Iubitorii de artă se pot bucura, până la 19 iulie, de splendida expoziție „Vermont și farmecul Belle Époque”, organizată la Art Safari New Museum în București. Expoziția cuprinde lucrări din toate etapele creației artistice a lui Nicolae Vermont (1866-1932), un artist apreciat, care a contribuit la modernizarea picturii românești. Printre operele expuse se află și câteva cu temă religioasă.
Finanțare pentru proiecte ale românilor din diaspora
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a lansat, la 1 aprilie, sesiunea de finanţare nerambursabilă pentru anul 2026, care cuprinde şapte programe de finanţare: Educaţie, Cultură, Societate civilă, Mass-media, Spiritualitate şi tradiţie, Comunitate şi Sport. Asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale din România sau din străinătate pot trimite cererile şi documentele aferente conform specificaţiilor din Ghidul de finanţare 2026, disponibil la adresa dprp.gov.ro/. „(…) Sportul completează în acest an seria de acţiuni care pot aduce românii mai aproape unii de alţii, prin conexiuni reale între generaţii şi comunităţi, contribuind la consolidarea unităţii şi la păstrarea unei legături strânse cu România”, a precizat Cristina Arnăutu, director cu atribuţii de secretar de stat al DRP, potrivit Agerpres. În cadrul sesiunii, un solicitant poate depune cel mult două proiecte, cu condiţia ca acestea să se încadreze în programe diferite, conform scopului şi obiectivelor proiectului, precizează instituția. Cererile de finanţare se evaluează periodic, iar rezultatele evaluării vor fi publicate pe site-ul DRP, acolo unde va fi anunţat şi termenul-limită de primire a aplicațiilor, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de închiderea etapei de depunere.


