Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Zi deosebită pentru parohiile Negrileasa şi Schit Orăşeni
În protopopiatele Câmpulung Moldovenesc şi Botoşani s-au săvârşit, în urmă cu două zile, slujbele de resfinţire ale bisericilor parohiale. Cele două lăcaşuri de cult au trecut în ultimii ani prin ample lucrări de reconsolidare şi înfrumuseţare.
Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a resfinţit duminică Biserica "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil" din parohia Negrileasa, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. Sfântul lăcaş din lemn a fost ridicat în urmă cu 128 de ani şi a necesitat mai multe reparaţii. Astfel, părintele paroh Mihai Croitor a iniţiat proiectul de pictare a lăcaşului de închinăciune, iar la exterior biserica a fost acoperită cu lemn de brad. Programul liturgic a început cu slujba de resfinţire şi a continuat cu Sfânta Liturghie oficiată de IPS Pimen pe un podium special amenajat în curtea sfântului lăcaş. După cum ne-a relatat pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, ierarhul locului a fost înconjurat de un sobor de 35 de preoţi şi diaconi, atât de la Centrul eparhial Suceava, cât şi de la parohiile din împrejurimi. "A fost o vreme frumoasă, iar credincioşii au venit în număr foarte mare. IPS Pimen a apreciat în cuvântul de învăţătură munca şi realizările credincioşilor din parohia Negrileasa, coordonaţi de pr. paroh Mihai Croitor. De asemenea, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a lăudat munca celor de la munte care trudesc cu greu pentru a creşte animalele şi pentru a valorifica produsele. Părintele paroh Mihai Croitor a primit distincţia de iconom stavrofor. Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frăţească", ne-a spus pr. protopop Aurel Goraş. Lansarea Monografiei parohiei Schit Orăşeni PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a resfinţit duminică Biserica "Schimbarea la Faţă" a parohiei Schit Orăşeni, Protopopiatul Botoşani. Lăcaşul de închinăciune, monument istoric din sec. al XVIII-lea, a fost mănăstire, iar ulterior a devenit biserică parohială pentru satul care s-a format în jurul acestei aşezări monahale. În ultimii ani a fost supusă mai multor reparaţii interioare şi exterioare, fiind ridicată o clopotniţă şi un muzeu pentru valorificarea obiectelor de patrimoniu. După slujba de resfinţire a avut loc Sfânta Liturghie oficiată de PS Calinic Botoşăneanul, la care au participat, pe lângă mulţime de credincioşi, autorităţi locale, ctitori şi binefăcători. "A fost o atmosferă de sărbătoare, la eveniment participând localnici din Bucovina îmbrăcaţi în costume naţionale. La finalul slujbei a fost prezentată Monografia parohiei Schit Orăşeni realizată de pr. Ioan Ungureanu şi de Violeta Ungureanu. Aceste manifestări religios-culturale au făcut Duminica a XIX-a după Rusalii o zi deosebită pentru protopopiatul nostru. Părintele paroh Ioan Ungureanu a primit din partea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan rangul de iconom stavrofor. Principalii ctitori au primit distincţii de vrednicie pentru contribuţia la lucrările realizate", ne-a relatat pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani.