Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Interviu Dumnezeu ne pune la adăpost de orice dependență

Dumnezeu ne pune la adăpost de orice dependență

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Interviu
Un articol de: Oana Nistor - 09 Noi, 2022

Dependența de jocurile de noroc (pariuri sportive, ruletă, pocher şi mult mai cunoscutele păcănele) se instalează foarte repede şi aproape pe nesimţite. Totul începe cu dorinţa de a câștiga bani rapid și fără efort, însă în cele din urmă rămâne obsesia jucătorului de a-și recupera pierderile, foarte mari de altfel. În interviul acordat Ziarului Lumina, preotul ieșean Iulian Negru, consilier în adicții, formator, terapeut și coordonator al mai multor programe de terapie, prevenție și recuperare a persoanelor dependente și co-dependente, a vorbit despre cum putem recunoaşte un dependent, vârsta vulnerabilă sau modul în care poate fi învinsă această boală.

Părinte, putem spune că dependenţa de jocurile de noroc este similară cu cea de alcool sau stupefiante?

Da, se găsesc multe mecanisme similare. Şi la consumul de droguri, şi la jocurile de noroc există acel fenomen de eliberare de dopamină, dar și fenomenul de anticipare; de aceea mulți stau în cazinouri ori în faţa calculatorului sau a telefonului (în cazul celor care joacă online) ore şi zile în şir. De asemenea, dependenţa aceasta merge asociată și cu dependența de substanțe psihoactive deoarece, ca să reziste atâta timp la oboseală și tensiune, apelează şi la alcool sau droguri. Similitudinea mi-a fost confirmată şi de jucători.

Iată, de exemplu, un dependent de jocuri de noroc mi-a spus să-i dau şi materialele pentru dependenţa de alcool, pentru că a văzut că i se potrivesc foarte bine. Este, ca să zic aşa, aceeaşi beţie, în sensul că, odată intrat în acea stare, şi dependentul de jocuri de noroc, ca şi dependentul de alcool ori de droguri, nu mai vede şi nu mai aude. Același tânăr îmi declara că soția lui, fiind bolnavă, l-a trimis să-i cumpere medicamentele de care avea atâta nevoie, iar el a intrat cu banii într-un cazino şi a jucat ore în şir în timp ce soţia îl suna disperată la telefon. Nu a fost suficient, a rămas acolo şi, la un moment dat, când a pierdut tot - că așa sunt făcute aparatele acestea, câştigi doar cât să te prindă în gheare, iar în cele din urmă pierzi tot -, a ieșit afară şi nu şi-a mai găsit maşina unde credea că o parcase. Când şi-a întrebat colegii dacă ştiu ceva de maşina lui, a primit un răspuns dezarmant: „Nu mai ții minte că acum o oră ai dat-o pe nimic pentru că nu mai aveai bani doar ca să continui să joci?” Iată că îşi vânduse maşina şi nici măcar nu realizase.

Acest simptom, așa-numitele secvențe uitate sau dispărute, se regăsește și la alcoolism. Un alcoolic ajunge acasă și nu mai știe unde a parcat mașina, nu mai ştie ce a făcut o bună perioadă de timp; pur și simplu sunt fragmente care dispar cu totul din cauza intoxicației creierului. Aşadar există foarte multe asemănări, de aceea specialiștii spun că, în final, chiar și dependențele comportamentale pot fi numite până într-un anumit grad dependențe de substanțe, pentru că toate se rezumă la această secreție de do­pamină, care este un hormon și un neuro­transmițător, şi care, în final, se traduce prin nevoia de a simţi plăcere, evadare, eliberare, și așa mai departe.

Care este vârsta vulnerabilă?

E foarte complicat; aș putea spune că e vârsta adolescenței, a tinereții, dar știu din informații foarte sigure că în cazinourile din Iași, de exemplu în zona campusului studenţesc „Tudor Vladimirescu”, sunt jucători de 12-13 ani, dar şi bătrâni pe la 70 ani, care intră acolo vineri și mai ies luni-dimineață. Însă, ca orice depen­dență, contează foarte mult vârsta la care ai început. Dacă ai început de tânăr, dependența se instalează foarte repede... Există şi alți factori predispozanți precum cei biologici (genetici), psihologici (în funcţie de caracterul şi temperamentul persoanei) sau sociali, cum ar fi cultura locului, disponibilitatea unor astfel de localuri.

Dincolo de toate, aş vrea să subliniez un factor foarte important, respectiv cel spiritual; pentru că cineva care are o relație conștientă şi constantă cu Dumnezeu, prin intermediul Sfintelor Taine, al rugăciunii, al bisericii, va fi la un adăpost foarte sigur împotriva oricăror dependențe. În schimb, oamenii care au o conștiință încărcată şi care nu s-au spovedit poate cu anii au nevoie să evadeze, să scape de acele mustrări de conştiinţă şi atunci sunt mult mai fragili. O viaţă fără Dumnezeu este o viaţă fără sens. Sunt oameni care experimentează acest vid existenţial şi atunci sunt în bătaia vântului şi a ploii.

Cum recunoaştem dacă cineva apropiat a ajuns dependent de jocuri de noroc?

La orice dependență avem teste, cele mai multe dintre ele fiind făcute chiar de către cei care s-au eliberat de anumite adicţii. De regulă, în aceste teste de evaluare a dependenței găsim ca numitor comun vinovăția şi pierderea controlului, când constată că, odată ce au început, nu se mai pot opri. În ceea ce-i priveşte pe membrii familiei, sigur că atunci când observă un comportament ascuns şi simt că ceva nu e în regulă, ar trebui să le fie clar că acolo se dă o luptă şi putem vorbi deja de dependenţă. Orizonturile unui dependent sunt foarte înguste din cauza obsesiei, nemaigăsind plăcere în lucrurile frumoase şi orientându-se, din toate punctele de vedere, către o zonă întunecoasă.
 
Ce poate face familia?

Din păcate, membrii familiei nu pot face foarte mult. Dependenţii de jocuri de noroc sunt aduşi foarte rar la terapie de către familie. De altfel, terapia nu funcționează foarte bine atunci când motivația lor este extrinsecă, este ca şi cum un tânăr ar fi adus la spovedit de către mamă fără voia lui şi atunci sigur că el va minţi şi se va ascunde. Cel mai bine este atunci când cineva are o motivație intrinsecă şi atunci suferinţa lui interioară îl aduce la terapie şi se luptă cu această adicţie. Dependența aduce suferință, iar această suferință experimentată de persoana în cauză este un factor mult mai puternic faţă de criticile celor din familie şi care contribuie la schimbare. De asemenea, un membru al familiei nu face nici cele mai bune alegeri deoarece acţionează din instinct; soţia, de exemplu, din cauza anilor de consum, va dezvolta un comportament de control, iar asta nu-i face bine unui dependent, pentru că-i stârneşte şi mai mult dorința de a juca, de a se ascunde, de a păcăli.

Cum se poate scăpa de acest viciu şi cât durează terapia?

Noi nu îl numim viciu, ci boală. În primul rând, cel care vine la terapie trebuie să vrea, să îşi dorească să scape, după cum spune şi rugăciunea de seninătate, care ne învață așa: „Doamne, dă-mi seninătatea să accept ce nu pot schimba, curaj să schimb ceea ce pot și înțelepciune să le deosebesc, fie voia Ta și nu a mea”. Terapia durează, în modul ambulatoriu, aproximativ zece săptămâni, câte două şedinţe pe săptămână, iar fiecare pacient are propriul consilier cu care ţine legătura atât în timpul terapiei, cât şi după terapie.

Cu cei care îşi doresc facem consiliere unu la unu, încercăm să identificăm cauzele, tiparul, îi testăm pentru a evalua gradul de dependenţă, iar mai apoi îl inserăm în terapie de grup și, în cele din urmă, în grupurile de suport. În acele grupuri-suport ale jucătorilor anonimi nu mai au ce căuta profesioniștii, ci doar cei care au dependența de jocuri de noroc. În Iaşi nu avem momentan un astfel de grup-suport pentru jucători, însă este unul foarte bun la Botoșani. Chiar de curând, la Durău, am găzduit, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, Convenția națională a jucătorilor anonimi, unde au fost prezente aproximativ 40 de persoane. Am ascultat mărturisirile pe care le-au făcut și am remarcat că 99,99% dintre cei prezenţi au spus că, la un moment dat al dependenţei lor, au avut tentative de sinucidere pentru că nu mai reușeau să scape.

De ce ajung în acel punct?

Minciuna şi înșelarea ajung să îţi trădeze cele mai sfinte valori. Știm cazuri în care dependenţi de jocuri de noroc au cheltuit într-o săptămână banii de la nuntă, şi vorbim aici de zeci de mii de euro, sau au amanetat inelele de logodnă, verigheta. Atunci când ajungi să faci lucrurile acestea, când te-ai împrumutat de la toată lumea și vii şi le spui tuturor, înşelându-i, că vei înapoia cât de curând datoria, se creează o presiune enormă pe umerii dependentului, care nu mai vede o altă soluţie decât aceea de a-şi lua viaţa. Este foarte dramatic, nici în cazul alcoolismului nu am văzut așa ceva...
 
În cazul unei „însănătoşiri”, recăderea poate fi mai periculoasă?

Noi îi încurajăm pe toți dependenții, indiferent de comportamentul sau substanța adictivă, să accepte ideea că rămân dependenți pentru toată viața, chiar dacă ei nu mai consumă sau nu mai recad timp de zeci de ani, pentru că avem de-a face cu o boală cronică. Vorbim despre o aşa-numită „amigdală a dependenţei”, care apare pe creier la cei dependenți și care rămâne acolo chiar dacă persoana se oprește din comportamentul adictiv. Sigur, în timp se poate atrofia dacă nu mai consumă, însă persoanele care după o perioadă de abstinență recad, o fac de cele mai multe ori mult mai rău. Iar aceasta ne arată o altă componentă a bolii, și anume progresia ei: evoluează chiar și în timpul în care o persoană nu consumă.
 
Aţi spus că dependenţa este o boală. Putem vorbi despre prevenţie în acest tip de boală?

Da, prevenţia este foarte importantă şi de aceea mergem în special în şcoli cu pliante, cu informaţii, ca să prezentăm copiilor în mod corect ce se poate întâmpla, care sunt pericolele. Prevenţia însă trebuie începută în familie, copiii trebuie învăţaţi să nu accepte nici un fel de câştiguri care nu vin din munca cinstită. Astfel vor avea o direcţie destul de bună şi, instinctiv, vor refuza orice ispită din fel de fel de surse, nu doar din jocuri de noroc, pentru că, din păcate, piaţa e plină de oferte.
 
Unde vă pot găsi cei care doresc să fie ajutaţi?

La ora actuală avem la Parohia „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din cartierul Tătărași din Iași, unde eu slujesc, un spaţiu unde facem şi consiliere individuală, și terapie de grup pentru mai multe dependenţe. Ne dorim construirea unui centru rezidențial, așa-numitul „Impacient”, cu cazare, cu masă, pentru cei cu de­pendențe mult mai grave, pentru că fenomenul acesta cu siguranță se va agrava.
 
Cum pot veni preoţii în ajutorul celor cu anumite adicţii?

E foarte greu pentru un preot care are doar educație teologică să intervină, de aceea am insistat şi până la urmă am reuşit introducerea unui curs de adicţie la master. Iar de cinci ani, la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, masterul „Misiune şi slujire pastorală” are o componentă axată pe adicţie. Însă din punctul meu de vedere, aceste ore nu sunt suficiente şi atunci, pe timpul pandemiei, am lucrat la un curs de formare de consiliere în adicţie, este autorizat după toate standardele profesionale și poate fi urmat de preoţi. Un preot, ca să poată să ajute un enoriaș nu numai pentru dependența asta, ci și pentru celelalte, are nevoie de anumite competențe. Însă are nevoie și de această diplomă, pentru că, vedeţi dumneavoastră, pe de o parte, preotul are mandat de la Hristos și har pentru a aduce oaia cea pierdută la turmă, dar pe de altă pare, fișa postului nu îi oferă libertatea să se ocupe de persoane dependente. Dacă s-ar ocupa de un drogat sau de un alcoolic și acesta ar face o criză de „delirium tremens” și ar muri, preotul ar putea să facă închisoare pentru malpraxis. Ştiu, e o contradicţie, dar aceasta e realitatea şi de aceea este importantă diploma de consiliere în adicţie pentru un preot.

Consilier în domeniul adicţiilor


Persoanele care doresc să se specializeze în domeniul adicțiilor pot urma un curs special, de care a amintit şi părintele Iulian Negru. Cursul de formare este derulat de Centrul de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iașilor, atât în format fizic, cât şi online pentru românii din diasporă. „Avem aproximativ 120 de cursanţi din ţară şi din diasporă (sunt şi liste de aşteptare), cu câte 15 persoane pe serie, preoţi, psihologi şi chiar medici, care doresc să dobândească nu doar anumite competenţe şi abilităţi, ci şi să obţină recunoaştere din partea statului. Urmează 120 de ore prevăzute de standardele ocupaţionale, 60 de ore teorie, 60 de ore practică, la fiecare dependenţă avem câte un fost dependent care dă mărturie şi participanţii interacţionează cu acesta în cadrul unor sesiuni de comunicări, jocuri de rol etc. Ulterior se merge, pentru practică, în şcoli, în spitale, în parohii”, ne-a spus părintele Negru.

Se pot înscrie la curs absolvenţii de științe socio-umane cu cel puţin diplomă de licenţă: asistență socială, științele educației, psihologie, psihopedagogie, drept.

La finalul celor patru module din cadrul cursului, participanţii vor susţine un examen în urma căruia vor obţine certificarea Autorităţii Naționale pentru Calificări.

 

Citeşte mai multe despre:   dependenţa  -   jocuri de noroc