Ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea copilăria?

Toți avem nevoie de povești. Mai ales, de povești ziditoare. Iar în mințile copiilor, sămânța binelui se așază - cel mai ușor - cu ajutorul acestora. Pentru ei am creat „Spune-mi o poveste pentru suflet” (SOPS), un proiect de educație caracterială, dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani. La SOPS spunem povești despre bunătate, despre curaj, despre responsabilitate, despre credință. Și, mai ales, despre cum să faci binele, ori de câte ori poți. Însă copiii au și o imensă nevoie de exprimare. De aceea, începând din vara trecută am inițiat concursuri de creație. Prima ediție a avut tema „Copilăria este bucuria”. Mai jos veți găsi câteva scrisori ale copiilor, răspunzând la întrebarea „Ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea copilăria?”. 

Dragă Nancy,

Ți-ai pus vreodată întrebarea ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea copilăria?

Ne-am naște adulți și am fi mult prea ocupați cu serviciul, cu actele și cu toate respon­sabilitățile.

Am fi la un birou, cu un șef ochelarist, care bea tot timpul cafea și care poartă mereu sacoul lui bej. Ne-am uita pe geam și am vedea soarele cum scaldă în raze pământul. Sau iarna, cum drumurile ca de cleștar ar fi ­pudrate cu fulgi argintii, dar noi nu am putea ieși afară. Am fi prea ocupați. Singura noastră pauză ar fi sălile de fitness, unde nici nu te distrezi cu ­adevărat.

Apoi am lua-o de la capăt: birou, sală de fitness, acasă. Ar trebui să ­facem asta zilnic.

La un moment dat, toată lumea s-ar plictisi de rutină.

Dacă am lucra în politică, ar fi și mai și. Nici n-am mai putea merge ­altundeva. Nici măcar să facem mișcare. Ar fi oribil! Nici nu vreau să mă mai gândesc!

Noi suntem copii. Pe lângă copilărie mai avem și alte respon­sabilități, cum ar fi școala și temele. Avem timp pentru tot: joacă, ­socializare, teme sau diverse cursuri la care mai participăm.

Dacă - întâi - suntem copii și apoi adulți, nu avem ce regreta. Suntem împăcați cu gândul că întâi am copilărit, iar mai apoi am trecut la ­treburile de adulți.

Cel mai bine în a fi copil este JOACA.

Poți inventa diferite jocuri, cu cavaleri, cu prințese. Sau poți, pur și simplu, să-ți pui niște ghete mari de-ale tatălui tău, să-ți iei o geantă, să-ți fixezi cu scotch o lanternă și să te prefaci că ești astronaut. Din ­lucruri simple, cu puțin ajutor de la imaginația ta, le poți transforma în ce vrei tu: rochii, accesorii, costume spațiale, coroane pentru regi și regine sau în orice altceva.

Vrei să-ți spun un secret despre adulți? Ei bine, nu au ima­ginație. ­Într-adevăr, sunt mai deștepți decât copiii, dar nu au o imaginație așa de bogată cum o avem noi. Ei sunt mult mai îngrijorați, mai ocupați decât noi.

Sincer, eu cred că suntem mult mai pricepuți în a lua decizii, deoarece noi nu ne grăbim. Facem lucrurile în ritmul nostru. Asta ne zic și profesorii: „Nu vă grăbiți!”. Dar adulții, cei care sunt profesori, spun asta elevilor, dar nu respectă ceea ce chiar ei zic.

Fiind copii, am trecut și prin momente mai grele, de exemplu, am luat o notă mai mică sau am căzut și ne-am lovit. Adulții spun să trecem peste chichițele acestea. Trece timpul, noi le uităm. Atunci când vom fi adulți, probabil că ne vom aminti cu drag de ele.

După părerea mea, copilăria este o binecuvântare de la Dumnezeu.

Cât suntem copii, este bine să ne bucurăm de fiecare clipă, fie una ­bună, fie una mai puțin bună. Să savurăm fiecare moment, ca pe o înghețată delicioasă de vanilie.

Când ești copil, poți face TOT ce vrei. Poți să te joci sau să te întâlnești cu prietenii, mai puțin să faci lucruri periculoase. Ori ești adult, ori ești copil, tot ai niște responsabilități.

Singura părere de rău este că a noastră copilărie se va termina ­repede. După câțiva ani începi să fii un adolescent, apoi un adolescent spre adult, iar apoi adult.

Copilăria trece repede, dar să ne bucurăm de ea, că pe restul le va aranja Bunul Dumnezeu.

Bine că există pe lumea asta ­copilăria! Dacă mă întrebi pe mine, copilăria este un lucru minunat de care toți ar trebui să ne bucurăm.

Mă bucur că am putut să-ți spun toate acestea!

Cu mult drag,

Miruna

Dragă prietenă,

Mă numesc Mihăilescu Ecaterina Ioana și am 10 ani. 
Cred că dacă iubita noastră copilărie nu ar mai fi, nici bucurie, nici credință în Dumnezeu n-ar mai exista. Pentru mine, copilăria ar putea fi asemănată cu o Cetate. Cred că un nume potrivit ar fi Cetatea Copilăriei. Aici totul este ca un paradis al fericirii, al bucuriei, al credinței și al bunătății. Acolo își au loc: Seninătatea, Nădejdea, Discernământul și Bunătatea.

În Cetatea Copilăriei nu există ceartă, supărare, observații și obrăznicie. Aici copiii nu devin niciodată adulți (s-ar supăra tare mult dacă ar afla că vor deveni oameni mari). Copilăria de acolo este eternă și lipsită de orice griji. Pe scurt, este un rai al celor mici, iar acolo toți se simt în el ca în al ­nouălea cer.

Să știi și tu că am ajuns pe meleagurile Cetății Copilăriei și mi-am făcut mulți prieteni. Aceștia mi-au zis că în fiecare zi se joacă și citesc. I-am ­întrebat dacă există telefoane, deoarece acestea sunt monștrii copilăriei. Acaparează mințile ­copiilor, le distrug atenția și le transformă imaginația în prizonierii propriei lor dorințe. Copiii au spus că, în această cetate, nu există telefoane. Învățătura este desprinsă doar din slovele cărților.

Mi-am dat seama că acolo copiii se respectă, se joacă frumos între ei, își împrumută cărțile și se îngrijesc unii de alții când se mai îmbolnăvesc. Antidotul constă în dragostea față de Domnul ­nostru Iisus Hristos, iar după aceea ei se vindecă, de parcă ar fi ca la început, ca și cum nu ar fi pățit nimic.

I-am întrebat care le este conducătorul, cel care îi învață să se poarte așa de politicos. Aceștia au zis că datorită Bunei Creșteri lucrurile din cetate decurg așa de bine. 
Ei mi-au mărturisit că Cetatea Copilăriei nu poate fi văzută decât de cei mici.

Acum, draga mea prietenă, sper că vei veni în căutarea Cetății Copilăriei, unde te aștept cu multă căldură.

A ta prietenă,

Ecaterina Ioana

(Prof. Ioana Revnic, coordonatoarea proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet”)