În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Ziua limbii române sărbătorită în Episcopia Basarabiei de Sud
Episcopia Basarabiei de Sud a organizat în 31 august, de Ziua limbii române, mai multe evenimente consacrate sărbătorii naționale „Limba noastră cea română”. La evenimente au participat Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Excelenţa Sa, doamna Anca Corfu, consulul general al României la Cahul, şi primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiş, anunţă Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud.
În prima parte a zilei, Preasfinţitul Părinte Episcop Veniamin, alături de doamna consul Anca Corfu şi primarul Nicolae Dandiş, au depus coroane de flori la busturile lui Mihai Eminescu şi Grigore Vieru din centrul localităţii basarabene.
Ulterior, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Veniamin, alt eveniment important s-a desfășurat la Paraclisul episcopal cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din municipiul Cahul. După slujba oficiată de un sobor de preoți, părintele Marin Grigore, protopop al Protopopiatului Cahul, a lecturat în fața asistenței, enoriași din Cahul, emoționantul mesaj al Preasfințitului Părinte Veniamin întru păstrarea și cultivarea graiului străbun, perpetuarea tradițiilor, obiceiurilor, datinilor românești. Ulterior, preoții au intonat Imnul de Stat al Republicii Moldova „Limba noastră” (text de Alexei Mateevici, muzica de Alexandru Cristea), după care a urmat un spectacol literar-muzical, susținut de membrii familiilor clericilor din localitate.
Excelența Sa, doamna Anca Corfu, le-a mulțumit organizatorilor, oferindu-le în dar copiilor care au recitat versuri de Grigore Vieru şi au cântat frumoase melodii despre limbă și țară câte un set de cărţi româneşti.
În semn de recunoștință, părintele Marin Grigore i-a înmânat doamnei consul general al României la Cahul din partea Episcopiei Basarabiei de Sud o imagine a membrilor Sfatului Țării care a votat, la 27 martie 1918, Unirea Basarabiei cu Patria-mamă.
La finalul manifestărilor prilejuite de sărbătoarea națională „Limba noastră”, preoții din cadrul Episcopiei Basarabiei de Sud au depus flori la bustul marelui poet Grigore Vieru din grădina publică ce-i poartă numele.