Provocările școlii on-line

În această perioadă, izolarea este o provocare pentru noi toți, elevi, părinți, profesori, și, poate, unul dintre cele mai afectate domenii este cel al învățământului. Cu siguranță, lumea post-COVID va fi diferită de cea dinainte de pandemie, atât la nivel individual, la nivel de sisteme de sănătate publică, cât și la nivel de societate și relații între țări. O lume nouă apare la orizont. Virtualul a devenit noua realitate. Poate că efectele pandemiei ar putea fi suportate mai ușor, însă cel mai greu de acceptat sunt nesiguranța, frustrarea și dezamăgirea.

Predarea on-line are și avantaje (noul poate aduce progresul), însă principalul său dezavantaj este reprezentat de faptul că nu permite relaționarea „față către față”, elev-elev și elev-profesor (o componentă de socializare foarte importantă și necesară pentru elevi). În plus, duce la adâncirea diferențelor de edu­cație între elevii din diferite medii, din cauza dotării tehnice inegale. Nu trebuie neglijată lipsa accesului la educație sau diminuarea lui în foarte mare măsură la copiii cu cerințe educaționale speciale și la cei cu anumite dizabi­li­tăți. Aceștia pot avea mari dificul­tăți în accesarea învățământului on-line. Poate că ar trebui regândite programa, modalitățile de predare, „formarea profesorilor”, moda­li­tățile de evaluare a elevilor etc.

Școala în pandemie vine cu tipare, obiceiuri și reguli noi greu de acceptat și de însușit chiar și de către adulți, cu atât mai puțin de către copii. Aceste reguli fac diferența între a fi sănătos și responsabil. Ele se referă la purtatul măștii, dezinfectarea mâinilor și a suprafețelor cu care se intră în contact, la respectarea distanțării fizice, la evitarea gesturilor de apropiere (îmbrățișări, strângerea mâinii). Elevii pot compara astăzi situații anterioare în care nu le era permis să facă anumite lucruri, iar acum le pot face. De exemplu, înainte, telefonul era un mijloc de distragere a atenției, acum, este mijloc de învățare... Toate aceste reguli noi din pandemie trebuie să fie explicate copiilor (ce sunt
scenariile verde, galben și roșu, cum trebuie purtată corect masca, reguli pentru protejarea împotriva COVID-19), pentru că, se știe, co­piii sunt curioși din fire și au tendința să încalce regulile atunci când nu le înțeleg și dacă îi scot din zona de confort. În astfel de situații, empatia este indicată și recomandată, iar explicațiile ar trebui să nu provoace teamă și panică, ci să vină cu o doză de optimism.

Este greu nu doar pentru cadrele didactice, ci și pentru părinți. Aceștia pot fi copleșiți de avalanșa de întrebări venite din partea copiilor, de situațiile noi pe care învățământul on-line le presupune, de diferitele scenarii în care se desfășoară actul educațional, de ineditul contextului în general. În ceea ce privește starea de sănătate a elevilor și a cadrelor didactice, vorbim, în primul rând, de poluarea electromagnetică, apoi de sedentarismul pe care statul ore în șir în fața calculatorului, laptopului, tabletei ori telefonului îl presupune.

S-au realizat multe sondaje privind implicațiile COVID-19 asupra societății românești, mai ales a învățământului. Sunt unii oameni care consideră că învățământul on-line se rezumă la „jocuri pe calculator cu X și 0”. „Actorii” de pe scena educației au ajuns să privească cu reticență școala on-line. Elevii se plâng de implicarea insuficientă a cadrelor didactice în procesul de predare, de slaba lor pregătire în utilizarea mijloacelor moderne de predare, de faptul că ei nu-și pot păstra atenția mai mult timp. De altfel, una dintre problemele predării (atât a celei on-line, cât și a celei clasice) este menținerea atenției elevilor. Este necesar ca dascălii să depună un efort suplimentar pentru captarea atenției, deoarece în cazul predării on-line există mulți factori disturbatori, astfel că profesorii nu mai pot verifica așa de bine atenția elevilor.

Cadrele didactice susțin că actualul proces de educație reprezintă un compromis, că ei trebuie să-și împartă atenția între elevii din clasă și cei de acasă, diminuând calitatea actului educa­țio­nal. Aceștia sunt copleșiți de multitudinea de sarcini pe care situa­ția prezentă le-o aduce: căutarea sau crearea de materiale didactice cât mai atractive pentru elevi, găsirea de soluții pentru cei care nu se pot conecta la ore on-line, evaluarea elevilor, comunicarea cu părinții. Totodată, se plâng că elevii se supraevaluează și că nu toți părinții se implică în educația propriilor copii.

Părinții sunt nemulțumiți că nu toți profesorii au competențe digitale esențiale pentru orele on-line sau pentru predarea hibrid, acuză lipsa unei conexiuni bune la internet sau a echipamentelor digitale adecvate. Educația copiilor revine, în mai mare parte acum, în grija lor, fapt care limitează timpul alocat serviciului sau recreării. Mai ales părinții elevilor din învățământul primar consideră că școala on-line nu este potrivită în perioada deprinderii scrisului și cititului. Astfel, învăță­mântul on-line este privit ca o formă de educație de calitate mai scăzută. Toate sondajele (deși au marjă de eroare și sunt niște estimări imprecise) ne dau o imagine despre amploarea fenomenului.

Se observă obiceiul, devenit o constantă, de a da vina pe ceilalți, de a blama, fie că sunt cadre didactice, elevi sau părinți, în loc să fim atenţi şi să luăm aminte la ceea ce afirmă de exemplu preșe­din­tele Academiei Române, domnul profesor Ioan Aurel Pop: „Eu privesc această soluție ca pe una de avarie, necesară în aceste momente când nu ne putem vedea față în față cu elevii și cu studenții noștri, dar nu e vorba de o soluție pe termen lung. Școala, de când s-a organizat ea mai bine, de la greci și de la romani, presupune prezența învățătorului, a profesorului, față în față cu cei cărora le este destinat mesajul școlii… S-ar putea întâmpla să fie folosită soluția mai mult decât până în prezent… s-ar putea întâmpla ca unii să o prefere, dar, repet, rămân la opinia că învățământul clasic, față în față, cu privirea elevului în ochii profesorului, cu emoția pe care o transmite profesorul, nu poate fi înlocuit cu nimic. Mesajul omenesc se face de la om la om”.

Și în ceea ce privește partea teoretică a disciplinei Religie se observă aceleași neajunsuri ca în cazul oricărei discipline școlare. Referitor la aspectul practic, apar multe limitări pricinuite de restric­țiile acestei perioade: elevii nu au mai putut merge la Biserică îm­preună cu profesorul de religie și cu colegii, pentru Taina Spovedaniei și a Sfintei Împărtășanii; pelerinajele, spectacolele, festivalurile, concursurile, toate organizate prin intermediul școlii, au devenit amin­tiri… A fi creștin practicant s-a limi­tat la nivel individual, deocam­dată. Cu toții simțim că lipsește du­hul comuniunii, întrucât ora de religie este comuniune. În unele ca­zuri, ca și în cel de față, trebuie să se țină seama de siguranța celor im­plicați în educație. Orice măsură ar fi luată, oricât de neplăcută ar fi, prin urmările pe care le presu­pune, va confirma importanța sănătății tuturor.

Așadar, consider că această solu­ție a predării on-line, a învăță­mân­tului conectiv sau digital, este cea mai bună soluție a momentului, însă, dacă această soluție își depășește provizoratul, urmările ei în educație vor fi grave. Indiferent ce va urma, să avem nădejde în Dumnezeu și „sus să avem inimile!”

Livia Teodorescu este profesoară la Școala Gimnazială „Pia Brătianu” din București.