Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Zece puncte din învăţătura părintelui Ioannis Romanidis

Zece puncte din învăţătura părintelui Ioannis Romanidis

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Constantin Ciofu - 16 Octombrie 2011

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prin Centrul cultural-misionar Doxologia, în parteneriat cu Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi, a organizat vineri, 14 octombrie, conferinţa "Teologia ca trăire din perspectiva învăţăturii părintelui Ioannis Romanidis", susţinută de Înalt Preasfinţitul Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios.

 

În prelegerea susţinută în Aula Magna "Mihai Eminescu" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, IPS Hierotheos a vorbit despre zece puncte centrale ale învăţăturii părintelui Ioannis Romanidis. "Primul punct este acela că Dumnezeul Bisericii Ortodoxe este Dumnezeul revelaţiei. Dumnezeu s-a descoperit pe Sine sfinţilor. Această revelaţie este vederea lui Dumnezeu. Sfinţii îl văd pe Dumnezeu în lumină asemenea celor trei ucenici care l-au văzut pe Hristos în Muntele Taborului în lumină. Ei nu numai că văd lumina, ci o şi trăiesc. În acel moment al vederii lui Dumnezeu îndumnezeitul este mai presus de sensuri şi de cuvinte, atunci aude cuvinte necreate şi are înţelesuri necreate. În continuare, sfântul redă această experienţă în cuvinte şi înţelesuri create. Prin urmare, dogmele îşi au rostul în a călăuzi pe credincioşi la această trăire, iar pe de altă parte ca să-i combată pe eretici. Al doilea punct arată că Dumnezeu, atunci când se descoperă în lumină, este un Dumnezeu în trei lumini. Sfântul Apostol Filip îi spune la un moment dat lui Hristos: "Doamne arată nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns". Hristos i-a răspuns: "De atâta vreme sunt cu voi şi nu m-ai cunoscut Filipe? Cel ce mă vede pe mine, vede pe Tatăl". Prin urmare, oamenii văd o dumnezeire în trei străluciri. Asta înseamnă că ei se împărtăşesc de slava şi de lumina necreată a lui Dumnezeu. Ei înţeleg că nu pot să vadă izvorul din care provine această lumină, aşa că au numit ceea ce vedeau "energie-lucrare" şi ceea ce nu vedeau "esenţă-fire". Părinţii nu au înţeles faptul că Dumnezeu este esenţă şi energie în mod filozofic-raţional, ci prin propria lor trăire", a spus IPS Hierotheos, care a arătat la cel de-al treilea punct continuat că Dumnezeul Treimii apare începând cu Vechiul Testament, şi nu doar în Noul Testament. "Toate arătările lui Dumnezeu din Vechiul Testament sunt teofanii ale Cuvântului neîntrupat, care este numit şi "Îngerul marelui sfat" de către profetul Isaia. Există şi "Duhul Domnului", o dumnezeire în trei străluciri: Iahve, Elohi şi Duhul Domnului. În Noul Testament, Iahve se întrupează şi descoperă pe Tatăl şi pe Duhul Domnului. În Vechiul Testament avem teofanii ale Cuvântului neîntrupat, iar în Noul Testament avem arătări ale Cuvântului întrupat. În Noul Testament ştim că este vorba de Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Prin Hristos îl cunoaştem pe Tatăl fără să-L vedem", a accentuat Mitropolitul de Nafpaktos şi Aghios Vlasios, care a continuat să vorbească despre cel de-al patrulea punct al învăţăturii părintelui Ioannis Romanidis.

 

 

Biruirea morţii duhovniceşti şi trupeşti

 

 

Dumnezeul Treimii a creat prin Hristos întreaga lume care are ca drept cea mai înaltă şi desăvârşită făptură omul. Dumnezeu este nezidit, necreat, în timp ce omul şi lumea sunt create. Adam şi Eva, înainte de cădere, aveau suflet, trup, dar şi harul lui Dumnezeu, ei aveau o comuniune personală cu Dumnezeu, vorbeau cu Dumnezeu, ceea ce înseamnă că aveau părtăşie, comunicare şi relaţie cu El, trăind în lumina Lui. Acesta este omul firesc, adevărat, adică are suflet, trup şi Duhul Sfânt. Omul nu este trihotom, ci este dihotom pentru că are suflet şi trup, dar are harul Duhului Sfânt în suflet şi în trup. Acesta este omul autentic creat de Dumnezeu care trăieşte în lumină. Al cincilea punct arată că această cădere a omului nu este una juridică, adică faptul că nu au ţinut o anumită poruncă, ci este pierderea harului lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani scrie că toţi au păcătuit şi s-au lipsit de slava lui Dumnezeu. Prin urmare, căderea este pierderea harului lui Dumnezeu. Aceasta este moartea duhovnicească. După păcat, omul a rămas cu trup şi suflet, dar l-a pierdut pe Duhul Sfânt. Acesta este păcatul strămoşesc în esenţă. Mai întâi a fost moartea duhovnicească, după care a urmat şi moartea trupească. Moştenirea păcatului strămoşesc nu sunt vinovăţiile de care vorbeşte Fericitul Augustin, ci faptul că prin cădere a intrat în om stricăciunea şi aceasta se transmite din generaţie în generaţie, la naşterea fiecărui prunc. Omul firesc avea în suflet două lucrări: raţiunea şi mintea. În cel de-al şaselea punct ni se explică cum Hristos vine şi îşi asumă stricăciunea omului şi biruieşte moartea, ca să biruiască păcatul şi pe diavol. Astfel, Hristos doreşte să-l readucă pe om la stadiul dinainte de cădere şi să-l ridice mai sus. Hristos a învăţat în pilde, a săvârşit minuni, iar pe unii dintre ucenici i-a luat pe Muntele Taborului ca să le arate slava Sa. A dorit să arate că mai întâi trebuie să ascultăm învăţătura Sa, să o aplicăm ca să putem vedea minuni, dar scopul cel mai înalt este să urcăm pe munte ca să vedem slava Sa. Acesta este cel mai profund ţel al vieţii duhovniceşti: să biruim mai întâi moartea duhovnicească pentru ca apoi să biruim moartea trupească", a adăugat IPS Hierotheos, care a menţionat la cel de-al şaptelea punct că "lucrarea de mântuire se face înlăuntrul Bisericii".

 

 

"În Biserică, toţi trebuie să ne nevoim ca să primim harul lui Dumnezeu ca lumină"

 

 

"Biserica a existat şi în Vechiul Testament prin comuniunea proorocilor cu Cuvântul neîntrupat, fiind una duhovnicească. Prin întrupare, Biserica devine trupească şi mădular al Trupului lui Hristos. În ziua Cincizecimii, Apostolii au primit Duhul Sfânt şi au aflat tot adevărul, adică faptul că Biserica este Trupul lui Hristos şi că în afara Bisericii nu există nici un alt adevăr. Trupul omului este o biserică. După cum biserica are Sfânta Masă în Sfântul Altar, la fel şi în adâncul inimii există un altar în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Acolo are loc o Liturghie lăuntrică neîntreruptă. Omul se întoarce la starea de dinainte de cădere, dar urcă mai sus pentru că în inima sa se săvârşeşte o Liturghie. Al optulea punct arată că viaţa eshatologică nu este cea de după moarte şi după a Doua Venire, ci este viaţa în Hristos. Prin Hristos, Împărăţia lui Dumnezeu a intrat în istorie şi oamenii pot deveni părtaşii acestei împărăţii. Punctul al nouălea: Raiul şi iadul există din perspectiva omului, nu din perspectiva lui Dumnezeu. Dumnezeu este lumină şi luminează întreaga lume, iar iadul nu a fost creat de El. Lumina necreată are două însuşiri: luminează şi arde. Unii sunt luminaţi, alţii ard. Dumnezeu se împărtăşeşte ca lumină necreată, iar cei care nu sunt capabili să o primească se ard. Iadul nu este nici întuneric, nici foc, aşa cum le înţelegem noi. Dumnezeu iubeşte pe toţi oamenii şi le trimite harul Său. Cei care s-au vindecat în această viaţă vor primi harul lui Dumnezeu ca lumină. Cei care nu s-au vindecat vor trăi harul ca foc. De aceea focul iadului este necreat. În Biserică, toţi trebuie să ne nevoim ca să primim harul lui Dumnezeu ca lumină. Punctul a zecelea: părintele Ioannis Romanidis spunea că prin întruparea Sa Dumnezeu a intrat în istorie. Biserica trăieşte în istorie şi o sfinţeşte. Istoria nu se va încheia niciodată, ci se va transfigura. Scopul Bisericii este să-l conducă pe om la cuvinte nezidite şi la înţelesuri necreate", a subliniat Înalt Preasfinţitul Hierotheos Vlachos.

 

 

Cine a fost Ioannis Romanidis

 

 

Ioannis Sava Romanidis (1927-2001) s-a născut din părinţi greci, care au emigrat imediat după naşterea sa în America. A urmat studii teologice la Seminarul Teologic Ortodox Holy Cross, pe care l-a absolvit în 1949. În timpul studenţiei la Universitatea din Yale, în 1951, a fost hirotonit preot. Părintele Romanidis şi-a completat studiile la Paris şi Atena, unde, în 1957, şi-a luat doctoratul în teologie. În 1958 a fost numit profesor la Seminarul Teologic Ortodox Holy Cross, iar începând cu 1968 a fost profesor la Facultatea de Teologie din Tesalonic. Activitatea sa academică, neîntreruptă de pensionarea timpurie din 1984, l-a consacrat ca un erudit teolog, apărător al ortodoxiei credinţei.

 

 

 

Citeşte mai multe despre:   Părintele Ioannis Romanidis