Lansarea romanului „Raiul inocenţilor“, de Lidia Stăniloae

Scriitoarea şi publicista Lidia Stăniloae şi-a lansat romanul "Raiul inocenţilor", la Librăria "Humanitas Kretzulescu" de pe Calea Victoriei, miercuri seara, pe 27 aprilie. În cadrul lansării, au vorbit Mihail Neamţu, director ştiinţific la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, şi Anca Lăcătuş, redactor la Editura "Humanitas".

Într-un spaţiu al culturii unde sunt aşezate sute de cărţi, mărturii nemuritoare despre aventura istorică şi imaginară a firii umane, a fost lansat romanul "Raiul inocenţilor", o lucrare care reîntregeşte experienţa universală despre abisurile între care pendulează omul: disperare, suferinţă absolută şi bucurie, mântuire, bunătate.

Romanul "Raiul inocenţilor" prezintă drama personală pe care comunismul o produce în viaţa lui Ioachim, un personaj imaginar, dar care reuneşte în sine adevărata experienţă trăită de o bună parte din români în anii instaurării regimului comunist şi a represiunii crunte care a urmat. Ioachim este imaginea mărturisitorului creştin, un suflet curat şi luminos în temniţele de exterminare comuniste, convins că trebuie "să biruieşti suferinţa suferind, ăsta-i secretul. Trebuie să ajungi să-l descoperi singur, nu-l poţi învăţa de la alţii". Ioachim este imaginea sufletului românesc încercat prin cele mai crunte pedepse şi atrocităţi pentru a-şi pierde identitatea, credinţa, ceea cea el are mai bun. Iochim însă are o evoluţie inversă, cu cât este apăsat mai tare de torţionarul Bota, cu atât mai mult descoperă adevărul crucii, că cel care este răstignit de lume pentru Hristos este împreună cu Hristos şi în cele din urmă înviază minunat.

În temniţele comuniste, suferinţa a fost biruită prin rugăciune

Ioachim este călăuzit în tainele rugăciunii contemplative de monahul Antonie, care îi descoperă practica rugăciunii isihaste şi bucuriile Duhului Sfânt care se revarsă în inima celui care rosteşte neîncetat rugăciunea: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!". Scriitoarea Lidia Stăniloae a mărturisit că în creionarea figurii monahului Antonie s-a inspirat din viaţa şi personalitatea extraordinarului om care a fost monahul Domeţie de la Râmeţ, un părinte mărturisitor al Bisericii Ortodoxe care a întreprins o lucrare duhovnicească şi misionară de excepţie la Mănăstirea Râmeţ.

Romanul "Raiul inocenţilor" are şi o doză autobiografică, întrucât Lidia Stăniloae este fiica celui mai mare teolog român, părintele Dumitru Stăniloe, care a fost închis în perioada comunistă la închisoarea grea de la Aiud. Ne putem doar imagina prin ce momente de groază, de nesecuritate şi de frică a putut trece familia unui condamnat considerat ca duşman de clasă. Lidia Stăniloae a mărturisit că intenţia sa şi sensurile cărţii sunt acelea de a face prezente toate acele situaţii prin care s-a trecut în timpul comunismului, situaţii dramatice şi extreme.

"A fost o perioadă în care cei mai buni au fost arestaţi, au murit..."

"Am dorit să scot în evidenţă faptul că în secolul al XX-lea, pe care noi l-am considerat un secol al civilizaţiei, al toleranţei, al modernităţii, au fost posibile lucrurile care s-au petrecut. Este greu de crezut. Nici noi care le-am trăit, nici dumneavoastră care aţi auzit nu ne mai putem imagina că au fost posibile. Acest lucru nu trebuie să-l uităm. Şi acesta a fost unul din scopurile cărţii: să nu uităm ce s-a întâmplat. A fost o perioadă în care cei mai buni au fost arestaţi, au murit, şi au plătit cu ani grei de temniţă cinstea, curajul, convingerile lor. Nimeni nu mai avea în faţă evidenţa aceasta a necesităţii de a fi altfel om decât într-o stare strict biologică. Au fost oameni care au supravieţuit, dar care au rămas mutilaţi trupeşte şi sufleteşte", a spus autoarea romanului.

Mihail Neamţu a remarcat că romanul îndrăzneşte să atace un subiect evitat de scriitorii moderni, acela al convertirii: "Lucrarea prezintă veridic lumea universului concentraţional din închisorile comuniste aşa cum o ştim, din mărturii directe sau indirecte, din revelaţiile arhivelor şi din scrierile istoricilor, o lume susţinută pe pilonii fricii şi ai terorii, o lume care a putut fi sfidată mai ales prin aventura aceasta a inimii care îmbrăţişează valorile absolute ale iubirii şi ale credinţei".

La finalul întâlnirii, Lidia Stăniloae a amintit celor prezenţi de viaţa celor care au trăit coşmarul închisorilor comuniste, de părintele Stăniloae, care i-a iertat pe cei care au fost torţionari în închisorile comnuniste, fapt care reprezintă un model şi o provocare pentru noi cei de astăzi. Lidia Stăniloae a mai spus că ori de câte ori îl întreba pe tatăl său cum a fost la închisoare, părintele răspundea că nu a fost atât de rău. Peste ani avea să afle din mărturia altora că părintele Stăniloae a fost operat de hernie, de un medic deţinut, pe o masă de bucătărie şi un cuţit obişnuit fără anestezie. Asta înseamnă că memoria păcatelor, a răului, nu trebuie hrănită pentru a nu creşte răutatea, dar noi suntem datori să spunem tuturor prin ce au trecut fraţii noştri şi cum credinţa şi lumina lui Hristos a biruit cel mai adânc întuneric.

"Ce-i dă lui curajul pe care eu nu-l pot avea?"

"Ana asculta dusă pe gânduri. Ştia că soarta lui Ioachim e pecetluită şi-i venea greu să-şi ascundă disperarea. "Cum poate el să se gândească la altceva, în aşteptarea morţii?" Văzuse atâţia oameni murind, dar niciodată o seninătate şi o linişte atât de copleşitoare. "Ce ştie el, şi eu nu ştiu? Ce-i dă lui curajul pe care eu nu-l pot avea? Are acces la nişte mistere pe care eu n-am să le pătrund niciodată." Mai târziu repeta mereu, pentru sine, cuvintele dragului ei dispărut. Voise să nu le uite şi, într-adevăr, nu le putea uita. "Omul nu-i o poză frumoasă ca o reclamă la pastă de dinţi, nici o frază moralizatoare şi uscată într-un text monoton. Perfecţiunea n-ar fi perfecţiune dac-ai căpăta-o de-a gata şi n-ar trebui să arzi, să te chinui, ca să poţi spera să te apropii de ea. E o zbatere reală, nu o abstracţiune pe care-o subliniezi într-un pasaj de carte şi apoi pleci liniştit la culcare"". (Lidia Stăniloae, "Raiul inocenţilor")