La sfârşitul anului şcolar, în cadrul întâlnirilor profesorilor de Religie, a avut loc conferinţa cu tema Relaţia dintre Teologie şi Ştiinţă în contextul actual, avându-i ca invitaţi pe prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti, şi pe Adrian Lemeni, profesor în cadrul Facultăţii de Teologie Bucureşti.
Dezbaterile s-au desfăşurat pornind de la argumentarea compatibilităţii relaţiei dintre Teologie - Filosofie - Ştiinţă, precizându-se faptul că ştiinţa bine făcută îşi ştie limitele, adevărul fiind mult mai cuprinzător decât poate ştiinţa să ofere.
Din nucleul logicii matematice, Kurt Gödel a demonstrat că adevărul transcende demonstrația, că un reper transcendent al lumii explică mai bine lumea. De aceea, teologia nu este doar o știinţă, este o experienţă de viaţă, care prin puterea harului poate oferi, în duhul Bisericii, un răspuns. Astfel, credinţa devine o realitate puternică în planul cunoaşterii.
În cadrul dezbaterilor s-a menţionat faptul că ateismul nu are argumente, cei care pretind că le au, de fapt, nu au o argumentare susţinută. Reprezentanţii acestui curent au mai mult o notorietate mediatică, neavând capacitatea experierii lui Dumnezeu.
Profesorul Mircea Dumitru a adus în sprijinul acestei afirmaţii două argumente teologice: argumentul cosmologic, al cauzalităţii, conform căruia orice eveniment are o cauză şi un efect, şi argumentul ontologic, care susţine că din conceptul de Dumnezeu decurge existenţa, una dintre perfecţiuni. O fiinţă perfectă are toate proprietăţile perfecte şi pozitive, printre care şi existenţa.
Invitarea profesorilor de Religie la o conferinţă pe marginea acestui subiect a avut în vedere, în primul rând, dobândirea unei viziuni exhaustive asupra modului în care poate fi abordată ora de Religie. Încă din clasele primare, copiii, manifestând acea inocenţă şi curăţie sufletească, adresează adesea profesorilor de Religie întrebări cu un profund substrat dogmatic, surprinzându-şi dascălii. Aceşti elevi sunt dornici să înţeleagă cum s-a creat lumea, să îşi explice ciclicitatea anotimpurilor şi a fenomenelor întâlnite în natură. La ciclul gimnazial, elevii încep să studieze şi discipline noi din rândul ştiinţelor, cum ar fi biologia, fizica ori chimia, iar informaţiile primite în cadrul orei de Religie îi ajută să înţeleagă mult mai bine modul în care a fost creată lumea şi să îşi fixeze astfel noţiunile dobândite la disciplinele ştiinţifice amintite. Iar atunci când ajung la liceu elevii, având deja noţiunile de bază însuşite, pot să acceadă la o cunoaştere profundă şi desăvârşită a lucrurilor.
Abordarea interdisciplinară a orei de Religie le lărgeşte elevilor orizontul cunoaşterii, conferindu-le o viziune unitară asupra lumii şi a existenţei umane. Prin aceasta, elevii au posibilitatea să ajungă la o cunoaştere a lui Dumnezeu şi a realităţilor religioase, care îi poate duce, treptat, în funcţie de dorinţa pe care fiecare dintre ei o manifestă, la o trăire cât mai autentică şi mai profundă a unui mod de viaţă eclesial. Constatăm, deci, că încă de mici elevii sunt interesaţi de cunoaşterea realităţilor înconjurătoare şi dornici de a-L cunoaşte şi de a-L înţelege pe Dumnezeu. Important este însă ca profesorul de Religie să ştie cum să îi modeleze pe elevi, astfel încât aceştia să fie atraşi spre această disciplină de studiu, care să îi conducă şi spre o participare activă la viaţa Bisericii. Pentru un număr însemnat de elevi aceasta a devenit deja o constantă a vieţii lor, lucru afirmat în cadrul conferinţei şi de către unii dintre profesorii de Religie.
