Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Zi de hram la Biserica „Sfântul Sava” din Iaşi

Zi de hram la Biserica „Sfântul Sava” din Iaşi

Un articol de: Grigore Radoslavescu - 17 Iulie 2007

▲ În ziua de pomenire a Sfintei Mare Muceniţe Marina, Biserica „Sf. Sava” din Iaşi îşi sărbătoreşte unul dintre cele patru hramuri ▲ Biserica ieşeană adăposteşte părticele din moaştele Sf. Mucenic Trifon şi ale Sf. Muceniţe Marina, care provin, cel mai probabil, de la fosta Mănăstire Dancu ▲ Astăzi, cu prilejul hramului, se oficiază slujbele Acatistul Sfintei Mare Muceniţe Marina şi Sfânta Liturghie ▲

Biserica „Sf. Sava”, una dintre cele mai impresionante şi mai vechi biserici ale oraşului Iaşi, întemeiată în anii 1300-1330, de către călugări moldoveni veniţi din Ierusalim, îşi sărbătoreşte azi unul dintre cele patru hramuri: „Sfânta Mare Muceniţă Marina”.

Celelalte trei hramuri ale bisericii sunt: „Sfântul Mucenic Trifon” - la 1 februarie, „Adormirea Maicii Domnului” - la 15 august şi „Sfântul Sava” - la 5 decembrie.

Dintre obiectele de cult de o valoare deosebită, existente aici, se apreciază că cele mai de preţ odoare pe care le are biserica sunt părticele din moaştele Sf. Mucenic Trifon şi ale Sf. Muceniţe Marina, care au fost aduse aici în anul 1998 şi care provin, probabil, de la fosta Mănăstire Dancu, fost metoc, până la anul 1903, al Mănăstirii „Sf. Sava”. Este şi motivul pentru care, conform Deciziei nr. 218 din 30 noiembrie 1998, a Înalt Prea Sfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Biserica „Sf. Sava” a fost reactivată ca loc de pelerinaj pentru moaştele Sf. Mare Muceniţe Marina şi ale Sf. Trifon.

În prezent, biserica - al cărei preot paroh este părintele Narcis Axinte - este lăcaşul de cult al parohiei cu acelaşi nume. La Biserica „Sf. Sava”, membrii comunităţii persoanelor cu deficienţe de auz şi de vorbire au ocazia să participe la slujbele religioase, deoarece aici există persoane specializate care asigură traducerea slujbelor în limbajul mimico-gestual. Tot la această biserică se asigură asistenţă religioasă şi persoanelor cu dependenţă de alcool şi droguri, bătrânilor şi copiilor dezavantajaţi social.

În baza unei decizii mitropolitane, Bisericii „Sf. Sava” i-a fost conferit şi statutul de Capelă a Institutului Social-Caritativ „Diaconia”, centru multifuncţional de educaţie şi asistenţă socială a Arhiepiscopiei Iaşilor, şi a Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă”, cu sediul în Casa „Diaconia” din imediata apropiere a bisericii.

Astăzi, cu prilejul hramului, la Biserica „Sf. Sava” se oficiază slujbele Acatistul Sfintei Mare Muceniţe Marina şi Sfânta Liturghie, începând cu ora 9.30.

 

Citeşte mai multe despre:   Biserica Sfântul Sava Iaşi  -   hram  -   moaşte