În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Zi de sărbătoare pentru obștea unui schit din județul Galați
În ziua de pomenire a unuia dintre cei mai noi şi populari sfinţi ai Ortodoxiei, Sfântul Luca, Arhiepiscopul Simferopolului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a aflat marți, 11 iunie, în mijlocul obştii monahale a schitului din comuna Frumușița, județul Galați, şi al credincioşilor prezenţi la cel de-al doilea hram al așezământului.
Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost oficiată de către un sobor de preoţi din Protopopiatul Covurlui, judeţul Galaţi, în noua biserică a aşezământului monahal.
Preoţii, copiii şi credincioşii prezenţi la eveniment au avut marea bucurie de a se închina şi săruta racla ce adăposteşte fragmente din moaştele a patru sfinţi tămăduitori, între acestea fiind şi o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, adusă de către Părintele Arhiepiscop Casian din patrimoniul sacrul al Reşedinţei Arhiepiscopale din Galați.
După Sfânta Liturghie, chiriarhul Dunării de Jos a citit în faţa raclei Acatistul Sfântului Ierarh Luca şi apoi a săvârşit o slujbă de pomenire pentru ctitorii, ostenitorii şi binefăcătorii acestui lăcaş de închinăciune trecuţi la cele veşnice.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre viața Sfântului Luca al Crimeei, ierarh mărturisitor ce a pătimit mult pentru dragostea şi credinţa lui în Hristos în temniţele comuniste, model de doctor şi sprijinitor al celor aflaţi în suferinţă, în boli şi în neputinţe.
De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit celor prezenţi despre tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti păstrate cu sfinţenie de către înaintaşi şi transmise urmaşilor ca mărturie a credinţei în viaţa veşnică şi a dragostei lor faţă de tot ceea ce este autentic românesc, în incinta schitului fiind amenajată şi o mică expoziţie cu obiecte tradiţionale şi costume populare româneşti.
Nu în ultimul rând, ierarhul locului a apreciat jertfa, implicarea şi lucrarea deosebită de la această nouă vatră monahală din câmpia Covurluiului. La final, i-a binecuvântat pe toţi credincioşii prezenţi şi i-a invitat la agapa pregătită special pentru această zi de sărbătoare.
Piatra de temelie pentru noua biserică a acestui schit, ce se ridică prin contribuţia Mănăstirii „Naşterea Maicii Domnului”-Cudalbi pe terenul situat în extravilanul comunei Frumuşiţa, judeţul Galaţi, donat de către o familie de credincioşi din Bucureşti, a fost pusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian în urmă cu patru ani, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Luca al Crimeei.
Până în prezent, cu sprijinul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi strădania maicii stareţe, stravrofora Mariani Popa, au fost realizate drumul de acces către schit şi alimentarea cu apă, lucrări pentru sistematizarea şi amenajarea curţii interioare şi alimentarea cu energie electrică, au fost ridicate biserica mare şi un paraclis de vară, în continuare efectuându-se lucrări ample la celelalte clădiri din incinta ansamblului monahal.