Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Expoziţia „Istoria la feminin“
Ieri, 18 martie, la Muzeului Naţional de Istorie a României, a avut loc vernisajul expoziţiei "Istoria la feminin". Expoziţia, care va fi deschisă până pe 3 mai, propune o imagine asupra feminităţii şi rolului femeii în istorie, pe teritoriul ţării noastre. În relatarea poveştii despre eternul feminin am apelat la documente arheologice, din artă, religie, ştiinţe sociale şi istorie. De la Zeiţa creatoare a tuturor lucrurilor din neolitic şi frumoasele obiecte de podoabă feminine, aparţinând epocii bronzului, trecem apoi prin oraşele-cetate de la Pontul Euxin. Aici întâlnim femeia elină, retrasă în interiorul locuinţei sale, în contradicţie cu femeia din lumea romană, care obţinuse o oarecare independenţă materială, patrimonială şi juridică, acum luând naştere şi cele dintâi asociaţii feminine. Cât priveşte femeia din epoca dacică, avem puţine mărturii scrise, dar ea ne apare figurată pe câteva scene de pe Columna lui Traian şi de pe monumentul triumfal de la Adamclisi, unde ni se înfăţişează zveltă, cu faţa ovală şi trăsături fine, ochi expresivi şi buze frumos conturate. Podoabele femeilor dace descoperite în urma săpăturilor arheologice denotă bun gust şi eleganţă.
Periplul nostru continuă în Evul Mediu, unde descoperim cum, indiferent de statutul social, odată cu căsătoria, femeia prelua toate îndatoririle casei, tot ceea ce era de împlinit în interiorul şi în jurul acesteia, iar bărbatul tot ceea ce era legat de lumea din afara casei. Departe de a rămâne simple elemente decorative ale saloanelor mondene, femeile românce aparţinând efervescentului secol al XIX-lea s-au implicat activ în viaţa politică prin manifestări proprii. Însă, abia în perioada interbelică, legea electorală din 1939 i-a permis femeii să pătrundă în universul consacrat până atunci numai bărbaţilor. După cel de-al Doilea Război Mondial, ca răspuns al instalării comuniştilor la putere, în 1945, a luat naştere mişcarea de rezistenţă din Munţii Făgăraş, printre membrii căreia s-au numărat şi femei. Chinurile şi umilinţele la care au fost supuse în timpul detenţiei sau în urma deportărilor le aflăm din documente provenite de la supravieţuitoare, "esenţe ale feminităţii îngenuncheate, dar niciodată învinse". Regimul comunist a impus în mod brutal femeia ca "muncitor socialist egal" cu bărbatul. Acest model al femeii-muncitor se împletea cu imaginea femeii-mamă a naţiunii socialiste, soţie şi fidelă apărătoare a păcii. Prin refuzul acceptării nulităţii intelectuale, disidentele anilor 1980 vor renaşte ideea emancipării feminine în România. La realizarea acestei expoziţii au colaborat: Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Teatrul Naţional Bucureşti, Muzeul Naţional Filatelic şi Societatea Română de Ra-dio. (Departamentul de Relaţii Publice - Compania Naţională Poşta Română)
