Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Ziua Culturii Naționale în Eparhia Buzăului și Vrancei
În Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Ziua Culturii Naționale a fost marcată printr-o serie de activități cultural-artistice organizate de Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău și de Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române din eparhie.
Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române din Eparhia Buzăului și Vrancei a realizat în colaborare cu Sectorul eparhial cultural și comunicații media, în mai multe parohii și instituții de învățământ, activități de comemorare a marelui nostru poet național la care au participat 93 de copii, cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, din județele Vrancea și Buzău.
Luni, 16 ianuarie, la Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău, a avut loc un eveniment cultural-educațional dedicat „Luceafărului poeziei românești”, în cadrul căruia au fost reliefate mai multe aspecte ale personalității sale și aportul adus la cristalizarea culturii naționale în a doua jumătate a secolului al 19-lea, amintindu-se, totodată, și de activitatea sa publicistică. Elevii seminariști, pregătiți de profesoara Nicoleta Moraru, au recitat versuri eminesciene și au intonat cele mai renumite adaptări muzicale după operele poetului, folosind inclusiv instrumente muzicale. De asemenea, celebra „Scrisoarea a III-a” a fost pusă în scenă de un grup de elevi, ca o demonstrație a faptului că poemul are un evident caracter dramatic, lucru despre care s-a și discutat în continuarea evenimentului.
Părintele prof. dr. Gheorghe Sava-Popa, directorul Seminarului buzoian, a moderat partea a doua a manifestărilor, care a constat în lansarea volumului „Lirica și dramaturgia eminesciană”, semnat de Aurora Ionescu, profesor de limba română, actualmente pensionar.