Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Ziua Naţională, sărbătorită în Caracas
Parohia ortodoxă română "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Caracas -Venezuela, în colaborare cu Ambasada României, a organizat pentru românii din Venezuela un program religios-cultural dedicat Zilei Naţionale a României.
Sărbătoarea Zilei Naţionale a României a început la Caracas în acordurile imnurilor celor două ţări, după care, în Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", părintele paroh Vasile Lungeanu a săvârşit o slujbă de Te Deum, în prezenţa a numeroşi români şi a unor oficialităţi, între care consulul Elena Lincan, reprezentanta Diplomaţiei Române din Venezuela, şi membrii delegaţiei conduse de primarul Myriam Do´ Nascimento. Au fost prezenţi, de asemenea, reprezentanţi ai presei locale şi ai televiziunii, personalităţi culturale şi eclesiastice, reprezentanţi ai cluburilor DOR (Doamnele Originare din România) şi ATOR (Asociaţia Tinerilor Originari din România) şi fostul primar Flora Aranguren, care a sprijinit concesionarea terenului pe care este amplasată biserica parohială. Din partea Bisericii Catolice, în calitate de delegat al Cardinalului Venezuelei, Eminenţei Sale Jorge Urosa Savino, a fost prezent secretarul general al Conferinţei Bisericilor Istorice, Monsenior Ramon Vinke. Alături de acesta au participat şi personalităţi reprezentative ale Comunităţii Româneşti Mozaice, în frunte cu Excelenţa Sa Hillo Ostveld şi alte persoane de diverse naţionalităţi. Ziua care a pecetluit destinul României La sfârşitul slujbei, părintele paroh Vasile Lungeanu a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a evidenţiat semnificaţiile sărbătorii naţionale. "Ne cheamă şi ne uneşte mireasma zilei istorice ce a pecetluit destinul României, simţind din plin reverberaţia acesteia. Ne aflăm sub aripa Sfintei Biserici, unde ne cheamă dorul de Dumnezeu şi unde se păstrează vie iubirea pentru ţara de origine. La începutul "lunii darurilor", implorăm şi noi revărsarea darurilor lui Dumnezeu asupra României. Azi, ceasul bate mai presus de vreme, marcând împlinirea a 92 de ani de la primele clipe de existenţă a României Mari, când noi comemorăm pe eroii care au trecut în panteonul eternităţii, purtând în amforele sufletelor noastre, cinstea, pioşenia şi via preţuire. Ei rămân mai presus de vreme, nemuritori, posedând acea aura de sacralitate", a spus părintele Vasile Lungeanu. Doamna consul Elena Lincan a arătat semnificaţia acestei zile solemne, evocând alături de actorii Unirii din 1918 şi pe eroii martiri ai Revoluţiei din 1989. Dr. Corneliu Popescu, preşedinte onorific al Consiliului Parohial, singurul veteran român din Venezuela, a vorbit celor de faţă despre contextul istoric şi politic al Unirii. La final, părintele paroh a mulţumit celor ce au sprijinit organizarea acestei sărbători, în special domnilor Hillo Ostfeld, Ricardo Herdan şi Eugen Segal. Evenimentul s-a încheiat cu participarea celor prezenţi la o agapă pregătită de preoteasa Mioara Lungeanu, bucurându-se de bucatele specifice româneşti şi de muzica tradiţională. Preotul Vasile Lungeanu le-a spus credincioşilor că dorul este unica forma de exteriorizare a sufletului românesc. "Aşternând odihna cântului nostru, aceasta ne ajută să trecem mai uşor dorul. Se cade ca în amintirea jertfei celor ce au înfăptuit unirea, intrând cu fruntea sus în hronicul neamului românesc, să ne unim gândurile şi inimile, plecând şi noi frunţile, într-un cucernic murmur de rugă", a încheiat părintele Vasile Lungeanu.