„Folclorul reprezintă toată bogăția spirituală moștenită de la strămoși”

Alexandru Pugna iubește și promovează cântecul popular de pe Valea Țibleșului în întreaga lume. El desfășoară o frumoasă și bogată activitate ca interpret, realizator de emisiuni de folclor pentru radio și televiziune, membru fondator al Ansamblului folcloric profesionist „Dor Românesc”, organizator a numeroase festivaluri naționale de interpretare a cântecului popular și, nu în ultimul rând, director al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, funcție pe care o deține în prezent. În acest interviu ne-a vorbit despre frumoasele tradiții din perioada Crăciunului și a Anului Nou din zona Bistriței, pe care le cunoaște încă din copilărie.

Domnule Alexandru Pugna, care sunt cele mai frumoase obiceiuri din zona Bistriței, mai exact de pe Valea Țibleșului, în perioada Crăciunului?

Fără îndoială, Crăciunul este cea mai dragă sărbătoare a oamenilor din acest ținut și frumusețea acestei sărbători constă în obiceiurile și datinile venite până în zilele noastre din vremi de demult. În primul rând, colindatul este obiceiul care îi transformă pe colindători în adevărați apostoli ai vestirii Nașterii Domnului Iisus Hristos. Ei sunt purtători de Hristos, iar creștinii care îi primesc în case au credința că, odată cu ei, intră sărbătoarea, intră Mântuitorul Hristos. Nu întâmplător, în Ajunul de Crăciun, copiii, care sunt primii colindători ai sărbătorii, întreabă la ușa gazdei: „Lăsaț Crăciunu-n cas?”, adică „Primiți sărbătoarea?”. „Îl primiți pe Hristos?” Răspunsul gazdei, „Lăsa, lăsa, numa de ni-ți colinda!”, este confirmarea că ei așteaptă și primesc cu drag sărbătoarea. În această perioadă, pe lângă colindat, există și obiceiul, venit încă din perioada precreștină, „Jocul caprei”, a cărui semnificație este legată de rodul pământului, dar și de atragerea de bună dispoziție pentru cei care primesc în casele lor. S-a mai păstrat în acest ținut și obiceiul „Irozilor”, un adevărat teatru popular prin care se vestesc Nașterea Domnului și momentele în care magii și ciobanii se îndreaptă spre ieslea Betleemului pentru a-L preamări pe Pruncul Iisus. Totodată, este ilustrat episodul cu împăratul Irod și dialogul cu cei trei magi. Este un adevărat spectacol pe care gospodarii îl primesc cu drag, având credința că ei, urmărind această scenetă, sunt părtași la evenimentele care s-au desfășurat în locurile sfinte. 

Vă mai amintiți de tradițiile din perioada sărbătorilor de iarnă din Căianu Mic, unde v-ați născut?

Cum aș putea să uit cea mai frumoasă perioadă a copilăriei mele! De fiecare dată, când mă gândesc la Crăciunul din acele vremuri, în sufletul meu redevin copil și retrăiesc emoțiile, bucuria așteptării momentului în care mama îmi pregătea hainele noi, pentru ca împreună cu copiii din vecini să pornim la colindat. Erau ierni adevărate, cu „omăt” mare, prin care abia răzbăteam, din casă în casă, să ducem minunata veste a Nașterii Mântuitorului. Nu pot uita lumina și bucuria de pe fața gazdelor care primeau colinda și care de această dată nu mai erau posomorâte de greutățile vieții, ci luminate de bucuria Nașterii. Nu pot uita atmosfera din seara de Ajun de Crăciun, când întreg satul era cuprins de glasul colindelor, care răsunau pe fiecare uliță a satului. Iar emoția ce o trăiam pe prispa casei, ascultând mesajul acestui „concert de colinde”, este greu de descris în cuvinte. În satul copilăriei mele, în Căianu Mic, din fericire, s-au păstrat până în zilele noastre tradițiile și obiceiurile care însoțeau această perioadă: colindatul, jocul caprei și irozii. 

Cum întâmpină gospodarii Anul Nou în zona etnografică pe care o reprezentați?

Întotdeauna, cu speranță și cu nădejde! Trecerea în noul an a fost însoțită încă din vremuri de demult de obiceiuri prin care oamenii credeau că anul ce urmează va fi unul mai bun. Îmi amintesc, copil fiind, că în dimineața de Crăciun, când ne trezeam și trebuia să ieșim din casă, pe pragul casei era așezat un lanț peste care trebuia să trecem, existând credința că animalele din gospodărie nu se vor pierde peste an și unitatea familiei va fi asemenea zalelor lanțului. În acea noapte, feciorii aveau obiceiul de a pune „moșcociri”, adică păpuși confecționate din haine umplute cu paie, reprezentând un bărbat, la fetele bătrâne, nemăritate. Aceste păpuși erau urcate și legate de hornul casei sau într-un copac de lângă casă, iar a doua zi dimineața, lumea care mergea la biserică râdea de „pețitorul” care a venit la fata bătrână, nemăritată. Mai era un obicei prin care feciorii „dezvăluiau” dragostea secretă a doi tineri părinților acestora: furau roata mare de la carul feciorului și o înlocuiau cu roata mică de la carul familiei fetei și invers. Când se trezeau părinții și vedeau ce s-a întâmplat, își căutau roata prin sat și astfel aflau pe cine iubește fiul/fiica lor. Mai era obiceiul de se „furau porțile”, care, tot așa, erau duse de la fecior la fată și invers. Pe vremuri, în noaptea aceasta exista obiceiul numit „Sara colacilor”, când în casa mare a unui gospodar sau la Căminul Cultural se organiza jocul la care fetele, care participau, erau obligate să aducă câte un colac frământat și copt de ele. Feciorii aduceau vinul și țuica, iar la miezul nopții se oprea jocul și se organiza o masă pentru toată lumea. Era multă veselie și oamenii credeau și își doreau ca această stare de bine să țină tot anul nou în care tocmai intrau.

Care sunt valorile tradiționale pe care le apreciați în mod deosebit?

Sunt multe valori care ar merita să fie amintite și pe care eu le apreciez. Printre acestea, este credința în Dumnezeu, în bine, valoare pe care țăranul nostru a prețuit-o în mod ­deosebit și cum rădăcinile mele sunt acolo, la sat, și pentru mine această valoare a rămas primordială. Apoi, iubirea de neam, iubirea de pământul unde Bunul Dumnezeu a hărăzit să vin pe lume, limba moșilor și strămoșilor mei, obiceiurile, tradițiile, cântecele și hainele noastre tradiționale. De asemenea, arhitectura caselor țărănești, care întotdeauna creează o stare de siguranță, de trăinicie și este plăcută ochiului. Pentru mine, folclorul reprezintă toată bogăția spirituală moștenită de la strămoși. Folclorul este patrimoniul sufletului românesc și peste vremuri a constituit o „carte de identitate” a unui Neam răstignit pe crucea istoriei, aici în această parte de lume, între mari imperii, dar care și-a păstrat ființa prin aceste valori tradiționale, care s-au constituit în coloana vertebrală a neamului românesc.

Cum se raportează tinerii de azi la tradiții și cântecul popular? Ați format ucenici?

Din păcate, sunt puțini acei tineri care iubesc cu adevărat cântecul popular autentic și tradiția adevărată a neamului în care s-au născut. Poate că acest aspect ar putea fi îmbunătățit, dacă elevii din școlile primare ar avea posibilitatea să studieze măcar o oră, două pe lună cultura tradițională a poporului român, în toată complexitatea ei. Așa poate ar înțelege și s-ar apropia mai mult de aceste valori care ne reprezintă și ne individualizează ca neam, în concertul țărilor acestei lumi. Din fericire, există și tineri care își asumă cu responsabilitate misiunea de purtători și păstrători ai valorilor noastre tradiționale și mă refer aici, în primul rând, la tinerii interpreți de muzică populară, care-și asumă să ducă mai departe cântecul tradițional românesc. De-a lungul timpului, am format mulți ucenici, în primul rând din județul Bistrița-Năsăud, dar și din alte zone folclorice ale țării. Mă bucur de fiecare dată atunci când văd tineri care pun pasiune în ceea ce fac ca promotori ai cântecului tradițional și îmbracă această ipostază cu responsabilitate, dragoste și implicare multă. Am mare încredere în unii dintre ucenicii mei și cred cu tărie că ei vor duce mai departe „ștafeta” cântecului popular tradițional. 

V-am urmărit frumoasa activitate și am observat că mereu ați „slujit” cântecul ­popular românesc. De unde vine dragostea dumneavoastră pentru cântecul popular?

De mic copil am fost fascinat de cântecele ce le auzeam la șezătorile tradiționale sau la munca câmpului, acolo unde mergeam cu cea mai mică soră a tatălui meu. Ea cânta foarte frumos și de la „mătușa Cuță” am învățat primele cântece. Eram nelipsit de la serbările școlare și am aflat peste ani că mama și bunica din partea mamei cântau foarte frumos. De altfel, de la bunica Măriuță am cules în mod deosebit pricesne, cântece de strană, cum sunt ele cunoscute la noi, și asta încă dinainte de 1989. Așadar, această dragoste vine din familie, de la oamenii satului meu, care erau horitori neîntrecuți. Pentru mine, a cânta a însemnat, întotdeauna, misiunea de a duce mai departe, de a scoate la lumină cântecele zămislite de sufletul curat și bun al țăranilor mei de pe văile Țibleșului, din ținutul bistrițean și năsăudean. Nu mi-am dorit niciodată un succes rapid și cântece care să impresioneze, să îmi aducă un succes facil, ci am dorit să arăt lumii sufletul țăranilor mei, așezat în vers și melodie. 

Costumul popular pe care îl purtați, de obicei, atunci când reprezentați muzica și tradițiile din zona dumneavoastră este unul foarte frumos. Vă rog să-l prezentați succint cititorilor noștri.

Costumul pe care îl îmbrac la spectacole sau emisiuni televizate este costumul de sărbătoare al feciorului năsăudean, care este mult mai complex și „înflorat” decât cel de zi cu zi, purtat la munca câmpului. Acest costum este poate cel mai spectaculos din arealul folcloric românesc. Măreția lui este dată în primul rând de clopul cu păun, cel mai frumos element din costumul popular tradițional. De asemenea, cămașa pe care o poartă feciorii este una extrem de frumoasă și valoroasă, cu motive florale sau geometrice, în care se reflectă arta și meșteșugul țărăncilor noastre. Pieptarul cu ciucuri este un element de mare frumusețe și spectaculozitate, iar cizmele de piele și opincile cu nojițe dau un plus de farmec costumului purtat de bărbații acestui ținut.

Ce este „Pana de Păun” și de ce ați ales această denumire?

„Pana de Păun” este un festival-concurs pe care l-am inițiat, în urmă cu aproape 20 de ani, prin care am vrut să dau o șansă generației tinere de interpreți ai cântecului popular românesc, un festival al cărui trofeu este un „clop cu păun” în mărime naturală. Am ales această denumire tocmai pentru a pune în lumină și mai mult frumusețea și unicitatea clopului cu păun, care este fala feciorului năsăudean, o piesă fundamentală a costumului ­popular bărbătesc din zona Bistrița-Năsăud, devenită simbol în plan județean și național. O viață întreagă am promovat clopul cu păun, purtându-l peste tot în lume, acolo unde pașii m-au purtat pentru a promova cântecul nea­mului meu. Întotdeauna, clopul cu păun a fost apreciat la superlativ.

Care este rolul credinței în Dumnezeu în viața dumneavoastră?

Este un rol primordial! De mic copil am fost învățat, împreună cu frații mei, să-L iubim pe Dumnezeu. Eu am crescut, cum se spune, la umbra bisericii din satul copilăriei mele, Căianu Mic, între casa părintească și biserică existând o singură casă. Eram nelipsit de la Sfânta Liturghie și îmi aduc aminte că, în postul Adormirii Maicii Domnului, nu lipseam nici o seară de la Paraclisul Maicii Domnului. Iar după acest moment, cu toți tinerii, pe deluțul bisericii, interpretam până seara târziu pricesne și cântări închinate Maicii Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos. Din dorința de a-mi aprofunda cunoștințele în ceea ce privește învățătura noastră ortodoxă, am urmat ­cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din Oradea și am absolvit și un master în Istorie bisericească la aceeași facultate. Acest demers a însemnat enorm pentru a înțelege mult mai bine și a mă apropia și mai mult de Bunul Dumnezeu. Nu m-am gândit niciodată la preoție, pentru că am considerat că cele două ipostaze, interpret de folclor și preot, nu pot fi împletite, dar am încercat să slujesc învățătura noastră ortodoxă din ipostaza de mirean. Astfel, am înregistrat mai multe albume cu pricesne și colinde creștine culese din ținutul meu natal, tocmai pentru a demonstra bogăția fără seamăn a valorilor creștine zămislite în sufletul țăranilor din această parte de țară. 

Cu ce gânduri întâmpinați Anul Nou?

În primul rând, cu gândul și dorința de a fi un an mai bun decât cel trecut, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Atunci când intrăm într-un An Nou, trebuie să nu uităm de cele trei virtuți creștine: Iubire, Credință și Nădejde, și să ne ghidăm viața după acestea. Atunci, sigur că dorințele și planurile noastre pentru noul an vor fi împlinite! La mulți ani tuturor!