Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură De ce este necesară educația religioasă

De ce este necesară educația religioasă

Un articol de: Prof. Dr. Constantin Cucoș - 07 Noi, 2019

Școala este un loc al culturalizării și formării persoanei printr-o racordare a acesteia la valorile emblematice ce definesc comunitatea din care face parte sau umanitatea cu întreaga ei zestre culturală (pe linie de cunoaștere, experiență practică, spiritualitate, manifestare artistică etc.). Copilului i se prezintă cunoașterea, dar trebuie să i se creeze și condițiile să se definească, să se autocunoască, să se autoconducă, să semnifice autonom, la un moment dat, cunoștințe, lucruri, situații. 

Din acest punct de vedere, copilului trebuie să i se pună la dispoziție cât mai multe aliniamente valorice din perspectiva cărora să înțeleagă lumea - de la cele universale la cele particulare, de la cele ale alterității la cele ale sale, de la valori pragmatice la cele sufletești, de la constante valorice la repere circumstanțiale.

Un set de valori cu totul speciale este purtat de registrul religios ce marchează comunitățile sau persoanele. Acestea dobândesc un statut particular pentru că vizează intimitatea ființei, fundalul atitudinal și de credințe, înclinația și căutarea metafizică a omului ce presupun procesări sau corelări mai complicate dintre cognitiv, afectiv, atitudinal, reprezentativ, proiectiv, comportamental. Ele se decantează în timp, având un caracter osmotic, cumulativ, integrativ (dacă e să ne referim la procesualitatea psihologică internă) și dau seama de o anumită demnitate existen­țială a persoanei ce caută să depășească fapticul, concretul, relativul, aspirând la supramundan, la transcendent, la constant, la absolut. Manifestarea religio­zității, la scară antropologică, a marcat un salt uriaș de la perceperea prezentului la previzionarea viitorului, de la apropiat la îndepărtat, de la material la ima­terial, de la nevoi bazale la aspirații înalte, de la trup la suflet, de la pământ la cer. Iar din perspectiva evoluției individului, căutarea și însușirea valorilor religioase arată setea de edificare, de perfectare, de accedere către o matcă valorică superioară, de așezare într-un registru exis­tențial privilegiat.

Pe linia expectanțelor copiilor

Disciplina religie, față de alte obiecte de studiu, caută să vizeze credința persoanei, să o conștien­tizeze ca problemă, să o fasoneze în raport cu un substrat fenomenologic ce ține de etajul intim al persoanei, la care, mai devreme sau mai târziu, oricum va ajunge. Nu în sensul că prin aceasta cineva este directivat sau obligat să creadă necondiționat, ci că i se propune o eventuală pistă, i se devoalează un parcurs ascendent, urcător sau o dimensiune ce valorizează și imprimă demnitate ființei. De aceea, e necesară multă pricepere și precauție în a selecta și transcoda didactic, la nivel de materie de predat, setul de valori subsecvente, elementele de conținut cu efect formator, „ancorele” valorice ale disciplinei care să atragă, să intereseze, să fie în consens și pe linia expec­tanțelor copiilor. Religia nu trebuie să impună, ci să propună o zare axiologică, o pistă integratoare și „plinătoare” a orizontului de stări sau așteptări. Ne interesează, desigur, ce competențe ne formăm, spre ce profesiuni ne îndreptăm, dar, în același timp, și cum integrăm și semnificăm aceste realizări în perspectiva unor valori eterne. Chiar și o predispo­ziție sau o performanță notorie, în direcție vocațională sau profesională, de pildă, dacă aceasta nu se așază sau nu rezonează cu chemările transcendente, absolute, nu dobân­dește o valoare deplină, nu se activează plenar. Pe un fond valoric consolidat și bine articulat, persoana devine mai performantă, mai stabilă, mai puternică. Pe „canavaua” spirituală pot fi țesute destine împlinite, expresii felurite de manifestare a oamenilor, „performări” diferite - de la cele care vizează tre­buințele practice la cele sociale, științifice, artistice, sportive etc.

Raportarea la credința religioasă

Un alt argument care poate fi adus în favoarea educației religioase constă în aceea că un astfel de perimetru de valori, prin cunoaștere sau interiorizare, corespunde căutării de sens și semnificație a ființei umane, a unor înțelesuri profunde privind substratul existențial, a unor principii care directivează și aureolează lucrurile și faptele, individul și lumea în ansamblul ei. Omul are nu numai nevoi bazale, ci și spirituale, de „linii de fugă” valorice care să aducă sprijin, iluminare, orientare, edificare. Nevoia evidentă de sens poate fi acoperită sau împlinită și prin evidențierea unor astfel de axe teleologice. Precaritățile existen­țiale, relativismele dobândite sau induse de alții, derivele sau destructurările de tot felul pot fi prevenite sau atenuate prin în-structurări valorice purtate de raportarea la credința religioasă. Cu­noașterea și interiorizarea unor astfel de repere (concretizate pe direcții morale, istorice, practice, expresiv-estetice, civic-comunitare etc.) conduc la o „vertebrare” valorică a individului, la o fortificare și o pregătire a persoanei pentru a depăși obstacole, pre­ca­rități, încercări.

Din păcate, prea puține discipline școlare sunt calibrate pe înțelesuri, pe valori, pe răspunsuri pe care le vizează copiii sau tinerii. Și, în general, se practică pe mai departe un învățământ centrat pe informații secvențiale și nu integrate, semnificate corespunzător din perspectivă culturală, umană, spirituală. Se predau cunoștințe specializate, înguste, de matematică, fizică, chimie, biologie etc., dar nu se ating și temeiurile acestora sau nu se merge dincolo de ele. Prea puține materii vizează orizonturi ale sensului, converg pe linia căutărilor, interogațiilor, înțelesurilor. Li se predau elevilor fel de fel de teorii sofisticate, de multe ori rupte unele de altele sau necorelate cu realitățile de zi cu zi sau cu interesele sau căutările lor evidente. Perspectiva interpretativă și poziționarea personală sunt diminuate în beneficiul unei transmiteri mecanice de explicații ce trebuie îngurgitată ca atare. Cu puține excepții (la literatură, filosofie, educație socială, psihologie, religie etc.), elevii sunt „feriți” de poziționări așa-zis idealiste, nonpragmatice, spirituale, dar aducătoare sau deschizătoare de sensuri, de clarificări, de zări edificatoare.

Disciplina religie, proiectată vizionar din punct de vedere curricular şi predată didactic corespunzător, poate deveni și o ocazie de descoperire a sensului, de oferire a unor răspunsuri la marile întrebări, de reazem pentru o înţelegere integrală şi congruentă, de edificare, echilibrare, tonificare într-un „deşert” al incertitudinilor, precarităților sau deraierilor de tot felul.

Citeşte mai multe despre:   educatie  -   ora de religie