi memoria promptă a părintelui Georges, fiind extrem de folositoare, cum mărturisesc numeroşi bibliotecari, savanţi şi doctoranzi. Îţi putea descrie volume despre a căror existenţă nimeni nu ştia (…) Câteodată era singurul care putea găsi o lucrare rară“. De asemenea, „un aspect la fel de uimitor al inteligenţei părintelui Georges era propensiunea lui spre analiză şi sinteză. Avea o minte care căuta structura intimă şi miezul problemei, şi, odată găsit, îl surprindea şi dădea formă la înţelesul lui esenţial. Când încremeneai în faţa magnitudinii cunoaşterii sale factice, era uşor să treci cu vederea că - în cuvintele lui Rowan Williams - «el nu era un manual ambulant, ci o minte originală şi radical㻓.
Confruntarea cu „problemele“
Părintele Georges Florovsky avea o înclinaţie către filosofie, pe care el înuşi o explica astfel: „Interesul meu au fost dintotdeauna problemele. Am vrut să fiu un filosof încă de la început. Ceea ce conta pentru minte era să am o viziune responsabilă asupra lumii, şi să fiu în stare s-o argumentez. În acest sens ştiam că trebuie să studiez ştiinţa, dar nu numai ştiinţa“. Andrew Blane arată că „acest interes pentru «probleme» a fost punctul de plecare pentru toate căutările intelectuale ale părintelui Georges (…) Pentru părintele Georges confruntarea cu «problemele» era temelia creativităţii intelectuale veritabile“.
Apoi, pe lângă „abilităţile sale de a memora şi analiza, după părerea mea, cea mai notabilă calitate a inteligenţei părintelui Georges era simţul istoric. Nu mă refer la caracterul enciclopedic al cunoaşterii sale istorice, nici la înzestrarea de a simţi viaţa între datele istorice inerte, întrezărind esenţialul şi extrăgându-i sensul, oricât de mult aceste daruri îi sporeau conştiinţa istorică (…) Părintele Georges avea intuiţia istorică reală, un simţ pentru istorie în vârful degetelor. Trecutul era pentru el o realitate tangibilă şi pururi prezentă. Dimensiunea istorică a tuturor lucrurilor, ca lumina asupra unei insule greceşti, îi aureola privirea ca şi cum ar fi fost mediul prin care privea toate lucrurile (…) Ceea ce-l interesa pe părintele Georges în legătură cu orice lucru era istoria lui“. De asemenea, aşa cum mai arată Andrew Blane, părintele Georges considera că o conştiinţă istorică poate fi eliberatoare pentru spiritul uman. „Într-o discuţie cu istoricii a spus cândva: «Ca istoric, mă simt acasă în toate veacurile»“.
.jpg)
