La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Zi de aleasă prăznuire la Mizil
Printre bisericile care și-au serbat sâmbătă, 9 septembrie, ocrotitorii spirituali s-a numărat și biserica din Parcul Central al orașului Mizil. În mijlocul numeroșilor credincioși s-a aflat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a săvârșit Sfânta Liturghie și a sfințit noua troiță ridicată în dreptul Sfântului Altar.
Biserica din lemn în stil maramureșean din Parcul Central al orașului Mizil, așezată sub ocrotirea Sfinților și Drepților dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana, și-a serbat sâmbătă hramul. La manifestările religioase prilejuite de acest moment de bucurie duhovnicească al comunității parohiale au participat și numeroși credincioși din parohiile învecinate. În mijlocul lor a poposit Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici din Protopopiatul Urlați.
După citirea pasajului evanghelic rânduit, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat motivul pomenirii părinților Născătoarei de Dumnezeu îndată după praznicul Nașterii sale, evidențiind și modelul de rugăciune și credință pe care ni-l oferă. „După praznicul Nașterii Maicii Domnului îi cinstim pe dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana, care printr-o stăruitoare rugăciune, vreme de 50 de ani, au cerut un prunc de la Dumnezeu și, îndată ce l-au dobândit, au împlinit făgăduința, închinându-l templului din Ierusalim. Sărbătoarea Sfinților Ioachim și Ana este prilej de a înțelege frumusețea rugăciunii, taina ei și lucrarea lui Dumnezeu în viața oamenilor. Modelul lor ar putea fi urmat și de familiile tinere din vremea noastră, unii printr-o credință desăvârșită, profundă, închinată lui Dumnezeu, alții prin fapte bune, prin dragostea față de semeni. De la această familie reținem dragostea față de Dumnezeu. Chiar dacă nu au primit imediat răspuns la rugăciunea lor, nu și-au pierdut nădejdea. Au continuat să creadă că Dumnezeu le va trimite un prunc. Acest lucru s-a întâmplat până la urmă ca rod al unor îndelungate și stăruitoare rugăciuni. (...) Sărbătoarea Părinților Ioachim și Ana este, în primul rând, sărbătoarea familiilor creștine, a celor care doresc să trăiască după rânduiala Legii, a celor care doresc să fie aproape de Dumnezeu, a celor care îi iubesc pe semenii lor, a celor care sunt încredințați că Dumnezeu nu uită să răsplătească fiecăruia pentru dragostea pe care o are”, a spus ierarhul.
La momentul rânduit din timpul Sfintei Liturghii, după Vohodul Mare, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Iulian Toma pe seama Parohiei Gornet-Cricov, Protoieria Urlați. De asemenea, a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș trecuți la Domnul.
La final, ierarhul a rostit un cuvânt de binecuvântare din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, felicitând-ul pe părintele paroh Ionuț Negoiță, protopop al Protoieriei Urlați, pentru activitatea desfășurată în cadrul comunității. Totodată, a acordat din partea Întâistătătorului Bisericii noastre Diploma omagială a anului 2023 cu medalie comemorativă principalului ctitor al bisericii, Ana Gheorghe.
În continuare, soborul de slujitori, în frunte cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, a săvârșit slujba de sfințire a noii troițe amplasate în partea de răsărit a bisericii, în dreptul Sfântului Altar. Cu acest prilej, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a adresat un cuvânt de mulțumire ctitorului Ana Gheorghe pentru contribuția oferită la ridicarea acesteia. „Această cruce s-a amplasat chiar în dreptul Sfântului Altar, pentru ca preoții care săvârșesc Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie să privească pe această fereastră spre cer, privind mai întâi Sfânta Cruce și apoi cerul, care este pregătit celor care Îl iubesc pe Dumnezeu. O astfel de cruce ne pune în legătură și cu tradiția de altădată, pe cei din Valahia cu cei din ținutul voievozilor, al Maramureșului istoric, acolo unde românii iubitori de Biserică și de tradiții au ridicat astfel de troițe”, a spus Preasfinția Sa.