Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Zilele credinţei şi culturii în Episcopia Caransebeşului
Episcopia Caransebeşului desfăşoară în perioada 12-19 mai, sub genericul „Zilele credinţei şi culturii în Episcopia Caransebeşului - Ediţia a VII-a“, mai multe acţiuni spirituale, culturale şi artistice.
Manifestările amintite sunt prilejuite de sărbătorirea festivă a hramului noii Catedrale „Învierea Domnului“ din Caransebeş, de proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2013 ca „Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“, la care se adaugă prăznuirile locale. Având în vedere că în anul 2013 se împlinesc 80 de ani de la trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire episcop Iosif Bădescu al Caransebeşului (1920-1933), o personalitate de seamă a istoriei Bisericii din Banat, Episcopia Caransebeşului a propus pentru anul 2013 mai multe activităţi cu tematică istorică. Întru pomenirea episcopului Iosif Bădescu şi a altor personalităţi ce au marcat viaţa bisericească din sud-vestul României, manifestările locale din eparhie au fost puse sub genericul „Personalităţi clericale şi culturale în sprijinul Bisericii bănăţene“. Prin această comemorare generală se urmăreşte evidenţierea contribuţiei pe care numeroase personalităţi bisericeşti şi laice au avut-o pentru devenirea spirituală, naţională şi culturală a românilor din Banat în perioada 1865-1949. Cu acest prilej, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi prin bunăvoinţa Înalt Preasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, vor fi aduse spre închinare în Episcopia Caransebeşului moaştele Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii. Acestea vor fi aduse de o delegaţie condusă de către Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, şi vor fi întâmpinate la Catedrala episcopală „Învierea Domnului“ din Caransebeş, mâine, la ora 18:00, de către Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului. Duminică, 12 mai, se va oficia Sfânta Liturghie cu ocazia hramului Catedralei „Învierea Domnului“. La aceste manifestări vor fi prezenţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române şi credincioşi din întreaga Episcopie a Caransebeşului. Luni, 13 mai, în sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea“ a Centrului eparhial, Episcopia Caransebeşului va organiza simpozionul internaţional „Taină şi mărturisire“, ediţia a VII-a. Simpozionul va avea ca tematici: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena în spiritualitatea ortodoxă, aspecte istorice din perioada de început a secolului al IV-lea creştin (domnia Sfântului Constantin cel Mare), învăţătura ortodoxă despre Sfânta Cruce, viaţa şi activitatea episcopului Iosif Bădescu şi personalităţi bisericeşti şi laice în istoria Bisericii bănăţene. Simpozionul va fi însoţit de o expoziţie foto-documentară despre activitatea Episcopiei Caransebeşului de la înfiinţare (1865) şi până în timpul episcopului Nicolae Popeea (1908). Zilele credinţei şi culturii în Episcopia Caransebeşului vor continua cu ediţia a IV-a a Festivalului coral de muzică religioasă „Miron Cristea“ (14 mai), dedicat în special corurilor parohiale. Festivalul poartă numele vrednicului de pomenire patriarh Miron Cristea, pentru că, în activitatea bisericească desfăşurată la Sibiu, Caransebeş şi Bucureşti acesta a sprijinit cu multă dăruire activităţile muzicale. În data de 15 mai va avea loc o slujire comemorativă în Parohia Şopotu Vechi, locul de naştere al episcopului Iosif Bădescu, şi în Parohia Eşelniţa din Episcopia Severinului şi Strehaiei, locul de veşnică odihnă al ierarhului bănăţean. Următoarea manifestare culturală, Festivalul internaţional „Timotei Popovici“, ediţia a XXXI-a, se va organiza în ziua de 16 mai. Festivalul „Timotei Popovici“ este primul festival coral pentru copii şi tineret din România şi a debutat în comuna Marga, judeţul Caraş-Severin (1982), iar din anul 1995 a fost transferat la Caransebeş, unde episcopia s-a ocupat îndeaproape de organizarea lui. Motivele pentru care episcopia a susţinut an de an desfăşurarea festivalului au fost promovarea muzicii religioase - care este obligatorie în interpretarea corurilor, şi cinstirea ce trebuie adusă preotului compozitor Timotei Popovici, originar din localitatea Tincova - Caraş-Severin, cel mai prolific compozitor de muzică corală pentru copii. În ziua de 17 mai, Episcopia Caransebeşului va organiza festivalul de poezie în grai bănăţean „Credinţă şi lumină“. Vor participa la acest festival de poezie în grai bănăţean aproximativ 50 de personalităţi ale vieţii literare bănăţene. Episcopia sprijină astfel de acţiuni pentru că fenomenul literar al poeziei dialectale este unul specific Banatului şi are peste două sute de ani de existenţă. Poezia în grai, dialectală, are ca scop conservarea graiului bănăţean, a cântecelor, a tradiţiilor şi obiceiurilor, a portului popular etc. Prin aceste poezii, bănăţenii, conştienţi de averea culturală pe care o au în stăpânire, au decis să o conserve, să o tezaurizeze, pentru a o putea transmite generaţiilor viitoare. În după-amiaza Duminicii Mironosiţelor, elevii Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu“ din Caransebeş, alături de elevi ai liceelor caransebeşene, vor prezenta piesa de teatru „Mironosiţele“, de Victor Ion Popa, ce va avea loc în sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea“ a Episcopiei Caransebeşului, manifestare care va încheia şirul evenimentelor misionare şi culturale organizate de eparhia noastră.