În data de 4 mai 2025 se vor împlini șapte decenii de la trecerea la Domnul a marelui muzician român George Enescu. În anticiparea acestui moment, luni, 28 aprilie, artistul a fost comemorat la Biserica voievodală
Zece ani de la întronizarea Preasfinţitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei
În Duminica a 34-a după Rusalii, Episcopia Covasnei și Harghitei a îmbrăcat haine de sărbătoare, la împlinirea unui deceniu de la întronizarea Preasfinţitului Părinte Episcop Andrei.
La Catedrala Episcopală „Acoperământul Maicii Domnului” şi „Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor condus de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, din care au făcut parte Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și slujitori ai sfintelor altare din cele patru protopopiate ale eparhiei. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Pocrov” al Catedralei eparhiale.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, în care se prezintă Pilda Întoarcerii fiului risipitor.
„Duminica aceasta ne arată unde ne aflăm, în călătoria noastră cu Hristos. Conștiința noastră trebuie trezită, pentru a ne putea da seama de credința smerită a cananeencei, a flămânzirii și însetării după Dumnezeu a vameșului Zaheu, pentru ca astăzi, prin noua pildă ce ne este înfățișată, să ne întoarcem din exilul păcatului. De aceea Dumnezeu a lăsat în noi un judecător, care se numește conștiință, ca semn al legăturii între două realități: între mine și Dumnezeu. Conștiința este, așadar, glasul lui Dumnezeu din mine. Conștiința trezește la realitate, sădind în noi hotărârea de îndreptare. Urmare a îndreptării îl vedem pe Tatăl cu brațele deschise”, a subliniat IPS Mitropolit Laurenţiu.
„10 ani de muncă”
Preasfințitul Părinte Nestor a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat Preasfinţitului Părinte Episcop Andrei cu ocazia împlinirii primului deceniu de păstorire a clerului şi credincioşilor din Episcopia Covasnei și Harghitei.
Un cuvânt de apreciere privind rodnica activitate a Preasfințitului Părinte Andrei a rostit vicarul eparhial, pr. Teodor Eugen Bijec.
„În cadrul unei episcopii, ierarhul trebuie să fie ochii, gura și mâinile lui Hristos pentru păstoriții săi. Acestea arată misiunea și exigențele slujirii arhierești, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nevoia ca noi, toți fiii duhovnicești ai Preasfinției Voastre, să fim în neîntreruptă legătură cu ierarhul nostru, în comuniune sfântă și mai ales în ascultare, care face ca rânduiala Bisericii să fie nu doar păzită, ci sporită prin lucrări ce pot să ne recomande ca popor ales al lui Dumnezeu. Au trecut 10 ani, dar 10 ani de muncă, uneori cu osteneală, ori durere, dar mereu cu revărsări de har prin roada Duhului Sfânt, în Sfânta Biserică, pentru care dăm slavă lui Dumnezeu pentru tot ceea ce s-a săvârșit”, a spus pr. Teodor Eugen Bijec.
La finalul Sfintei Liturghii, PS Episcop Andrei a mulțumit lui Dumnezeu, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu, Preasfințitului Părinte Episcop Nestor, precum și membrilor Sfântului Sinod pentru încrederea cu care l-au investit în urmă cu 10 ani, prin alegerea și numirea în tronul vacant al Eparhiei Covasnei și Harghitei.
De asemenea, ierarhul a mulţumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, primul ierarh al eparhiei, reprezentanților centrali și locali ai Statului și conducătorilor de structuri militarizate. Clerului de mir și monahal și bunilor credincioși ai eparhiei, Preasfinţitul Părinte Episcop Andrei le-a adresat arhierești binecuvântări, încredințându-i de faptul că îi poartă mereu în rugăciuni.
Administrația eparhială, împreună cu obștea de maici a Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae”, a oferit în dar PS Episcop Andrei flori şi o icoană a Maicii Domnului care adăpostește sub Acoperământul său eparhia, încadrată de ocrotitorii cerești ai ierarhului, Sfântul Apostol Andrei, Cel întâi chemat, și Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei.