În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Zi de hram la Mănăstirea Snagov
Mănăstirea Snagov din Arhiepiscopia Bucureștilor și-a cinstit miercuri, 26 septembrie, ocrotitorul. Între pelerinii care au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de preoți cu prilejul sărbătorii Sfântului Voievod Neagoe Basarab, ctitorul bisericii așezământului monahal, s-au numărat și elevi ai Școlii Primare „Copil dorit” din sectorul 5 al Capitalei, aflată sub ocrotirea domnitorului sfânt.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul slujbei, protos. Varahiil Bănățeanu, starețul Mănăstirii Snagov, a vorbit despre modelul de viață al Sfântului Voievod Neagoe Basarab și a transmis un cuvânt de mulțumire Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru permanenta purtare de grijă arătată față de ctitoria domnească din ostrovul Snagovului: „Preafericirea Sa ne-a sprijinit tot timpul să ieșim din izolare, pentru că mănăstirea aceasta a fost izolată. În timpul Sfântului Neagoe Basarab, exista podul din lemn construit de voievodul Vlad Țepeș, dar în secolul al 19-lea a fost distrus. În timpul cotropirilor otomane, mănăstirea adăpostea copiii și pe mamele lor și avea grijă de ei, pentru că bărbații erau plecați în luptă pentru apărarea neamului românesc și a credinței noastre ortodoxe”.
Hramul istoric al Mănăstirii Snagov este „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”. După slujba de sfințire săvârșită în 26 septembrie 2012, în urma unor ample lucrări de consolidare şi restaurare a picturii, Patriarhul României a oferit bisericii alți doi ocrotitori: Sfântul Voievod Neagoe Basarab şi Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.