În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Zile de sărbătoare pentru Catedrala Episcopală din Caransebeș
Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș și-a sărbătorit hramul în Duminica Tomii, 12 mai. Numeroși clerici și credincioși au participat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de șapte ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
După ce soborul a mers în procesiune de la Centrul eparhial până la Catedrala Episcopală, PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei; PS Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei; PS Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix; PS Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria; PS Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului; PS Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Sfânta Liturghie a fost împodobită prin răspunsurile liturgice date de Corul Catedralei Episcopale, dirijat de părintele prof. Petru Paica.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de PS Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix. „Cel ce intră acum prin ușile încuiate, din nou cu Trupul, la Sfinții Săi ucenici și Apostoli, de data aceasta împreună cu Toma, intră pentru a noastră cunoștință, și cu vederea și cu înțelegerea, dar cu ceva mai mult care pornește de astăzi, de la această duminică a lui Toma, anume că «fericiți sunt cei ce nu au văzut și au crezut»”, a subliniat ierarhul în cuvântul său.
Toți credincioșii prezenți la sfânta slujbă au avut posibilitatea să se închine la cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea, aduse cu ocazia hramului. Alături de moaștele Sfântului Grigorie, au fost puse spre închinare în Catedrala Episcopală din Caransebeș și moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ale Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, ce se păstrează în acest sfânt lăcaș, precum și moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.
Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Lucian le-a dăruit tuturor ierarhilor prezenți cruci de binecuvântare. Aceeași cruce a oferit-o și pentru Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea. „Pentru noi, cei care ne rugăm și viețuim în această cetate, Duminica Sfântului Apostol Toma este într-adevăr o zi de bucurie și veselie duhovnicească. Cred că Mântuitorul ne spune și nouă astăzi așa cum i-a spus în vremea aceea lui Toma: «Nu fi necredincios, ci credincios!» Iubiți frați și surori, haideți să nu mai fim necredincioși, îndoielnici, ci să fim credincioși și să ne închinăm Mântuitorului Hristos, Cel care a biruit cu moartea Sa moartea noastră și ne-a dăruit tuturor viață veșnică. Așadar, se cuvine să-I mulțumim Domnului pentru darul credinței, întrucât am venit la biserică datorită credinței pe care o avem în suflet. Credem în Iisus Hristos Cel răstignit, mort și înviat și chiar dacă nu am fost contemporani cu Apostolii, noi suntem fericiți de către Domnul, pentru că nu L-am văzut, dar credem că El este Domnul și Dumnezeul nostru”, a afirmat Preasfințitul Părinte Lucian la final.
După Sfânta Liturghie, în fața catedralei a avut loc și un moment artistic de promovare a folclorului, oferit de Ansamblul „Sfântul Nicolae” din satul Radimna. Odată cu sărbătorirea hramului, a debutat și ediția a 17-a a Zilelor Credinței și Culturii în Episcopia Caransebeșului. Au participat la această sărbătoare autorități centrale, județene și locale, precum și oficialități civile și militare.
Ocrotitorul Olteniei, primit în cetatea Caransebeșului
Cu prilejul hramului Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeș, sâmbătă, 11 mai, au fost aduse moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, o delegație din această eparhie a adus moaștele la Reședința episcopală din Caransebeș, după care au fost purtate în procesiune până la catedrală. Aici, Preasfințitul Părinte Lucian a săvârșit slujba Vecerniei cu Litia alături de un sobor de preoți și diaconi.
Toți credincioșii prezenți la sfânta slujbă au avut posibilitatea să se închine la sfintele moaște. „Ne bucurăm foarte mult că preoții și credincioșii din Eparhia Caransebeșului, la sfârșitul Săptămânii Luminate și în Duminica Sfântului Apostol Toma, s-au putut închina la moaștele acestui cuvios care a trăit în prima jumătate a secolului al 9-lea și care a apărat dreapta credință. Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul a apărat cultul sfintelor icoane și am ales ca în acest an să aducem moaștele lui aici la Caransebeș pentru că am început pictarea catedralei. Credem că Sfântul Grigorie va binecuvânta începerea acestor lucrări”, a subliniat PS Părinte Episcop Lucian.
Vineri, 10 mai, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, Mănăstirea Gornea din județul Caraș-Severin și-a prăznuit hramul. Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a fost alături de obștea acestui așezământ monahal și a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Au participat la slujbă autorități locale și mulți credincioși de pe Clisura Dunării, precum și copii de la Școala Gimnazială din Sichevița și membrii ATOR Banatul de Munte.
De asemenea, ierarhul a oficiat și slujba de sfințire a apei la izvorul din incinta mănăstirii. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.