La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
„Voluntari pentru un viitor împreună“, la Durău
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România (ASCOR) filiala Iaşi, în colaborare cu ASCOR filiala Suceava, a organizat la Centrul Cultural-Pastoral „Sfântul Daniil Sihastru“ de la Durău, în perioada 18-22 septembrie 2009, tabăra „Voluntari pentru un viitor împreună“. La această tabără finanţată de Direcţia Judeţeană de Tineret Suceava au participat 12 elevi şi studenţi, scopul proiectului fiind formarea şi responsabilizarea participanţilor cu privire la importanţa implicării lor în activităţile de voluntariat. „Pe parcursul acestor zile s-au prezentat activităţi concrete în care tinerii s-ar putea implica, subliniindu-se faptul că ajutorarea semenilor este o poruncă a lui Dumnezeu, iar împlinind-o ne asemănăm lui Hristos, Care este modelul suprem de slujire a aproapelui. Acest loc a fost ales pentru ca tinerii să poată participa la slujbele religioase de la Mănăstirea Durău şi pentru a pune în practică cunoştinţele dobândite în urma sesiunilor de lucru. În ultima zi, participanţii au urcat pe Muntele Ceahlău, putând astfel să-i ajute pe cei care întâmpinau dificultăţi pe traseu“, a declarat Ioan Puiu, coordonatorul proiectului. (C.C.)