Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Zilele Academice Timişene la ediţia a XIV-a
Miercuri, 27 mai, în Aula Academiei Române - filiala Timişoara a avut loc deschiderea manifestărilor dedicate Zilelor Academice Timişene, ediţia a XIV-a. Acestea au debutat cu simpozionul „Academicienii Bănăţeni (I)“, în cadrul căruia a fost evidenţiată personalitatea vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae Corneanu, cărturar umanist, membru de onoare al Academiei Române, precum şi cea a academicianului, savantului şi profesorului Toma Dordea.
Cuvântul de început a aparţinut Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, care a evocat personalitatea predecesorului Înaltpreasfinţiei Sale în înalta demnitate de Mitropolit al Banatului. “Este o bucurie, o onoare şi o cinste că aici, la filiala Academiei Române din Timişoara, printre oamenii de seamă pe care i-a dat Banatul, a fost evocat vrednicul de pomenire Mitropolitul Nicolae Corneanu. Este o mândrie a arăta că oamenii Bisericii, printre care se numără şi fostul Mitropolit al Banatului, se află între personalităţile marcante ale ţării noastre. Oamenii îşi amintesc cu plăcere de Mitropolitul Nicolae şi de opera pe care a scris-o şi a lăsat-o moştenire. Nu numai ce a tipărit şi a scris este important, ci mai cu seamă sunt însemnate cuvintele pe care le-a aşezat în inimile şi în sufletele credincioşilor pe care i-a păstorit mai bine de jumătate de veac“, a precizat Înaltpreasfinţia Sa. La întâlnire au luat parte clerici de la Centrul eparhial, preoţi timişoreni, academicieni, profesori, cercetători şi oameni de ştiinţă şi cultură bănăţeni. Moderatorul evenimentului a fost academicianul Păun Ion Otiman, preşedintele Academiei Române - filiala Timişoara, care a prezentat succint cele două personalităţi academice bănăţene. În continuare au avut loc luări de cuvânt din partea prof. dr. ing. Ion Boldea, membru corespondent al Academiei Române; prof. dr. ing. Horia Ciocârlie; prof. dr. ing. Sorin Muşuroi şi conf. dr. Claudiu Arieşan.
Conferinţe şi dezbateri ştiinţifice
În zilele următoare vor avea loc şi alte sesiuni ştiinţifice, dezbateri, conferinţe şi workshopuri la Universitatea Politehnica din Timişoara şi la Universitatea de Vest din Timişoara, precum: Implicaţiile schimbărilor climatice asupra societăţii, economiei şi mediului; Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani, 2016-2035; De la casa cu consum redus de energie la casa inteligentă; Depozitul legal pentru presa online; Direcţii ale artei contemporane - creaţie şi interpretare; Istorie, cultură şi civilizaţie în Banat.
Zilele Academice Timişene sunt organizate de Academia Română - filiala Timişoara, Mitropolia Banatului, Universitatea Politehnica Timişoara, Asociaţia Culturală „Constantin Brâncuşi“ Timişoara şi Asociaţia „Orizonturi Universitare“ din Timişoara. De asemenea, în perioada 27-29 mai are loc expoziţia de carte a prof. univ. dr. Ion Iliescu, în foaierul Academiei Române, filiala Timişoara. Programul Zilelor Academice Timişene ediţia a XIV-a se desfăşoară în mai-iunie 2015 şi octombrie 2015.