Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Ziua Internaţională a Francofoniei sărbătorită de seminariştii buzoieni
Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” Buzău a celebrat vineri, 19 martie, Ziua Internaţionată a Francofoniei, continuând astfel o frumoasă tradiţie iniţiată de Catedra de Limbi Moderne a şcolii teologice buzoiene în urmă cu un deceniu. Astfel, respectând condiţiile impuse de reglementările legale, profesorul de limba franceză și elevii clasei a 12-a s-au reunit în paraclisul Seminarului Teologic buzoian vineri, 19 martie 2021, pentru a săvârși Acatistul Sfintei Cruci în această limbă, dând astfel glas proslăvirii lui Dumnezeu și Cinstitei Cruci, așa cum ortodocșii de limbă franceză o fac în viața lor religioasă cotidiană.
„A fost un prilej și de reliefare a universalității Ortodoxiei, așezată pe premise multilingve, încă de la întemeierea Bisericii văzute (Fapte 2, 2-11), și de încredințare a celor ce au acum oportunitatea de a studia transfrontalier și de a se forma în societatea cunoașterii că Duhul suflă unde voiește (cf. Ioan 3, 8) și că există trăire duhovnicească și viață liturgică și în țări neasociate, în mod obișnuit, istoric sau biblic, cu duhul Ortodoxiei. Totodată, am pus în evidență contribuția modelului educațional francez la consolidarea sistemului de învățământ românesc, începând cu reformatorul Spiru Haret - primul român doctor la Sorbona, dar și a unei întregi pleiade de intelectuali români care, școliți în universitățile de la Paris sau Montpellier, s-au întors în patrie pentru a pune în practică ideile de reînnoire socială și politică, dar și pentru a articula cultura și limba română cu creuzetul latin dezvoltat generos în orașele universitare ale Franței.
Momentul de slujire se înscrie în agenda internaţională dedicată sărbătorii, alături de mii de astfel de evenimente culturale și educaționale menite să celebreze valorile promovate de francofonie, precum și tezaurul nemăsurat al vorbirii limbii franceze, ca limbă nativă sau străină”, ne-a transmis preotul Cristian Marius Dima, profesor de limba franceză la seminarul din Buzău.