Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu „Din păcate, acum societatea depăşeşte familia ca influenţă“

„Din păcate, acum societatea depăşeşte familia ca influenţă“

Un articol de: Larisa Iftime - 02 Apr, 2009

▲ „Imediat după Unire, ne-am format două şcoli de antropologie. Am avut, pe de o parte, o influenţă germană puternică, iar pe de altă parte, am avut o influenţă franceză puternică“ ▲ „Din punct de vedere al aspectului fizic, populaţiile înalte sunt cele dinspre nord, iar în sud sunt populaţii mici. Populaţiile din Muntenia, Oltenia, sudul Moldovei sunt mai gracile, relativ mai scunde. Alt gen de diferenţă se vede între Banat şi Moldova. E aceeaşi lege, din nou, care se întâlneşte pe tot continentul european şi care arată că de la vest spre est media scade alarmant“ ▲ „Familia, din păcate, acum se găseşte într-o situaţie foarte proastă, deoarece societatea o depăşeşte ca influenţă. Familia şi-a pierdut rolul. Statul comunist a distrus-o, căci a dat un rol mai mare instituţiilor lui, iar rolul mamei, al tatălui s-au diminuat simţitor“ z Interviu cu dr. Cristiana Glavce, director al Institutului de Antropologie „Francisc I. Rainer“ al Academiei Române ▲

Doamnă doctor, de când se studiază antropologia la noi?

Imediat după Unire, ne-am format două şcoli de antropologie. Am avut, pe de o parte, o influenţă germană puternică, iar, pe de altă parte, am avut o influenţă franceză puternică. Până la Primul Război Mondial, Moldova şi Muntenia făceau deja cercetări. Aveam deja intelectualitatea specializată în străinătate. Moldova şi Muntenia aveau influenţă franceză, şi Ardealul, influenţă germană şi austriacă. După Primul Război Mondial, în perioada interbelică, persoanele acestea, deja formate, au putut să se unească. Moldova şi Muntenia erau deja unite. Dar încă n-aveau forţa de cercetare de mare anvergură. Când s-au unit şi cu ardelenii, cu Şcoala de la Cluj, am devenit o referinţă. La noi în ţară, în 1937, a fost al 17-lea congres internaţional de antropologie. În special s-a acoperit atunci, paleoantropologia, adică antropologia istorică, bioantropologia, sociologia, folclorul... În perioada comunistă a fost trist, fiindcă antropologia n-a mai fost recunoscută. Iar nemţii cu rasismul lor au compromis acest domeniu şi antropologia era prost văzută. Antropologia a fost minimalizată şi chiar desfiinţată în unele părţi. De exemplu, din Şcoala clujeană de antropologie au fost trimişi mai toţi în puşcărie şi la Canal. Interpretarea care s-a dat în perioada comunistă antropologiei a fost aceea că aceasta cultiva superioritatea unora faţă de alţii. Dar niciodată antropologia nu a făcut acest lucru. Antropologia arată altceva, anume, că fiecare este foarte bun, la locul lui. Şi nu poţi să sari etape.

„Bioetica, fără suportul antropologiei, nu merge“

Concepţiile antropologiei medicale ar fi foarte utile în domeniul bioeticii. Iar bioetica se conturează ca un domeniu care poate reglementa excesele ştiinţei, ale tehnologiei.

Bioetica, fără suportul antropologiei, nu merge... Nu sunt foarte la curent cum se vorbeşte în această zonă, dar, pe zona medicală, ne apropiem foarte mult, aproape ne contopim. Dar nici măcar Rainer n-a reuşit să introducă antropologia la Facultatea de medicină. Nici acum nu se studiază, pentru că ei consideră că ceea ce studiază la medicină acoperă şi antropologia. Rainer a predat antropologia la Institutul de educaţie fizică şi se mai predă antropologie la arte frumoase, unde este foarte important să cunoşti structura omului, ca să faci o sculptură. Chiar şi pentru nişte caricaturi, tot trebuie să ai o viziune despre om. Nu poţi să percepi omul dacă nu-l cunoşti. Şi în bioetică, dacă nu ţii seama de familie, de vârstă, de clasa socială, elemente strict fiziologice, nu merge...

Când au fost făcute la noi primele astfel de studii şi care au fost concluziile?

Studii asupra populaţiei, care să ateste asemenea schimbări fizice, s-au făcut la noi, ca şi în alte ţări, Franţa, Germania, pe recruţi. Pe la sfârşitul sec. al XIX-lea... Erau făcute studii de către medicii militari, care impuneau nişte canoane. Se urmărea să nu ai oameni foarte mici în armată, se punea o limită, cu alte cuvinte. Dacă aveai 153 cm nu puteai să fii militar, în 1914. S-a constatat - şi în toată lumea este acelaşi fenomen - că, la fiecare generaţie, înălţimea creşte. Iar această creştere este influenţată de condiţiile socio-economico-medicale. Cea mai bună creştere în înălţime, care s-a şi oprit, în ultimii ani, a fost remarcată în Suedia şi Norvegia şi în unele state din SUA. Această creştere a ajuns cam pe la 2 metri, în medie, şi aici s-a oprit. Cam asta ar fi capacitatea noastră genetică de creştere în înălţime.

Aceste momente de schimbare pot fi legate, deci, de condiţiile sociale, culturale, şi ce corelaţii putem face?

Putem să facem această legătură cu 1990. Putem face diferenţieri pe anumite categorii... În literatura de specialitate, s-a constatat, în Franţa, în Germania, că războiul a dus la stoparea acestei tendinţe de creştere. Deci, copiii care s-au născut în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, şi imediat după război, nu mai erau diferiţi ca înălţime de cei născuţi înainte, nu mai aveau această tendinţă de creştere. Nu numai în înălţime, dar şi ca maturitate fiziologică. Înălţimea e doar un caracter, iar noi nu ne dezvoltăm doar pe un caracter, ne dezvoltăm în general. Această tendinţă de accelerare, de a ajunge mai repede la nivelul adultului, se analizează pe mai multe paliere de interes. Dar cele mai evidente, care sar în ochi, sunt: înălţimea şi, în al doilea rând, maturitatea fiziologică.

În ceea ce priveşte longevitatea noastră, noi înşine nu putem să trăim în măsura în care ne permite geneticul din noi. Iar caracteristicile genetice sunt ca nişte cursoare, de la 0 la 100. Ai condiţii proaste, te duci până la 40 de ani; ai condiţii bune, te duci până la 90 de ani. Ai condiţii perfecte, te duci până la 100 de ani. În felul acesta se întâmplă şi cu schimbarea caracteristicilor morfologice. Ele lucrează între ele nu se ştie cum şi dau diferite combinaţii.

„Românul arăta bine, în fond, dacă ne comparăm cu alte ţări“

În perioada comunistă erau diferenţe sat/oraş?

Da, sigur. La 6-7 ani, era o diferenţă de aproape un an, ca înălţime. Copilul de 7 ani de oraş avea aceeaşi înălţime ca şi copilul de 8 ani din rural. Era o diferenţă de un an. Din păcate, după 1990, studiile populaţionale nu s-au mai făcut cu regularitatea cu care se făceau înainte. Şi asta nu ţine de comunism sau necomunism... Era o chestie de disciplină. În toate ţările există o disciplină şi o seriozitate în ramura în care lucrezi. După 1990, la noi, şi în toate ţările foste comuniste, s-au schimbat priorităţile, s-au schimbat scările de valori. Repet, asemenea studii nu s-au mai făcut cu regularitate. De altfel, starea sănătăţii nu a mai fost atât de bine analizată.

În timpul comunismului, aceste studii, făcute cu regularitate, la ce ajutau?

Ajutau la aprecierea dezvoltării individuale. Studiile populaţionale îţi dau posibilitatea să apreciezi individul, faţă de populaţia din care face parte. Copilul de 7 ani de la ţară să-l plasezi în categoria copiilor de 7 ani de la ţară, să vezi dacă este dezvoltat cât trebuie pentru vârsta respectivă, dacă este accelerat sau nu... Măsurile de corectare a diferenţelor se luau mai mult sau mai puţin, dar, totuşi, ele constituiau o indicaţie pentru medici, era individualizată problema.

Aţi realizat de curând un atlas antropologic. Aţi spus că există anumite zone în România cu o tendinţă de dezvoltare mai bună sau mai puţin bună. Care sunt concluziile generale ale acestor studii?

Atlasele pe care am reuşit să le publicăm acum se referă la populaţia din jurul anilor â80. Ne-a interesat să surprindem, din punct de vedere biologic, starea din satul românesc. Practic, am făcut o fotografie a populaţiei României din mediul rural, în special. Românul arăta bine, în fond, dacă ne comparăm cu alte ţări. Şi precizez că noi am făcut caractere antropologice, nu am cercetat problema din punct de vedere medical. Ca să faci loturi de studiu în antropologie, prima condiţie este ca indivizii care formează lotul să fie reprezentativi pentru comunitate, dar să nu iasă din limitele normalului. Adică, pe cei foarte bolnavi nu i-am prins. Atlasele noastre nu sunt o oglindă a sănătăţii românilor, ci a formelor lor fiziologice.

„Populaţiile înalte sunt cele dinspre nord, iar în sud sunt populaţii mici“

Să ne întoarcem la atlasele publicate de institutul pe care-l conduceţi... Ce diferenţe fiziologice aţi constatat la oamenii din diferite zone ale României - Moldova, Ardeal, Muntenia?

Trebuie să ţinem seama că, în cadrul unei populaţii, atunci când faci media, când restrângi populaţia la o reprezentativitate medie, multe din caracteristicile specifice cam dispar. Ce ne-a ieşit nouă este că, din punct de vedere al aspectului fizic, populaţiile înalte sunt cele dinspre nord, iar în sud sunt populaţii mici. Această dispunere se regăseşte în toată Europa. Dar, spre exemplu, în sud, în Italia, populaţiile montane sunt tot înalte. La noi, nu putem vorbi decât de zonă premontană, montană, podiş şi zonă de câmpie. Se vede clar că zona premontană şi montană are o populaţie mai înaltă şi mai robustă, cu cranii brahicefale dominante. Iar populaţiile din Muntenia, Oltenia, sudul Moldovei sunt populaţii mezodolicocefale, mai gracile, relativ mai scunde. Din punct de vedere populaţional, am putea spune că şi la populaţiile din nord avem şi oameni mici, dar predomină oamenii înalţi. Iar în sud, avem şi oameni înalţi, dar predomină cei mijlocii. Alt gen de diferenţă se vede între Banat şi Moldova. E aceeaşi lege, din nou, care se întâlneşte pe tot continentul european şi care arată că de la vest spre est media scade alarmant. Adică de la 1,73-1,74 m, media scade la 1,68 m, statistic vorbind. Datele acestea se vor înţelege, probabil, peste vreo două-trei sute de ani.

Care a fost impactul diferitelor etnii cu care au convieţuit românii?

Noi am studiat doar principalele etnii ca reprezentative: ungurii, nemţii, bulgarii şi ţiganii. Din punct de vedere biologic, populaţiile de nemţi erau cele mai înalte, dolicocefale şi cu o pigmentaţie deschisă. În acelaşi sat, era şi populaţie catolică, şi populaţie ortodoxă, care, din punct de vedere morfologic, se deosebeau, fiindcă nu se prea căsătoreau între ei. La noi încă bariera asta culturală nu este atât de mare cum am întâlnit în literatura de specialitate despre alte zone. De exemplu, în Germania, satele de protestanţi, aflate la câţiva kilometri de satele de catolici, au o morfologie cu totul individualizată. Ele îşi păstrează specificul de-a lungul generaţiilor, tocmai datorită acestei bariere religioase, care era pregnantă în anii â80.

„La nivelul general al societăţii există o lipsă de responsabilitate“

În această perioadă de după 1990, mai ales, omul s-a bucurat mai mult de trăirile acestea trupeşti?

Dezvoltările morfofiziologice s-au decalat foarte mult de vârsta cronologică. Tu ai 9 ani pe certificatul de naştere, dar tu arăţi de 15. Dar psihic, social ea nu este dezvoltată. Problemele adolescenţilor sunt mai mari, deci, şi din cauze fiziologice, pentru că hormonii aceştia sunt foarte greu de ţinut în frâu. Dar poţi să-i ţii, că nu se întâmplă nimic. Ideea că băiatul, dacă nu are contact sexual, se tâmpeşte este o aberaţie. O problemă dificilă este comportamentul fetei, care este mai agresiv decât al băiatului, deoarece fata se maturizează mai repede, cu cel puţin un an faţă de băiat. Prin clasa a VI-a, a VII-a, fetele sunt altceva decât băieţii. În primul rând, trebuie să se cunoască evoluţia reală a unui tânăr. Şi evoluţia asta n-o poţi separa de evoluţia psihică, de cea fizică, de cea socială. Trebuie să iei întreg contextul. Psihicul nu are aceeaşi acceleraţie în dezvoltare. Psihicul respectă mai mult vârsta cronologică decât biologicul. Şi atunci trebuie să ţii seama că fata asta arată de 18 ani, dar ea gândeşte ca un copil de 12 ani. Din cauza celor din jur... Şi aici intervine socialul - ea este trasă spre vârsta fiziologică, ea este percepută fiziologic. Socialul are un impact mai mare decât psihologicul. Aici intervine diferenţa dintre generaţii. Nu este de vină fata de 12 ani care arată de 18, ci cei din jur, care o percep dintr-un anumit unghi. Şi aici ar trebui făcută o anumită cultură.

Din ce zonă a societăţii ar putea veni această cultură? Din zona academică, a învăţământului?

Zona academică îţi marchează acest decalaj, îţi marchează acest punct sensibil şi, după aceea, trebuie să intervină familia, şcoala. Familia, din păcate, acum, se găseşte într-o situaţie foarte proastă, deoarece societatea o depăşeşte ca influenţă. Familia şi-a pierdut rolul. Statul comunist a distrus-o, căci a dat un rol mai mare instituţiilor lui, iar rolul mamei, al tatălui s-au diminuat simţitor. Copiii nu mai au exemple de urmat, căci ei aşa au crescut, fără o responsabilitate foarte mare. Pe de altă parte, societatea tradiţională ţinea foarte bine în frâu chestiuni de genul, nu era voie să te legi de o minoră... Era o nenorocire, dacă se întâmpla aşa ceva. Altădată, acest lucru îi revenea familiei. Adică, la nivelul general al societăţii există o lipsă de responsabilitate, fapt care şi-a pus amprenta timp de 50 de ani.

„Dacă ne referim la generaţiile viitoare, va fi bine“

Ce se întâmplă cu tinerii? Să vorbim despre cei de 18-20 de ani?...

Este, după mine, o generaţie complet dezorientată. Dezorientată fiindcă, părinţii habar nu au să le inducă respect pentru ceva nou. Copiii aceştia au complet alte valori decât avem noi. Ţi-o trânteşte în faţă, ca să fii miliardar nu trebuie să te duci la şcoală, de ce să învăţ, nu l-ai auzit pe cutare cum vorbeşte, şi uite că e primar?... Evident, e o perioadă de trecere... Dacă ne referim la generaţiile viitoare, va fi bine. Tot ce este acum balast va cădea. Exemplele acestea nepotrivite nu vor rezista, căci nu au cultură. Valorile fundamentale sunt de bază în societate, acesta este scopul nostru, să rămânem şi să trăim oameni, şi să trăim cât mai frumos. Nimeni nu mă va convinge că a avea o maşină nu ştiu de care şi a te îmbrăca fistichiu are să-ţi dea vreo satisfacţie la 60 de ani.

Cum explicaţi violenţa la adolescenţi? E şi o consecinţă a acestui dezechilibru sesizat de antropologi?

E o consecinţă a dezechilibrului de valori. Mulţi nu mai au valoarea vieţii, în fond... N-am văzut studii complexe, care să se ocupe de această situaţie... Şi asta este una din marile greşeli, la noi - că studiem biologicul separat de psihic şi social. Noi suntem unul din rarele institute de antropologie care studiem biologicul legat de psihic şi de social. Dar suntem o mână de oameni. Sociologii sunt mult mai puternici decât noi. Ei studiază omul ca pe un îngeraş, ca să mă exprim aşa, adică îl studiază fără partea biologică... Ei vorbesc de sexualitate, dar nu se gândesc la corpul individului, ci numai la acţiunea individului. Dacă nu e corp, de unde să fie acţiune? Sociologii, care oricum sunt mai mulţi decât noi, se gândesc numai la partea socială. Dar dacă omul e om, e fiinţă integră, el trebuie studiat astfel. Nu va duce nicăieri... Rămânem puţin în urmă cu înţelegerea realităţii... Şi, probabil, unele lucruri fie se înţeleg pe jumătate, fie nu se înţeleg în adevăratul lor sens. Tendinţa va fi să se cerceteze zonele interdisciplinare. Culmea este că, în Apus, de exemplu, nu există universitate care să nu aibă catedră de antropologie. Aţi auzit la noi de vreo catedră de antropologie? Poate antropologie socială, care este şi o modă americană. Foarte mulţi de la noi s-au format în Statele Unite şi au venit de acolo mari specialişti, în şase luni... Dar cultura americană nu se potriveşte cu cultura europeană. La ei, sunt multe etnii, care se înţeleg între ele. Nu sunt deloc interesaţi să-şi caute originile, n-are rost... Pe ei îi interesează prezentul. Şi ce-i doare pe ei cel mai mult este să se înţeleagă între ei. Să se înţeleagă albii cu spaniolii, cu ce mai au ei acolo. Pe când în Europa, avem ce căuta, avem trecut... Avem prezent... Nu avem acest melanj imens.

▲ „Dacii aveau capetele rotunde şi erau relativ vânjoşi“

Ce schimbări fiziologice aţi remarcat de-a lungul timpului?

Noi nu ne-am modificat deloc aşa cum am învăţat eu când eram studentă, în 1962-1963 - că ne cad dinţii, că ne creşte creierul... Poate cutia craniană a crescut... Ca să crească creierul, trebuie să se dezvolte şi cutia craniană... În arealul în care ne aflăm, noi suntem la răscruce de drumuri, între est şi vest. Toţi au trecut peste noi - populaţiile care s-au dus spre vest, populaţiile care au venit din nord, populaţiile care au venit din sud... Noi suntem un teritoriu de trecere. De aceea, toţi marii paleoantropologi ne asigurau că aici trebuie să găsim unul din Homo sapiens foarte vechi. Şi l-am găsit, într-o peşteră de la Cluj, de 25 de mii de ani. A fost descoperit acum 2-3 ani. Orice descoperire nouă poate să dea peste cap vechile teorii, dacă e o descoperire fundamentală. Dar, până acum, nici o descoperire nu a contrazis ideea că omul s-a format în Africa şi de acolo a migrat în Europa, a trecut pe la noi şi de la noi s-a dus spre vest, spre est... Dacii, de exemplu, erau brahicefali, adică aveau capetele rotunde, şi erau relativ vânjoşi. Aici intrăm într-un fel de tipologie, nu-i spunem raseologie, căci termenul a fost distrus de nemţi. Dar există diferenţe între populaţii, diferenţe care s-au câştigat de-a lungul generaţiilor, în timp, adaptându-se la mediul în care trăiau, apoi, căsătorindu-se în anumite areale, au păstrat datele de acolo. Normal că cel mai bine adaptaţi într-o zonă au dat şi urmaşii cel mai bine adaptaţi. Şi sunt caractere specifice care s-au format şi s-au depus într-o anumită zonă. Poţi să vorbeşti de populaţia din Ardeal, de exemplu, care se deosebeşte de populaţia din Oltenia, unde vorbim de o cu totul altă construcţie, sunt mai subţiri... Pe urmă, sunt şi alte influenţe. În Oltenia, este influenţă mediteraneană, zicem noi. Normal, toate populaţiile din sud au trecut pe la noi şi s-au oprit în partea unde le era mai comod, unde le era mai cald. Nu s-au dus în nordul ţării. În nordul ţării, dacă au venit, au rămas acolo, nu s-au dus mai jos. Fiindcă barierele geografice, altădată, erau grele - nu existau nici şosele, nici căi ferate, nici avioane... Fiecare îşi găsea locul în care să se simtă bine. Populaţiile de munte, peste tot, spre exemplu, au caracteristici comune. Nu numai fizice, ci chiar şi în dans, chiar şi în împletituri, chiar şi în făcutul vergelelor. Găseşti aceste caracteristici din America până în Spania.