Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Patriarhul Justinian Marina, exponent al sintezei de luptă și rezistență a neamului românesc

Patriarhul Justinian Marina, exponent al sintezei de luptă și rezistență a neamului românesc

Un articol de: Pr. Conf. Dr Marin Cojoc - 02 Dec, 2019

Odinioară am auzit de la un părinte foarte învățat, un părinte duhovnicesc și fost deținut politic, pr. Dumitru Bălașa, această expresie: „Dacă nu era Patriarhul Justinian să ne salveze, neamul românesc putea ridica pe un altul, din cei 16 ierarhi sau dintre nenumărații luptători vrednici și sfinți din țara noastră și tot ne mântuiam! El oglindește și sufletul neamului nostru, și puterea lui de luptă și de rezistență”. L-am ascultat mereu cu luare aminte, împreună cu alţi colegi, încercând să memorăm și să punem la inimă gândurile și cugetările sale despre Patriarhul Justinian Marina şi despre încercările acelor vremuri.

 L-am vizitat, cu ani în urmă, pe acest venerabil părinte, cu preocupări foarte serioase de istorie, cu un discernământ istoric și sacru foarte înalt. În grădina din fața casei sale luam aminte la cuvintele, gândurile și amintirile pe care ni le depăna celor câțiva teologi care trecuseră să-l vadă, să-l asculte și să-i ceară sfaturi duhovnicești. Avea peste 90 de ani, dar statura lui emana încă o forță și o energie sacră, asemenea martirilor de odinioară. Prin cugetările şi mărturiile sale, părintele ne-a spus: „Iată, cum s-a salvat Biserica noastră! Odată, Patriarhul Justinian ne-a convocat pe mai mulți dintre cei care fusesem în închisorile comuniste. Era prin anii 1952 și erau vremuri grele, în care patriarhul nu mai putea colabora aproape deloc cu regimul comunist și destul de greu sau aproape deloc cu Gheorghe Gheorghiu Dej, pe care-l scăpase, odinioară, din mâna hitleriștilor, ascunzându-l în clopot­nița bisericii unde slujea. Atunci, patriarhul ne-a chemat la oră de taină și s-a sfătuit cu noi ce să facă în fața autorităților, care se arătau tot mai neînțelegătoare și opresive față de rostul Bisericii în lume. L-am ascultat toți în liniște pe patriarh, care era foarte îngrijorat, și am luat aminte. Ne-am sfătuit îndelung și în fața realităților triste și apăsătoare care se întâmplau în jurul țării noastre cu bisericile, ne-am dat seama că nici noi nu mai aveam prea mult timp și puteam să ne confruntăm cu distrugerea sau cel puțin închiderea bisericilor. Într-un târziu, oftând, am început să ne rugăm și, după o vreme, aproa­pe toți am spus cu îndrăzneală sfântă că trebuie să mergem la sacrificiu, la martiriu, pentru că altfel nu puteam să ne salvăm biserica și neamul. Unii au început chiar să strige și să exclame: Mergem la sacrificiu, mergem la moarte! Acum și nu mai târziu! Am mai fost sacrificați odată, doar am ieșit din închisori, ce mai contează, mergem la moarte, dacă trebuie! Patriarhul s-a luminat la față, o bucurie sfântă i-a apărut pe chip, a tăcut o vreme și cu el au tăcut și ceilalți, s-a ridicat în picioare și după aceea, cu o voce gravă, dar plină de emoție, a spus: Fraților, vă mul­țumesc pentru curajul vostru. Sunteți adevărați români, sunteți adevărați creștini ortodocşi! Să-l rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dea o vreme sfânta Sa înțelepciune, și să încercăm să lucrăm cu ei, poate ne va salva Bunul Dumnezeu! Dacă nu se va putea nici așa, atunci vom porni la lupta finală prin martiriu și prin jertfă! Am tăcut din nou toți și ne-am întristat pentru că îndrăzneala noastră sacră fusese temporar potolită de Patriarhul Justinian, eram vreo 40 la număr, și alții așteptau prin mănăstiri și biserici strigătul nostru de luptă pentru martiriul final. Așa a fost să fie! Așa a binevoit Dumnezeu să nu ne sacrifice pe toți ca pe niște miei, eram pregătiți, eram pregătiți de moarte, chiar atunci și nu mai târziu. Așa a fost să fie și ofta și el din tot sufletul. Eram pregătiți de sacrificiu și de moarte. A binevoit Dumnezeu ca înțelep­ciunea Lui dată patriarhului și celor din jurul său să lucreze cu ateii și cu cei care voiau să distrugă bisericile și credința neamului nostru românesc. A fost un mare dar de la Dumnezeu ceea ce ni s-a dat nouă, să salvăm bisericile, credința, starea preoțimii și în bună parte și monahismul din țara noastră.”

Am meditat mult la cuvintele părintelui Dumitru și de multe ori mi-au revenit în minte spusele sfinției sale și de câte ori le istoriseam colegilor sau interlocutorilor mei aproape că mă copleșeau lacrimile și le rosteam întocmai și emoția lor sfântă, de potențiali martiri, transgresa, parcă, timpii istoriei și iradia și rezona prin sufletul meu și prin ascultătorii mei.

Și acum stau și mă gândesc și, așa cum relata părintele Dumitru, îl revăd pe Patriarhul Justinian, lăsat de șoferul său, la ordinul auto­rităților comuniste, cu mașina pe calea ferată, să fie lovit și omorât de tren în drum spre Dragoslavele. Trenul istoriei se apropia năvalnic, și patriarhul se chinuia singur trădat și părăsit, să iasă din mașină și apoi cu propriile forțe să împingă și mașina ca să nu fie distrusă de trenul intempestiv al unei istorii destructive.

Acesta a fost Patriarhul Justinian în simbolistica lui sacrală și mistică, un om dăruit de Dumnezeu, care s-a angajat într-o luptă din care se părea că nu are sorți de izbândă, să împingă înainte mașina istoriei noastre care trebuia distrusă de trenul diabolic al comunismului ateist. Iată că, prin harul lui Dumnezeu, omul acesta - Patriarhul Justinian, a reușit ceea ce nu a mai reușit nimeni dintre ierarhii țărilor din jur; Rusia pravoslavnică asista neputincioasă cum bisericile și mănăstirile îi erau distruse (10.763), Bulgaria punea lacătele pe toate bisericile și mănăstirile sale erau golite de monahi și transformate în muzee. Albania se declara ca fiind primul stat ateu din blocul comunist, Iugoslavia își chinuia și ea bisericile și le închidea. Românul acesta, vajnic, Justinian, ca un haiduc sacru al istoriei noastre, mai ales prin inițiativa lui proprie, luptând pe trei planuri: prin colaborare cu autoritățile, prin înțeleciune și prin sacrificiu, a reușit miracolul românesc al salvării bisericilor și mănăstirilor. A mers cu atâta înțelepciune și îndrăzneală sacră, încât statul comunist din România a trebuit și a început să colaboreze cu el după ieșirea din marasmul stalinist și Biserica din România să facă niște progrese memorabile resimțite și astăzi.

Citeşte mai multe despre:   Justinian Marina  -   comunism