Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Zilele culturale „Monahul Nicolae Delarohia“
În fiecare an, în a doua parte a lunii iulie, mănăstirile Rohia, Rohiţa şi Fundaţia "N. Steinhardt" organizează manifestări religioase, culturale şi artistice, sub egida "Zilele culturale N. Steinhardt", în care este evocată personalitatea monahului, îi sunt lansate scrieri, iar pictori din toată ţara se reunesc pentru a picta icoane pe sticlă şi lemn.
Ieri şi astăzi, la Mănăstirea Rohiţa se desfăşoară Şcoala de vară de iconografie bizantină a Grupului "Sfântul Ioan Damaschin", coordonată de iconograful Sorin Albu. Anul acesta participă peste 40 de pictori din Cluj, Bistriţa, Baia Mare, Satu Mare, Sălaj, care vor lucra icoane pe lemn şi sticlă. De asemenea, ei vor participa la toate slujbele oficiate la mănăstire, răspunsurile fiind date de membrii Grupului psaltic "Sfântul Ioan Damaschin". Unii dintre ei sunt deja pictori consacraţi, iar alţii absolvenţi ai Universităţii de Arte şi ai Secţiei artă sacră, care se iniţiază în tainele pictării icoanelor. Icoanele vor fi lucrate în atelierul de la Mănăstirea Rohiţa. Lucrările vor fi vernisate pe 30 iulie la Catedrala episcopală "Sfânta Treime" din Baia Mare. Pe 29 iulie, la Mănăstirea Rohia, unde se află mormântul părintelui Nicolae, se va oficia Parastasul monahului, urmat de o masă rotundă despre opera acestuia. Pe 30 iulie, vor fi lansate cele mai noi trei volume din Integrala Steinhardt, "Eseuri iudaice, Escală în timp şi spaţiu şi Geo Bogza", cu participarea unor membri ai Fundaţiei "N. Steinhardt", cât şi monahii din eparhie, oameni de cultură din marile oraşe şi reprezentanţi ai Editurii Polirom din Iaşi, cu care se colaborează în editarea integralei. Multe cărţi ale părintelui Nicolae au apărut în timpul vieţii sale, dar câteva au rămas numai manuscrise şi au fost tipărite după trecerea sa la Domnul. Mănăstirea Rohia, între anii 2006 şi 2008, a alcătuit un grup de intelectuali din mai multe oraşe din ţară, care au început să adune toate cărţile monahului şi mai ales corespondenţa, spre publicare. S-a încheiat o colaborare cu Editura Polirom din Iaşi, unde va fi publicată integrala ce cuprinde 22 de volume. Până acum au fost editate primele 10 volume, fiecare având un coordonator care se ocupă de partea critică. Pentru a fi mai bine înţeleasă opera părintelui de către cei care o citesc, fiecare ediţie are şi un aparat critic.