„Iarna se deschidea cerul pentru oameni”

Tradițiile și obiceiurile din preajma Crăciunului și Anului Nou diferă de la o parte a țării la alta. În Mărginimea Sibiului, tradițiile vechi sunt încă păstrate de tineri și de ceilalți săteni, oferind un farmec aparte acestei părți a Transilvaniei. Despre originile obiceiurilor, simbolistica și rolul lor în comunitatea sătească din Ardeal am vorbit cu etnograful sibian Valer Deleanu.

Ce loc ocupă Nașterea Domnului și celelalte sărbători din această perioadă în viața satului transilvănean?

Omul este o ființă biologică și ca să poată exista trebuie să muncească, să depună energie și să aibă condițiile de existență pe care le cere ființa biologică. Ciclul de muncă la noi, unde există patru anotimpuri, este de un an. Din primăvară până în iarnă sunt activități privind munca la țară, românul fiind legat de la începuturile exis­tenței sale de sat. Tradiția satului la românii din Transilvania este foarte veche, mult mai veche decât a celorlalte etnii. De aceea, satul făcea din sărbători esența exis­tenței sale și a omului. După un an întreg, omul simțea nevoia iernii ca pauză a muncii și ea devenea loc de sărbătoare, care însemna mulțumire sufletească și bucurie spirituală. În sens material, podul era plin și masa bogată. În același timp, pe lângă această bucurie spirituală și materială exista și mulțumirea față de ajutorul primit de la Dumnezeu, credința fiind cea care îl făcea pe țăranul român să asocieze ajutorul divin cu beneficiile din muncă. Iarna se deschidea cerul pentru oameni, adică era și o atmosferă de feerie. Din această cauză, sentimentele de bucurie și mul­țumire asociau satul cu biserica și oamenii erau foarte strâns legați de casa lor, de gospodărie și de biserică. Deci, sărbătorile acestea prin care treceau nu se puteau despărți una de alta. Din 6 decembrie până în 7 ianuarie sunt o mulțime de sărbători de sfinți, pe lângă Crăciun și Bobotează. Începuturile iernii coincideau cu aceste sărbători. Oamenii simțeau nevoia unei asemenea pauze în muncă, asociată în zona noastră temperată cu anotimpurile.

Care sunt semnificațiile acestei sfinte sărbători a Crăciunului pentru țăranul român?

Sărbătoarea are semnificații dincolo de mulțumirea față de ajutorul divin. Sunt niște simboluri pe care creștinismul le-a luat din epocile anterioare, pe de o parte, și pe de altă parte le-a modelat în sensul eticii creștine. Este o asociere între început, sfârșit și iarăși un nou început. Peste aceasta se suprapun sărbătoarea Nașterii lui Iisus Hristos și la sfârșit sărbătoarea Botezului, asociate din punctul de vedere al simbolurilor tot în această perioadă. Pentru români, Crăciunul a însemnat o sărbătoare a bucuriei, a mulțumirii, a belșugului. Toate elementele sărbătorii Nașterii Domnului, de la cei trei crai, steaua care răsare, păstorii care se adunau, până la Fecioara Maria cu Pruncul, se adunau într-un singur tot, iar Botezul Domnului reprezenta numele și creștinarea, cele două simboluri foarte strâns legate în aceste sfinte sărbători. Toată această perioadă are o structurare aparte, pentru că formele în care se realizează sărbătoarea creștină sunt foarte variate, are și un substrat precreștin și are și forme creștine venite ulterior.

Ce obiceiuri precreștine se păstrează în satul transilvănean?

Tăiatul porcului sau Ignatul este un obicei precreștin. Crăciunul este asociat cu acesta pentru că a preluat niște forme mai străvechi precreș­tine, pentru că tăiatul porcului în satul românesc însemna bogăție. Animalul junghiat dădea satisfacție mesei, alcătuită în primul rând din proteină, noi fiind un popor cu tra­diții pastorale puternice, dar și din cereale.

Un alt obicei venit din precreș­tinism este ceata de feciori. Aceasta se strânge în 6 decembrie, când tinerii se adună și își fac pregătirea. Este precreștin pentru că-și are originile în ritualul de inițiere a tinerilor în viață, un ritual existent de multă vreme, încă din epoca neolitică. El s-a adaptat la creștinism și feciorii se organizează într-un fel de ieșire din familie, ca să socializeze între ei, și asta o fac timp de o lună, când pregătesc colindele. Baza sărbătorii Crăciunului în satul românesc este colindatul, o asociere între casă, gospodărie și comunitatea sătească, între casă și ulița satului. Gazda era bucuroasă să aibă masa plină și să primească urătorii, cei care veneau cu urăturile care înso­țeau colindele. Pentru conceptul țărănesc, ospitalitatea însemna să primești cât mai mulți urători la tine acasă. Cetele de feciori asta făceau, dar și copiii le urmau exemplul. Ei se organizau mai înainte de Crăciun cu mersul cu steaua și colindatul. Feciorii din ceată își împart funcțiile și atribuțiile, merg la o casă în gazdă și acolo fac aceste pregătiri de Crăciun. Odinioară, colindau din Ajunul Crăciunului până dimineață. Asta era datoria lor și colinda însemna urare. Urarea îl ridica pe om din punct de vedere psihologic, îi oferea satisfacția că a reușit să facă ceva și speranța că viitorul îi va aduce ceea ce îi urează ceata de feciori sau colindătorii. Colindele sunt complexe, cu narațiune, cu subiecte, cu o epică și o structură a lor. De Crăciun, feciorii mergeau la slujba de la biserică și apoi se făcea și jocul.

Există și un ritual de încetare a activității cetei de feciori?

Desfacerea cetei de feciori avea loc după Crăciun, iar în unele sate era un spectacol. La început era ritualică. Feciorii făceau un fel de momâie pe care o îngropau, simbolizând îngroparea anului vechi. Alte cete de feciori realizau tot felul de personaje. La Avrig, spre exemplu, sceneta satirică numită „Meteleaua”, cu diferite personaje, cu mire și mireasă, cu ursul care îi speria pe oameni și altele. În Mărginimea Sibiului, la Săliște, se face în 28 decembrie o sărbătoare a cetelor de feciori din zonă.

Un obicei cunoscut este cel al „Irozilor”. Este la fel de vechi?

Este un obicei mai nou, bazat pe creștinism, mai exact pe tot ce a însemnat nașterea Pruncului Iisus. Ceata Irozilor era pregătită de obicei de școli, dar o făceau și tinerii în afara școlii. Este un fel de teatru popular, cu personaje, cu replici, iar lumea se delecta la un astfel de spectacol. Totdeauna, în urma colindei, ei erau răsplătiți, dar nu cu bani, pentru că banul nu circula în mediul sătesc, ci primeau din bucatele de pe masă. Traista era umplută cu ceea ce era pe masă. Feciorii din ceată, spre exemplu, mergeau la gazda lor și își împărțeau ce au primit. Omul era foarte mulțumit dacă dădea ce avea pe masă colindătorilor pentru că i-au adus urări.