Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu Icoana „Prodromița”, mărturie a credinței şi a evlaviei poporului român

Icoana „Prodromița”, mărturie a credinței şi a evlaviei poporului român

Galerie foto (6) Interviu
Un articol de: Ștefana Totorcea - 12 Iul, 2020

Hramul de vară al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului este sărbătoarea Cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița” de la Muntele Athos, pomenită în calendarul ortodox la data de 12 iulie, în fiecare an. Icoana Maicii Domnului „Prodromița”, adică „Înaintemergătoarea”, este făcătoare de minuni, „nefăcută de mână omenească”, din tezaurul schitului românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” - Prodromu de la Sfântul Muntele Athos, supranumit Grădina Maicii Domnului. Este cea mai importantă icoană a comunității româ­nești de la Muntele Athos, pentru că icoane nefăcute de mână omenească sunt puține în toată lumea ortodoxă. Despre hramul de vară al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului ne-a vorbit arhim. Paisie Teodorescu, vicar patriarhal.

Părinte arhimandrit, care este istoricul acestui locaș și de ce a fost pus sub ocrotirea Maicii Domnului „Prodromița”? 

Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a fost construit în anul 2011, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe amplasamentul Catedralei Mântuirii Neamului, prin grija părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, venit de la Mănăstirea Sihăstria, județul Neamţ. Hramul principal al paraclisului este „Învierea Domnului” şi a fost fixat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, după cum a spus la sfinţirea locaşului, „ca o reparație morală sau ca „o lumină de Înviere” pentru cele cinci biserici „răstignite” de către regimul comunist ateu, trei demolate: Alba Postăvari, Spirea Veche şi „Izvorul Tămăduirii”, şi două translate: Schitul Maicilor şi Mihai Vodă, pentru a face loc Casei Republicii sau Palatului Poporului. Hramul de vară, sau al doilea hram al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, este sărbătoarea anuală din 12 iulie, închinată Cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița”. Așe­zarea paraclisului sub ocrotirea Maicii Domnului „Prodromița” a fost preferată, având în vedere legătura care există între România, numită „Grădina Maicii Domnului”, şi evlavia românilor pentru Muntele Athos, pentru spiritualitatea isihastă, monahală, de tip athonit. 

Icoana Maicii Domnului „Prodromița” este o mărturie a credinței şi a evlaviei poporului român, pentru că a fost pictată în țara noastră, la Iaşi, prin post şi rugăciune, de către un credincios român, iar chipul Maicii Domnului şi al Pruncului Iisus s-au pictat singure, în mod minunat. Această icoană este, totodată, şi o măr­turie a prezenței româneşti la Muntele Athos, precum şi a deosebitei contribuții româneşti la acest centru de spiritualitate ortodoxă. „Nici un alt popor pravoslavnic nu a făcut atâta bine pentru Athos cât au făcut românii”, spunea cu admirație cercetătorul rus Porfir Uspenski. În compensație, călugării Muntelui Athos au influențat spiritualitatea, cultura şi arta Ţărilor Române. A fost un fel de ajutor reciproc, o colaborare fructuoasă între români şi Locurile Sfinte. De aceea, prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului se află o reproducere fidelă a icoanei originale a Maicii Domnului „Pro­dromița”, de la Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos. Icoana a fost pictată la atelierul PANSELINOS din Iaşi, iar ferecătura a fost realizată în Grecia, în anul 2011.

Cum vedeți, pe scurt, rolul Paraclisului Cate­dralei Mântuirii Neamului?

Din punct de vedere duhovnicesc, paraclisul este locul unde se înalţă zilnic rugăciuni către Preamilostivul Dumnezeu, pentru ajutor în buna desfășurare a lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului, pentru ziditorii şi lucrătorii care muncesc pe șantier, dar şi pentru ctitorii şi donatorii care contribuie la înălțarea acesteia. În acelaşi timp, paraclisul, prin faptul că este plasat chiar pe terenul Catedralei Naţionale, are şi rolul de a oferi o înțelegere, în sensul de cunoaștere a istoriei acestui edificiu simbol, precum şi a istoriei acestui loc din care au fost demolate atâtea biserici în perioada comunistă. Povestea bisericilor dispărute din această parte a Capitalei, povestea străzilor şi a clădirilor care au fost demolate, trebuie spusă şi cunoscută, pentru a reface astfel legătura generațiilor noi cu trecutul. Paraclisul, ca loc al comuniunii între credincioşi, lucrează la acest aspect. Noile generații au uitat, din păcate, rolul imens al Bisericii Ortodoxe Române la formarea şi cultivarea iden­tității naționale, spirituale şi culturale a poporului român. Memoria colectivă, după cum se știe, este scurtă, mai ales atunci când un popor traversează traume colective: războaie, regimuri opresive totalitare, perioade critice, așa cum a fost perioada comunistă, care a manipulat conștiințe nenumărate prin propaganda ateistă agresivă, care a încercat ștergerea identității noastre spirituale ortodoxe, demolarea credinței şi a istoriei, ori ascunderea altarelor sfinte ale neamului în spatele unor cortine gri de blocuri fără identitate.

În Bucureşti există puține „locuri ale memoriei”, legate de trecutul istoric, în general, precum au alte capitale europene. Catedrala Mântuirii Neamului este unul dintre aceste locuri. Edificarea Catedralei Naţionale în acest spaţiu încărcat de istorie şi de spiritualitate are meritul de a suplini în mod fericit această pierdere, această lipsă a unui reper cu încărcătură simbolică. Catedrala este, astfel, un loc al memoriei, un reper vizibil, tangibil, care îşi propune să reînvie în memoria noastră şi a urmașilor noştri preţuirea şi recunoştinţa faţă de sacrificiul înaintașilor care ne-au călăuzit în împlinirea idealurilor de libertate, de unitate. De aceea, considerăm că paraclisul, până la momentul în care slujbele liturgice se vor desfășura în Catedrala Naţională, are menirea ca, pe lângă sfintele slujbe, să contribuie la completarea cunoaşterii istoriei acestui spaţiu şi la educarea modului cum ne raportăm la memoria şi istoria noastră.

Cu ce căutări sau necazuri vin oamenii la paraclis?

Ca şi la alte biserici sau mănăstiri, oamenii vin din evlavie pentru Dumnezeu, pentru Maica Domnului sau, în cazul nostru, pentru Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, întrucât un fragment din cinstitele sale moaşte sunt adăpostite aici. În aceste vremuri pline de greutăți şi confuzie, Biserica este pentru mulţi credincioşi unul dintre puținele locuri de liman, de pace, de ajutor. Unii credincioşi vin să mulțumească lui Dumnezeu pentru anumite binefaceri primite de la El, alţii vin să ceară ajutorul lui Dumnezeu în realizarea unor lucrări importante sau pentru a primi vindecare sufletească sau trupească. Este locul în care oamenii frământați, însin­gurați, risipiți pot întâlni ajutorul lui Dumnezeu, care le pacifică sufletele. Aici pot întâlni un părinte care se roagă pentru ei şi împreună cu ei găsesc pe cineva care îşi face timp să le asculte problemele, să le spună un cuvânt de folos şi, astfel, se întorc la casele lor mai întăriți duhovniceşte, mai liniștiți, ducând şi în familiile lor o fărâmă din pacea interioară care le-a cuprins sufletul. Cu siguranță, cei care L-au întâlnit pe Dumnezeu într-un astfel de loc binecuvântat se vor întoarce, împărtășind şi altora din experienţa lor minunată.

Dacă ar fi să facem o comparație, ce reprezintă Catedrala Patriarhală istorică de pe Colina Bucuriei și ce reprezintă noua Catedrală Națională din Dealul Spirii? Cum se completează ele în plan simbolic sau chiar duhovnicesc?

După cum se știe, cuvântul „catedrală” provine din cuvântul latin „cathedra” şi se referă la prezența scaunului sau tronului episcopului locului în interiorul catedralei. În înțelesul general, catedrală este o biserică de mari dimensiuni, fiind locul unde serviciul divin este oficiat de episcopul locului. Dacă ne referim la dimensiuni, Catedrala Patriarhală istorică de pe Colina Bucuriei nu este tocmai o catedrală, având dimensiuni reduse. Însă această clădire străveche, cu o istorie de peste trei secole şi jumătate, şi-a îndeplinit de la întemeiere şi până în zilele noastre rostul de a fi catedrala întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, de a fi păstrătoarea unui trecut istoric, a unui patrimoniu valoros, precum şi spaţiu ospitalier pentru personalități bisericeşti şi laice care i-au trecut pragul. În acelaşi timp, noua Catedrală Na­țională înălțată pe Dealul Spirii sau Dealul Arsenalului reprezintă împlinirea unui ideal. Catedrala Mântuirii Neamului este un simbol naţional care a traversat istoria. Simbolurile naţionale, în general, rămân constante în timp, de multe ori pentru secole întregi. Acest adevăr se aplică şi Catedralei Mântuirii Neamului. Istoria acestui proiect, cu o vechime de aproape 140 de ani, păstrează în sine actualitatea simbolului.

Aşadar, ambele edificii sunt purtătoare ale unei istorii străvechi şi valoroase, care marchează hărţi invizibile ale trecutului nostru, sunt puncte de reper pentru valorile spirituale şi morale ale neamului, despre care societatea de azi are multe de învăţat. După cum se cunoaşte, vechea Catedrală Patriarhală de pe Dealul Mitropoliei din Bucureşti a fost construită ca biserică de mănăstire, între anii 1656 şi 1658, de către domnitorul Constantin Șerban Basarab. După 10 ani de la sfințire, în anul 1668, prin Hrisovul emis de domnitorul Radu Leon, mănăstirea de pe Dealul Podgorenilor a fost ridicată la rangul de Catedrală Mitropolitană. Ea a devenit martora multor evenimente importante din istoria ţării noastre: Unirea Principatelor Române din anul 1859, Proclamarea Inde­pendenței de Stat a României (1877), Proclamarea Regatului României (1881). De asemenea, vechea Catedrală Mitropolitană este legată de cele mai importante evenimente din viața Bisericii noastre: dobândirea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885) şi ridicarea ei la rang de Patriarhie, în anul 1925, când, în mod provizoriu, a devenit Catedrală Patriarhală. Însă faptul că este o biserică de dimensiuni reduse a fost dovedit de multe ori în istorie. Încă din vremea regilor României, din pricina dimensiunilor ei mici, s-a luat hotărârea construirii unei catedrale care să corespundă noii demnități la care se ridicaseră Ţara şi Biserica. Au fost cazuri în istorie, evocate şi în presa vremii, când s-au creat supărări pentru că în interiorul acestei catedrale, importantă ca istorie, dar mică în dimensiuni, nu încăpeau toţi invitații oficiali cu prilejul marilor sărbători bisericești sau naționale, precum şi la alte momente solemne. Astfel încât, în urma Războiului din 1877-1878, românii, mândri că au reuşit să-şi câștige independenţa după 400 de ani de stăpânire otomană, au dorit construirea unei Catedrale a Mântuirii Neamului, ca recunoştinţă adusă lui Dumnezeu pentru izbăvirea sau eliberarea neamului românesc de asuprire străină. Mai târziu, după Războiul pentru Întregirea Neamului Românesc (1916-1918) şi, mai ales, după Unirea cea Mare din 1918, acest proiect, precum şi numele de Catedrala Mântuirii Neamului au căpătat noi valenţe, adăugând mulțumirea adusă lui Dumnezeu „pentru întregirea țării în hotarele sale firești”. Chiar şi după 45 de ani de comunism, proiectul construirii Catedralei Mântuirii Nea­mului a prins din nou viaţă. Astfel, după Revoluția din 1989, când românii s-au ridicat pentru apărarea libertăţii şi a demnităţii lor grav încălcate, când pe străzile din orașele ţării răsunau „Cu noi este Dumnezeu” şi imnul „Deşteaptă-te, române”, punând la loc meritat credinţa şi Biserica, disprețuite de comuniştii atei, proiectul-simbol al Catedralei Mântuirii Nea­mului a fost din nou adus în actualitate, ceea ce a însemnat că el exprimă încă idealurile poporului român, în ciuda tuturor opreliștilor şi a campaniilor agresive de denigrare. O asemenea credinţă transcende istoria!
Deci, noua Catedrală Naţională este un simbol, un ideal sfânt transmis din generaţie în generaţie, şi are deja istorie pentru că se referă la trecut, la eroii care au murit pentru ţară, dar are, în acelaşi timp, şi o puternică actualitate şi orientare spre viitor. Trecutul glorios trebuie să ajute la schimbarea prezentului, care de multe ori este mediocru sau nevrednic, şi trebuie să ne conducă spre un viitor mai bun, din care să nu lipsească Dumnezeu. 

Ce putem face pentru a propaga mai mult cultul eroilor în rândul tinerilor?

În primul rând, pe tineri îi putem ajuta să cunoască mai bine istoria poporului din care fac parte. Cât despre a le transmite modul de cinstire a eroilor, aceasta trebuie să o facem prin exemplul nostru personal, prin modul cum ne raportăm noi faţă de memoria eroilor nea­mului. Din păcate, azi s-a pierdut mult din această practică a românilor, încât copiii din tinerele generaţii, când aud de eroi, se gândesc mai întâi la personaje din filme de animație! În cursa pentru alinierea noastră la anumite standarde, s-a pierdut recunoştinţa faţă de eroii care ne-au apărat ţara, credinţa, libertatea şi demnitatea poporului român. Biserica, însă, prin acest altar al națiunii, care este Catedrala Naţională, a ridicat un monument memorial în cinstea eroilor români. Şi tot spre cinstirea lor, Patriarhul Daniel a așezat numele eroilor români, din timpuri şi locuri diferite, sub Sfânta Masă a Altarului Catedralei Naţionale, cu ocazia sfințirii acesteia, simbolizând, pe lângă semnul neuitării şi prețuirii noastre pentru jertfa lor, şi speranța comuniunii lor veşnice cu Hristos Domnul, în nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. De aceea, hramul principal al Catedralei Mântuirii Neamului este sărbătoarea Înălţării Domnului, zi de pomenire a eroilor.

În lupta pentru stăpânirea istoriei, un loc semnificativ revine simbolurilor. De aceea, în perioada comunistă, memoria colectivă a fost adeseori instrumentalizată, manipulată ideologic. S-a spus despre perioada comunistă că a fost ca o gaură neagră pentru cultura şi istoria naţională. Din păcate, şi pentru societatea prezentă, istoria, spiritualitatea, raportarea la trecut, la eroi, joacă un rol marginal în discursul public. Ştim că memoria culturală se transmite prin educaţie, de aceea este necesar un efort susţinut pentru explicarea şi înţelegerea istoriei. Despre eroi noi nu trebuie să vorbim la trecut! Eroii noștri nu sunt morți, sunt vii în comuniunea lor cu Dumnezeu, prin Hristos-Domnul pe Care L-au mărturisit, şi sunt vii în amintirea noastră, prin rugăciune şi pomenire, căci iubirea este mai tare decât moartea. De aceea este importantă pomenirea eroilor. Iar fără repere simbolice concrete, care să cuprindă şi să evoce memoria unor generaţii întregi şi idealurile lor, tinerilor le este foarte greu să înțeleagă complexitatea acelor vremuri. Aşadar, pe tineri trebuie să-i învăţăm despre cinstirea eroilor prin exemplul personal. (Interviu realizat pentru Agenţia de ştiri BASILICA a Patriarhiei Române)

Citeşte mai multe despre:   icoana  -   Maica Domnului  -   Prodromita