Parcul arheologic antic roman Pompeii, situat în sudul Italiei, a anunţat că a plafonat numărul vizitatorilor la 20.000 pe zi, acesta fiind cel mai recent sit turistic italian care ia măsuri pentru a face faţă
Datini şi obiceiuri pascale
Datinile de Paşti sunt numeroase şi ele se leagă de unele aspecte ale celebrării pascale în forme popular-creştine. Noaptea Învierii fiind un timp al vegherii, nu se doarme şi nu se stinge lumina prin case până dimineaţa. Lumina de la biserică se duce aprinsă până acasă, apoi se păstrează pentru anumite practici din timpul verii. În unele sate, cu lumina aceasta şi cu mâţişoarele de la Florii se îndepărta mai demult grindina.
În sec. al XVII-lea, diaconul Paul de Alep scria: "După ieşirea de la Liturghia din ziua aceea, copiii nu au încetat toată noaptea să bată toaca de lemn şi de aramă, după obiceiul lor, pentru că oamenii nu dorm deloc în timpul acestei nopţi de Paşte. Copiii din fiecare mahala şi din fiecare uliţă se adunau la mănăstirea sau la biserica din mahalaua lor, aprindeau focuri în curte, se veseleau zgomotos şi trăgeau clopotele până la al şaselea ceas din noapte." Tot el aminteşte de faptul că "s-au slobozit muschetele", datina împuşcăturilor supravieţuind în Moldova şi Transilvania până în vremea noastră. În Munţii Apuseni, la moţi, se numesc "treascuri". În Bucovina, la unele biserici s-au păstrat "sacaluşuri" cu care se împuşca în noaptea de Înviere (comuna Bilca). Practica aceasta are sensul de a vesti lumii bucuria Învierii şi a da astfel amploare cultului pascal. S. Fl. Marian nota că spre miezul nopţii veghetorii trag focuri de puşcă pentru a-i vesti pe gospodari să se pregătească pentru a veni la biserică, participarea lor la slujbă având semnificaţia preamăririi lui Dumnezeu şi a mulţumirii că-i ţine în viaţă sănătoşi. "Veghetorii" de care aminteşte autorul, erau aceia care la biserică vegheau icoana punerii în mormânt (Epitaful), cu care prilej spuneau povestiri despre patimile lui Hristos.
"Focurile Paştilor"
De asemenea, în această noapte era mai demult obiceiul de a se face, în Moldova, un foc în preajma bisericii, întreţinut până la ziuă, în cinstea Învierii. Practica se ţinea "foarte strict" în Basarabia, unde aproape la fiecare casă se făcea un astfel de foc. Obiceiul se numeşte "focurile Paştilor". Originea este în focul la care s-au încălzit Apostolii în noaptea prinderii lui Iisus.
Practici rituale în dimineaţa de Paşti
Cultul învierii se prelungeşte cu practici rituale pe care creştinii le îndeplinesc după întoarcerea de la biserică. În dimineaţa de Paşti, credincioşii din unele sate bucovinene atunci când trec pragul casei se închină, apoi intră în casă şi afumă grinda în chipul crucii. În multe zone, scrie S. Fl. Marian, crucea "se punea pe pragul casei sau lângă el o glie cu iarbă verde, pe care călcau toţi căsenii, ca să fie sănătoşi, voioşi şi frumoşi, ca iarba verde, în cursul anului".
Elena Niculiţă-Voronca semnalează datina că atunci "când se vine cu pasca acasă se pune un lăicer (n.r., covor ţărănesc de lână) din tindă peste prag, până la masă; şi cum trece omul pragul, bate trei mătănii în mijlocul casei (un altul îi ţine pasca), pe urmă vine la masă şi o închină pe masă, de trei ori la icoane, bătând cu pasca de trei ori în masă şi plecându-se omul de trei ori cu capul la masă, zicând: "Hristos a înviat!", şi apoi se pun să mănânce".
Masa de Paşti
Masa pascală este un obicei aproape general la români. Înainte de masă se face spălatul membrilor familiei cu apă şi ou roşu, în credinţa să fie sănătoşi tot anul (în apă se pune frecvent şi un ban, să fie oamenii bănoşi). Cina începe cu gustatul mâncărurilor sfinţite, aduse de la biserici, şi se continuă cu cele obişnuite.
Deşi nu are un caracter ritual stricta sensu, masa de Paşti a căpătat, sub influenţa tradiţiei evreieşti pătrunse la noi de timpuriu, un aspect ceremonial, chiar religios uneori, în care membrii familiei se comportă cu gesturi rituale: ciocnesc ouă roşii, zicând "Hristos a înviat!", frâng mielul pascal (sau carne de miel), gustă pască etc., toate într-o atmosferă de sacralitate, care izvorăşte din trăirea minunii hristologice în viaţa familiei.
"Să iertăm toate pentru Înviere..."
Paştile prilejuiesc în general o sărbătoare de armonie creştină. Pe lângă unele obiceiuri practicate de copii şi de tineri, mai erau în trecut cele de a face daruri, precum şi cel al iertării şi împăcării, menţionate încă de la sfârşitul sec. al XVI-lea de Franco Sivori. Aceste obiceiuri îşi au originea în faptul că prin Înviere s-a realizat împăcarea omului cu Dumnezeu şi deci oamenii între ei sunt datori să se ierte de orice vrăjmăşie. Acesta este şi îndemnul exprimat de o cântare de strană: "Să iertăm toate pentru Înviere..." De asemenea, darurile de Paşti exprimă ideea că Dumnezeu ne-a dăruit mântuirea prin jertfa în dar a Domnului Iisus Hristos, adusă pentru lume.
Moşii de Paşti
Unele obiceiuri pascale populare sunt legate de cinstirea morţilor, sărbătoarea fiind prin excelenţă o zi a biruinţei vieţii asupra morţii, deci a învierii generale prin actul răscumpărător al lui Hristos. În unele sate se ţin, cu această ocazie, moşii de Paşti. Astfel în satele Milişăuţi şi Bădeuţi oamenii merg în această zi în cimitir, duc pască, ciocnesc ouă roşii şi mănâncă de sufletele morţilor. În Bilca, în dimineaţa Învierii, când se întorc de la biserică, sătenii se duc pe la cimitir, unde pun câte o lumânare aprinsă şi un ou roşu pe morminte, ritul având o semnificaţie anastasică - de a vesti celor morţi că-i vreme de Înviere.
Ciocnitul ouălor
Un obicei semnificativ la Paşti este cel menţionat de S. Fl. Marian că ouăle roşii se ciocnesc în trei poziţii: în prima zi numai cu vârful, a doua zi vârful cu partea opusă, iar în a treia zi părţile laterale. Faptul corespunde ideii întreite din cântarea: "Hristos a înviat din morţi, / Cu moartea pe moarte călcând / Şi celor din morminte viaţă dăruindu-le."
Ritul se petrece cu rostirea formulelor "Hristos a înviat!" şi "Adevărat a înviat". După tradiţie, mai demult, cel ce spărgea oul celuilalt, îl dobândea şi era al lui. De asemenea s-a mai păstrat încă obişnuinţa de a dărui ouă încondeiate rudelor şi cunoscuţilor, în special la casele unde sunt copii mici.
Cu "udatul"
În comuna Moldoviţa şi satele din împrejurimi, feciorii umblă în zilele Paştilor "cu udatul". Ei merg pe la casele unde sunt fete şi le stropesc cu apă parfumată sau colonie, zicând: "Hristos a înviat!". Fetele răspund: "Adevărat a înviat", şi le dau câte un ou încondeiat, cât mai frumos, apoi chiar băutură şi gustări. Obiceiul acesta este semnalat şi la începutul sec. al XX-lea de S. Fl. Marian, care spune că udatul se făcea cu parfum sau cu apă neîncepută.
Obiceiuri vechi: "Vălăritul", "Trasul în vale"
Unele obiceiuri mai vechi de Paşti azi au dispărut. Amintim aici: "Vălăritul", organizat de feciori, care mergeau în cete, cu muzicanţi, pe la casele unde erau fete şi-i ridicau pe copii în sus (uneori şi pe fete), "Trasul în vale" - pomenit de prin sec. al XVII-lea în Moldova - în unele sate, în noaptea spre dimineaţa Învierii, fetele se duceau pe întuneric la pârâu şi se scăldau, rostind în acelaşi timp un descântec "de dragoste" şi "ursită", ca să fie iubite de feciori şi să aibă noroc.
Deşi unele practici populare se ţin azi mai puţin, cele păstrate animă cu aceeaşi frumuseţe spiritul sărbătoresc de pretutindeni şi conferă în acelaşi timp noi valenţe celebrării misterului pascal. Cu ele suntem la altarul de lumină al Învierii în strai de înnoire şi înălţare sufletească.